Hetel.ro
Psihologie,istorie,teatru
Psihologie,istorie,teatru
Mar 1st
In 2016 se vor implini 100 de ani de la moartea unuia dintre marii actori ai Romaniei. Astazi, nimeni nu-si mai aminteste cine a fost, cu toate ar fi meritat si el un locsor, o straduta, o scoala, ori un club de teatru care sa-i poarte numele. Achille Popescu a fost unul dintre societarii Teatrului National din Bucuresti si se numara printre pionierii cinematografiei noastre, interpretand un personaj in primul film romanesc care a ajuns la noi: “Razboiul de independenta”, realizat in anul 1912.
Achille Popescu in "Femeia ideala" (arhiva personala)
Cei care il văzusera pe Achille Popescu jucând, erau de acord recunoscând ca avea absolut tot ce-i trebuia spre a fi numit un artist de seama. Nesansa a facut insa ca perioada sa de glorie in teatru sa fie inaintea primului razboi mondial, cand lumea teatrului romanesc modern este abia la inceput.
Achille Popescu in "Obraznicul" (arhiva personala)
Trupele de actori ambulanti, numiti si comedianti, care colinda balciurile si dau reprezentatii la sfarsit de saptamana inconjurati de tiribombe, vata pe bat si braga, predomina inca. Vrand-nevrand actorul acelor vremuri traieste intr-o atmosfera minora, in care sansele de afirmare sunt reduse. In societate persista inca in acea epoca, prejudecata ca o familie al carei More >
Feb 28th
Nu multa lume isi mai aduce aminte astazi de existenta unui partid extraordinar pe care l-a avut Romania in urma cu aproape 100 de ani.
P.P. Carp (1837-1919) a fost prim-ministru din partea Partidului Conservator in doua randuri.
Partidul Conservator era o formatiune politica puternica compusa din oameni de elita, scoliti in Apus, cu averi colosale care ii faceau sa nu incerce sa bage mana in buzunarul statului atunci cand se aflau la guvernare. Alaturi de aceasta formatiune de dreapta statea alaturi, in secolul al XIX-lea, cam toata crema intelectualitatii romanesti. Marii creatori ai literaturii romane, Eminescu, Caragiale si Creanga erau intr-un fel sau altul legati de gruparea junimista si implicit de conservatori. Istoria pe care am invatat-o la scoala, contaminata de aproape 5 decenii de comunism, inca ii mai zugraveste pe conservatori, drept o adunatura de mosieri, de “bampiri care sug sangele poporului”, oameni care se impotriveau progresului, improprietaririi taranilor, votului universal si cate altele. A fi conservator a ajuns sa capete in ziua de azi si un sens peiorativ.
Dar care sunt cateva din trasaturile fundamentale ale conservatorismului romanesc?
In primul rand, conservatorii sunt marcati de o opozitie ireductibila fata de revolutionarism. Schimbarea, in special cea facuta cu violenta, cea radical-revoluţionară, este More >
Feb 25th
La 1856, Bucurestiul era fotografiat pentru prima data, aceasta onoare revenindu-i farmacistului austriac, Ludwig Angerer. Un mare noroc pentru noi, am putea spune, daca luam in considerare faptul ca orase mult mai mari si cu o activitate culturala mult mai intensa, nu au fost imortalizate pe hartie fotografica decat mai tarziu. Din acest punct de vedere, capitala noastra se situa inaintea Vienei, Berlinului sau Romei.
Piata de flori se afla in apropierea Curtii Domnesti. In dreapta imaginii se remarca o cladire in stil oriental, probabil o cafenea.
In realitate prezenta lui Ludwig Angerer se datora in primul rand ambitiei habsburgilor de a incorpora si Tara Romaneasca in imperiul lor multinational. Profitand de razboiul Crimeei care ii gonise pe “protectorii” nostri, rusi din Principate, armata austriaca condusa de feld-maresall Coronini ocupase Bucurestiul, iar politica Tarii Romanesti este dictata de la Viena. Probabil ca fotografiile realizate de Angerer au fost o comanda din partea autoritatilor austriece.
Casa Istrate Kretulescu domina peisajul. Fotografia este facuta din curtea palatului Bibescu. Se observa si podul lui Haidîm.
Cine era Ludwig Angerer?
S-a nascut la 15 august 1827 la Malatzka, teritoriu aflat la acea data in Ungaria. Localitatea se numeste azi Malacky si este situata in vestul Slovaciei. A studiat la More >
Feb 23rd
Bucurestiul in flacari (1847)
De-a lungul timpului Bucurestiul nu a fost ferit de incendii. Asezarea sa in preajma falnicilor codri ai Vlasiei facea ca materialul de baza pentru constructii sa fie in principal lemnul, ba chiar din veacul al XVIII-lea si strazile principale, sa fie podite cu trunchiuri groase de stejar. Nu este, deci, de mirare atunci, ca la izbucnirea unui foc in vreuna din mahalale, acesta se propaga rapid cu efecte devastatoare. In perioada medievala, in mai toate targurile si cetatile, baza interventiilor la incendiu o constituiau breslele de mestesugari, dulgheri, fierari, zidari etc. Nu este de neglijat nici rolul sacagiilor (vanzatori de apa) ale caror care utilizate pentru transportul apei, deveneau ad-hoc adevarate tulumbe
de pompieri, esentiale pentru stingerea focului.
Prima atestare documentara a unor unitati rudimentare de pompieri dateaza din vremea unui domn fanariot, (iar fanariotii astia mult injurati si huliti) Nicolae Mavrogheni (1786-1789). Documentul care pomeneste de reorganizarea tulumbagiilor din Muntenia, ne face sa credem ca acest tip de institutie exista deja, de ceva vreme.
Primii pompieri bucuresteni instruiti de “nemti”
Pompier la jumatatea secolului al XIX-lea
In 1835, documentele epocii arata ca se facusera primii pasi in modernizarea serviciului de pompieri. La propunerea facuta de Marele Aga, Iancu Filipescu, acestia More >
Feb 19th
De multe ori, parintii cred ca la un copil furia este ceva rau sau anormal si ca exteriorizarea furiei trebuie interzisa si pedepsita pana la suprimare. Insa unul din lucrurile importante in devenirea oricarui adult este invatarea nu a suprimarii furiei ci a stapanirii acesteia.
Acest sentiment este unul normal si se manifesta la orice fiinta umana. Furia reprimata nu trece, ci doar se exprima altfel, nu prin cuvinte ci prin actiuni codificate. Daca copilul nu poate exprima onest cand ceva il supara sau il deranjeaza va exprima acest lucru indirect si acest lucru va deveni un tipar de reactie in orice relatie pe care viitorul adult le va avea.
Furia este normala, nu este nici rea nici buna si este intalnita la toti oamenii. Problema in sine nu este furia cu modul in care o manifestam si cum ne raportam la ea.Am intalnit nenumarati parinti care valorifica doar exprimarea sentimentelor placute, a lucrurilor “frumoase”, a dorintelor bune, suprimand orice forma de exprimare a sentimentelor neplacute care pot aparea. Parintele este cel care se simte ranit de aceste sentimente, el este cel care nu este suficient de matur pentru a contine, a intelege si a interpreta sentimentele firesti ale unui copil More >
Ultimele comentarii