Ce imagine poate fi mai sugestivă pentru un erou care se luptă feroce, decât aceea a unui leu? “Mai bine leu mort decât câine viu” spune o vorbă care glorifică curajul chiar dacă acesta duce la pieire. Nu cunosc nici un popor din antichitate fie că era european, fie asiatic, ori african, care să nu se fi înclinat, plin de admirație, în fața uriașei feline, pe care scriitorii s-au grăbit să o pună în fruntea regnului animal.
Și atunci când vrem să vorbim despre vitejia și curajul cuiva ce supranume mai bun decât acela de leu neînfricat am putea să îi dăm? Dar care sunt oamenii aceia din istorie care s-au ales cu această titulatură?
1 Ginerele profetului Mahomed se numea Ali și a fost supranumit “Leul lui Dumnezeu” (Assad Allah). A fost al patrulea calif al imperiului clădit în jurul credinței islamice și a domnit între 656 și 661 d.Hr. Cât de viteaz a fost nu știu. Ceea ce știu este că în tradiția islamică supranumele de Leu al Deșertului (Asad as Sahra) sau Leu al lui Dumnezeu nu este ceva neobisnut și l-au mai primit și alțîi.
2 “Richard The Lion Heart” sau Inimă de Leu apare în poveștile cu Robin Hood. E regele întors din Cruciadă care îndreaptă lucrurile, face dreptate și îl ajută pe Robin. A trăit între 1157 și 1199. De supranumele sau se leagă însă însemnele heraldice al Regatului Unit. Se luptă cu Saladin, îl învinge dar nu poate recupera Ierusalimul. Vitejia arătată contra păgânilor, îi aduce supranumele de Inima de Leu iar pe scutul sau apare astfel desenat primul leu. În 1189, Richard devine rege al Angliei și începe lunga istorie a leului britanic. Toți regii de după el vor adopta acest simbol.
3 Gustav Adolf, rege al Suediei între 1594-1632 avea să fie supranumit “Leul Nordului”. Cu siguranță că trebuie să fi fost tare viteaz pentru că îmi e greu să cred că a văzut cineva vreun leu în frigul din Scandinavia. Cred însă că își merită porecla. Mai întâi că intervenția sa în Războiul de 30 de ani s-a dovedit a fi salvatoare pentru coaliția statelor protestante. Fără el nu cred s-ar mai fi putut vorbi despre luteranism. Apoi și datorită curajului său. Trebuie spus că spre deosebire de mulți dintre monarhii din vremea sa, Gustav Adolf își conducea personal oștile în bătălie.
4 Ali Pașa sau Pașa din Ianina, otoman de origine albaneza, a fost un individ controversat temut și sângeros care a primit supranumele de “Leul din Ianina”. A trăit între 1744 și 1822 când sfârșește sugrumat. Cu siguranță că nu merită să fie asemuit cu o ființă nobilă așa cum percepem noi leul. În amintirea noastră, Ali Pașa a rămas pentru una dintre cele mai mari ticăloșii comise: distrugerea orașului Moscopole locul în care înflorise cultura și civilizația aromânilor și în jurul căruia, macedo-românii visau la întemeierea unui stat.
5 Mareșalul Ney (1769-1815) s-a procopsit și el cu porecla de “Leul Roșu” din pricina curajului său neobișnuit și a coamei sale roscovane. A intrat în armată la 19 ani și a urcat treaptă cu treaptă până în vârf, numai datorită capacităților sale de lider și al eroismului său ieșite din comun. La 35 de ani ajunsese mareșal al Franței. Subordonații săi care-i spuneau “Rougeaud” credeau că e de ajuns să dea un ordin ca să prinzi curajul de care aveai nevoie. Napoleon însuși spunea despre el că e un leu și mulți îl vedeau ca pe cel mai brav dintre bravi. La slujit pe împărat cu devotament până în ultima clipă și își merită cu prisosință locul printre marii oameni de arme ai Franței.
Asta a fost povestea noastră cu 5 lei… Dacă știți și voi vreunul pe care eu să îl fi uitat, dați-mi de știre.