Omul Carlo Goldoni
In prima jumatate a secolului al XVIII-lea, valoare dramaturgiei italiene este de o calitate indoielnica. Scena este dominata de teatrul comediei dell’arte care a insemnat enorm in evolutia teatrului modern, dar care acum isi pierduse cu totul calitatile devenind o forma de arta inferioara. Incercarile facute de unii scriitori din Peninsula de a aduce ceva nou, de a creea comedie originala, n-au reusit datorita imitatiei prea servile a teatrului francez. De-abia din a doua jumatate a secolului putem vorbi despre o mare capodopera, de un reviriment al teatrului italian. Este vorba despre opera venetianului Carlo Goldoni (25 februarie 1707 – 6 februarie 1793)
Carlo Osvaldo Goldoni nascut la Venetia era fiul unui doctor, (dupa cum scrie in memoriile sale, desi dupa alti cercetatori acesta era doar farmacist) De altfel, datele cu privire la biografia sa sunt numeroase, provenite din multe surse, cel mai adesea batindu-se cap in cap. In lumea teatrului e atras, cel mai probabil, de pasiunea tatalui sau pentru marionete, astfel ca, la 8 ani, se spune, ca micul Carlo ar fi scris prima sa piesa de teatru. Ramas inca de timpuriu orfan de tata, va indura lipsuri si greutati, fiind preocupat si de soarta mamei sale. indemnat de apropiati urmeaza dreptul, devine avocat, dovedit dealtfel certe calitati, care i-ar fi putut asigura un trai comod. In timp ce profeseaza va continua sa scrie teatru, pastrind legatura cu diverse trupe ambulante. Vocatia pentru teatru se manifesta cu putere, astfel ca, in cele din urma, renunta la avocatura in 1747 consacrindu-se definitiv teatrului.
Activitatea sa dramatica, reforma pe care o aduce teatrului italian, satira indreptata impotriva viciilor de tot felul, i-au atras numeroase dusmanii. In 1757 intra in conflict cu celalalt mare dramaturg italian al timpului, Carlo Gozzi al carui stil era tributar, inca, comediei dell’arte. In 1761 paraseste Italia stabilindu-se in Franta, la Paris unde talentul sau este pretuit la adevarata valoare (primeste chiar o renta viagera din partea regelui Ludovic al XVI-lea). Va continua sa scrie teatru, de data aceasta in franceza (chiar si memoriile). Revolutia franceza din 1789 il ruineaza, renta fiindu-i anulata. Mai tarziu, guvernul Conventiei l-a repus in drepturi, insa pentru Goldoni era prea tarziu. Se stinsese cu putin timp inainte.
Teatrul lui Goldoni
Desi a dus o viata aventuroasa si agitata, Goldoni a fost un scriitor profund, serios, preocupat sa realizeze o opera originala, specific nationala. Considera repertoriul teatral autohton decazut. Spectacolele comediei dell’arte ii par lipsite de un fond de observatie realist, de morala, dar si de arta. Piesele sale, de o valoare deosebita, atat prin fondul de idei, cat si din punct de vedere dramatic, redau subiecte desprinse din realitatea cotidiana. Goldoni va lupta intotdeauna pentru un teatru care sa dea un “tablou” exact de moravuri, caractere adevarate, nu fantose grotesti si care sa ironizeze, sa ridiculizeze viciile. Reactionind impotriva libertatii anarhice a comediei improvizate, Goldoni lasa in urma opere scrise in intregime, transferind centrul de greutate asupra textului. Totodata, cauta sa introduca o arta mai constienta in jocul actorilor, suprima masca pentru a permite exprimarea mai personala a sentimentelor prin mimica, cere costume adecvate locului si timpului in care se petrece actiunea. Din comedia dell’arte pastreaza miscarea vie ce o caracteriza, cateva dintre personajele ei tipice si din procedeele ei scenice, insa a introdus in teatrul sau, un fond superior de preocupari si de idei.
Prin acestea, Carlo Goldoni a fost un inovator, creatorul teatrului clasic italian. Contemporanii nu l-au inteles intotdeauna si situindu-se pe pozitia unui patriotism de opereta, l-au acuzat uneori ca a lovit intr-o glorie nationala atunci cand a criticat teatrul comediei dell’arte. Rivalul sau, Carlo Gozzi adeptul formelor invechite a cautat mereu sa indeparteze publicul italian de realismul superior spre care tindea opera lui Goldoni. Posteritatea a recunoscut insa valoarea operei goldoniene, considerindu-l superior celorlalti confrati italieni, printre cele mai mari nume ale teatrului universal.
de Voicu Hetel
