Bisericile din Romania, fie ele ortodoxa, greco-catolica sau catolica au avut mult de suferit de pe urma regimului comunist ateu instaurat, dupa caderea lui Antonescu, de armata sovietica. Autoritatile comuniste au incercat in permanenta sa-si impuna vointa asupra institutiilor de cult si s-o excluda din viata sociala tolerindu-i doar manifestari cu caracter marginal. Presa bisericeasca a cunoscut o circulatie restransa si strict controlata, iar intre autoritatile statului si cele bisericesti a existat intotdeauna o lupta surda, chiar daca nu fatisa. Din randul preotilor Securitatea si-a recrutat informatori infiltrindu-se pana la varf in conducerea acesteia. Toti cei care au refuzat colaborarea, s-au opus intr-un fel sau altul, ori au avut legaturi cu vechiul regim, au platit in inchisorile comuniste si la Canal.
Comunismul si BOR
Comunistii au coabitat mai usor cu Biserica Ortodoxa datorita spiritului conciliant al reprezentantilor si al relatiilor particulare pe care Gheorghiu Dej le-a avut cu viitorul patriarh Justinian Marina. Viitorul conducator comunist se adapostise la Marina, pe vremea aceea preot in judetul Valcea, dupa evadarea sa din lagarul de la Targu Jiu. Rasplata pentru acest serviciu a fost scoaterea IPS Irineu din scaunul de mitropolit si ungerea lui Justinian Marina, in 1948. In felul acesta partidul comunist putea interveni in toate deciziile clerului ortodox. Arestarile in sanul clerului ortodox incep sa se faca in numar mare in perioada 1958-1963, cand procesul sovietizarii Romaniei luase sfarsit. Se estimeaza ca circa 2500 de preoti, calugari si maici au ajuns dupa gratii in aceasta perioada, in timp ce alti circa 2000 au fost obligati sa paraseasca biserica. La sfarsitul anilor ’50 numarul maicilor si calugarilor se situa in jurul cifrei de 7000 de persoane. La inceputul anilor ’60 odata cu inceputul racirii relatiilor cu Moscova,are loc un dezghet, pe fondul caruia se produce o apropiere de lumea occidentala. Se admite din partea statului trimiterea de tineri prelati la studii in strainatate, iar in 1964 biserica adera la Miscarea Ecumenica. In 1973 existau 8185 de parohii unde slujeau 8564 de preoti ortodocsi.
In ceea ce priveste rezistenta bisericii in anii comunismului se poate vorbi cel mult de una pasiva nicidecum de dimensiunile celei pe care Biserica Catolica din Polonia, de exemplu, a opus-o statului comunist. Distrugerea manastirilor si bisericilor s-a facut, mai ales in anii Epocii de Aur s-a facut fara probleme.
Comunismul si BRU
Cea mai lovita de represiunea comunista a fost Biserica Romana Unita cu Roma, Greco-Catolica. Ca şi toate celelalte biserici greco-catolice din zona de influenta sovietica, , a fost interzisa prin decretul 358 din 1 decembrie 1948. PCR si guvernul lui Petru Groza aveau semnale inca din timpul campaniei electorale din 1946 ca Biserica Unita si clerul catolic manifesta ostilitate in fata procesului de comunizare. Cu peste un milion si jumatate de credinciosi greco-catolici, Biserica Unita reprezenta un real pericol. Faptul ca episcopii alesi trebuiau sanctionati de Papa, ca papalitatea avea putere de imixtiune nemultumea autoritatile comuniste. Asa ca, intr-o prima faza a fost denuntat Concordatul cu Vaticanul (semnat intre Romania si Vatican in mai 1927 si intrat in vigoare in iulie 1929), care regla statutul credinciosilor uniti si catolici. A doua faza a fost desfiintarea Bisericii Greco-Catolice sub pretextul revenirii in sanul Bisericii Ortodoxe “mama”. Lacasurile de cult trec in patrimoniul Bisericii Ortodoxe, iar proprietatile sunt nationalizate. Capii bisericii sunt arestati. Nu mai putin de sase episcopi si 600 de preoti sunt intemnitati pentru ca au refuzat recunoasterea unirii cu Biserica Ortodoxa. Dupa 1989, BRU a renascut insa problema patrimoniului sau a ramas in unele cazuri nerezolvata.
de Voicu Hetel
