De la nazism la existentialism
Aparitia existentialismului a revolutionat gandirea filosofica prin punerea sub semnul intrebarii a ideii de Dumnezeu si a celei de predestinare. Caracterul obiectiv al existentei este negat, fiind considerata reala, doar existenta umana, trairea afectiva a individului. Instrainarea, insingurarea, absurdul existentei sunt alte componente ale acestui mod filosofic de a recepta lumea. O cristalizare completa a acestui curent filosofic a avut loc in timpul si in perioada imediat urmatoare celui de-al doilea razboi mondial. Detonarea celor doua bombe atomice asupra Japoniei, descoperirea atrocitatilor comise de nazisti in lagarele de concentrare, moartea a milioane de oameni si distrugerile fara precedent in istorie, si-au pus amprenta asupra unei intregi generatii. Omenirea a parcurs un proces rapid de maturizare, de modificare a valorilor.
Hitler a reusit sa promoveze un cult, o mistica noua sufocanta, dizolvind energiile pana si in tarile harazite cuceririi, dupa cum scria Jean Marie Domenach in “Intoarcerea tragicului”. Se crease un fel de psihoza, o atmosfera tragica in fata careia nu puteai decat sa abdici si sa te predai sau sa fi nimicit. El este cel care da angoasei unui popor umilit de pacea de la Versailles, consistenta si furia unui destin. Marea criza economica sfarseste prin a creea climatul propice aparitiei unei ideologii ce ofera tapi ispasitori pentru toate relele si mizeria din jur. Nazismul apare si ca o contrapondere a pericolului comunist, sprijinit din umbra de mari corporatii precum AEG sau Siemens. O posibila nationalizare a mijloacelor de productie dupa modelul sovietic a fost de ajuns sa-i mobilizeze pe marii industriasi impotriva partidelor de stanga de sorginte comunista.
In plin avant tehnologic, la jumatatea deceniului patru, nazismul se identifica cu o reaparitie a sacrului primitiv. Cosmogonia lui Hitler a dat rasismului hitlerist cadrul sau mitologic. Fascinatia mitologica a omului perfect, a rasei pure, promisiunile fuhrerului legate de construirea unei Germanii uriase multimilenare si, nu in ultimul rand, ideologia nazista a omului sortit sa conduca si a celui sortit sa fie condus au facut posibil un razboi mondial. Iar razboiul ca orice razboi, oricat ar parea de drept este pana la urma absurd si tragic prin ceea ce lasa in urma.
La jumatatea secolului XX umanitatea vede, se informeaza, intelege si mai ales, simte consecintele razboiului. Asa descopera notiunea de absurd. Notiunile de bine absolut, adevar absolut sau frumos absolut se relativizeaza. Omenirea constientizeaza faptul ca nici o divinitate, in spiritul oricarei justitii sau logici nu ar fi lasat sa se intample ceea ce se intamplase.
de Voicu Hetel
