Cand la 11 mai 1950 a avut loc la Theatre des Noctambules premiera “Cantaretei chele”, multi critici si oameni de teatru au considerat acea zi drept data nasterii unui nou gen de teatru. A fost numit teatru de avangarda sau teatru absurd.
Destul de cunoscut in Romania ca poet si critic, Eugen Ionescu alege in 1938 sa se stabileasca definitiv in Franta. Ajunge, astfel la Paris unde este total necunoscut si ignorat. Traieste intr-un cvasi anonimat literar timp de zece ani pana cand isi descopera talentul de dramaturg. Influentat de filosofia existentialista franceza, dar si de ideile care circulau in jurul grupului de filosofi si ganditori “Criterion”, Eugen Ionescu scrie prima piesa de teatru absurd in anul 1948. “Englezeste fara profesor” scrisa in limba romana, inaugura un nou tip de teatru, care poate ca ar fi disparut daca piesa nu ar fi fost tradusa doi ani mai tarziu in limba franceza. Cantareata cheala nu este decat o traducere sau mai bine zis, o adaptare izbutita a lui “Englezeste fara profesor”. Comparand cele doua piese se remarca usor cum Ionescu trece peste bariera lingvistica preluand pasaje intregi din textul romanesc si introducandu-le in varianta frantuzeasca. Acolo unde rigorile limbii romane nu-i permit, el adapteaza, pur si simplu, textul la rigorile limbii franceze. Expresii si zicale sunt transformate fara a modifica mesajul transmis in vreun fel. Ionescu era de altfel un maestru al traducerilor, daca tinem seama de numeroasele scrieri, ale altor autori, transpuse de el, din romana in franceza.
“Englezeste fara profesor” este intr-o oarecare masura transcrierea unor fraze dintr-un manual de engleza pentru incepatori.
Ideea de a scrie o piesa a aparut in momentul in care scriitorul a descoperit hazul aparut din traducerea, cuvant cu cuvant, a unei lectii dintr-un manual de engleza fara profesor. Textul nu se vrea o satira la adresa societatii si modului de viata britanic, dupa cum marturisea autorul in “Note si contranote”, neavand, in realitate nici o legatura cu Anglia sau limba engleza. Totul a plecat de la dorinta lui Eugen Ionescu de a invata engleza, insa la fel de bine, acesta putea alege sa invete italiana, rusa sau limba turca. Atunci am fi avut, in acceptiunea criticilor o parodie indreptata impotriva societatii italiene, rusesti sau turcesti.
Adevaruri fundamentale precum: saptamana are sapte zile, podeaua e jos sau tavanul e sus, aranjate intr-un mod potrivit capata un sens profund. Propozitia “… am parasit orasul Manchester exact acum cinci saptamani” are corespondentul clasic intalnit in toate manuaele de conversatie: “I left Manchester five weeks ago” si nu este decat un exemplu din multitudinea de expresii englezesti traduse in romana si apoi in franceza ce genereaza un efect deosebit conferind piesei originalitate.
In privinta subtitlurilor, Ionescu si-a intitulat prima piesa “comedie inedita”, cu toate ca nu era nici pe de parte o piesa obisnuita, de bulevard. Ea este in realitate, o falsa comedie, o farsa pe care autorul o joaca publicului. “Cantareata cheala” marcheaza o evolutie importanta in gandirea dramaturgului. Asistam la o incercare de a uni intr-un singur text tragicul si comicul. Comedia pleaca din absurdul situatiei, din limbaj, dintr-un inedit mod de exprimare. Tragicul se naste mai tarziu, cand spectatorul realizeaza adevarurile crude ce razbat din subtext. Subtitlul “Cantaretei chele” este acela de “antipiesa”.
Decorul si personajele celor doua piese sunt in mare parte asemanatoare. Se deosebesc insa in ceea ce priveste finalul. In “Englezeste fara profesor”, Ionescu introduce ca personaje, jandarmi, directorul teatrului, un comisar si autorul, adica pe sine insusi. Dupa ce se imbratiseaza si se felicita, acestia se lanseaza in tirade pline de injurii la adresa publicului, pe care, mai apoi il alunga din sala. Daca acest final neasteptat, neobisnuit si violent nu ar fi stricat echilibrul lucrarii, cu siguranta ca am fi putut vorbi de doua piese gemene. Scenele agresive raman o constanta pe tot parcursul variantei romanesti, ele aparand mult mai estompate in “Cantareata cheala”.
Pompierul (Cristian Boeriu), D-nul Smith (Cristian Gheorghe), D-nul Martin (Voicu Hetel) si D-na Smith (Catalina Hetel) in Cantareata cheala 1999
Pompierul (Cristian Boeriu), D-nul Smith (Cristian Gheorghe), D-nul Martin (Voicu Hetel) si D-na Smith (Catalina Hetel) in Cantareata cheala 1999
“Englezeste fara profesor” contine patru scene.
Prima dintre ele, aproape identica cu cea din “Cantareata cheala”, ii prezinta pe domnul si pe doamna Smith purtand un dialog absurd, asemenea celor intalnite in manualele “Assimil”, in salonul lor englezesc.
A doua scena debuteaza cu aparitia servitoarei, Mary care rosteste: “Am petrecut o dupa-masa placuta. Am fost cu un barbat la cinematograf si am vazut un film cu femei”. Si se termina tot cu Mary care se autoprezinta: “Am uitat sa ma prezint: Sherlock Holmes”
Scena III coincide cu scena VI din “Cantareata cheala”, in care domnul si doamna Martin, converseaza, ca si cand nu s-ar cunoaste, iar in final, de bucurie ca s-au regasit, hotarasc sa uite tot ce nu s-a petrecut intre ei, lucru intarit de doamna Martin printr-un: “Da, darling.”
Ultima scena, a patra, este identica in prima parte cu scena VII a piesei franceze. Are loc o conversatie a sotilor Smith si Martin presarata cu aforisme, proverbe si replici sablon, regasite, partial si in “Cantareata cheala” in scena XI. Masa se incheie, cele doua cupluri se retrag iar scena ramane cateva momente goala.
Finalul piesei romanesti este socant. Englezeste fara profesor se incheie cu masacrarea a douazeci de spectatori cu rafale de mitraliera din ordinul unui comisar de politie. Comisarul simbolizeaza agresiunea, aproape fizica, la care teatrul, in viziunea ionesciana, va trebui sa recurga in relatia cu spectatorii. Comisarul este si un personaj parodic, exponent al prostiei solemne. Rosu de furie, racneste: “Cum indraznesti sa vorbesti, cand eu tac, obraznicule?” Apoi, le striga spectatorilor: “Derbedeilor, sa va astamparati, sa va bagati mintile in cap, sa va fie invatatura de minte!” Violenta se manifesta si pe scena, intre personaje si este pur fizica, dupa cum lasa sa se vada indicatiile autorului: “Isi arata pumnii, se scuipa, sunt gata sa se bata”
“Englezeste fara profesor”, cu toate ca este vizibil mai scurta decat “Cantareata cheala”, avand doar patru scene, fata de unsprezece, cat numara varianta franceza, prezinta un avantaj important, anume cel al densitatii mesajului. Actiunea este foarte simpla si mult mai coerenta.
Englezeste fara profesor ramane la mai bine de sase decenii de cand a fost scrisa un manifest al absurdului, un atac si in acelasi timp, o satira la adresa teatrului de “bulevard”.
Bibliografie
Eugen Ionescu „Englezeşte fără profesor” în revista Secolul XX, nr. 1, pp.52-66
Eugen Ionescu, Note si contranote, Humanitas, 1992
Alexandra Hamdan, Ionescu inainte de Ionesco, Editura Saeculum, Bucuresti, 1998
de Voicu Hetel
