Canalul Dunare-Marea Neagra
In ultimii 20 de ani a devenit aproape un subiect tabu sa vorbesti despre realizarile comunismului sau ale lui Nicolae Ceausescu. Toata propaganda pe care o inghitisem in anii Epocii de Aur ne-a facut sa nu mai distingem adevarul de minciuna, valoarea autentica de mediocritate, inteligenta sclipitoare de prostia solemna. Comunismul le-a bagat pe toate intr-un ceaun si ne-a servit acest mehlem vreme de 45 de ani, pana cand papilele gustative ale mintii noastre au fost cu totul amortite. In decembrie ’89, cand tot sistemul s-a prabusit si eram liberi sa gandim, nu am mai stiut in ce sa credem. Dintr-o data, ni s-a parut ca tot ce cladise comunismul era prost. Fabricile si uzinele nu mai erau bune de nimic pentru ca lucrau in pierdere, iar tehnologiile erau depasite. Rafinariile erau o prostie pentru ca puteau procesa mult mai mult titei decat aveam noi nevoie si decat puteam extrage. Plata datoriilor externe era o idiotenie pentru ca un stat bine angrenat intre marile democratii trebuie sa ia bani cu imprumut ca sa se dezvolte. Am auzit toate astea.
Dar ce auzi daca vorbesti despre realizarile Epocii de Aur? Daca mentionezi Casa Poporului devenita intre timp Palatul Parlamentului ti se rade in nas si ti se spune ca e urata, monstruoasa, inutila si ca a costat vietile multor oameni, nemaipunand la socoteala drama celor scosi din casele lor si mutati la bloc pentru ca stanjeneau santierul. Daca vorbesti de alfabetizare, electrificarea satelor, reteaua feroviara, metroul bucurestean si cate si mai cate altele, vei auzi ca asa ceva gasesti in toate statele democratice dezvoltate si ca nu era de nevoie de comunism ca sa avem si noi toate astea. Dar daca vorbesti de Canalul Dunare-Marea Neagra toata lumea isi aduce aminte ca a avut un bunic, o ruda, un vecin sau un cunoscut care a trecut pe acolo si s-a intors inapoi, daca a avut norocul asta, schimbat.
Prin anii 50 circula un banc despre Canal. Un cetatean “cu sapca-n suflet” il intreba plin de naduf pe un altul:
“Ce-au facut ma pentru tara asta liberalii si taranistii?”
La care celalalt raspundea serios:
“Canalul Dunare-Marea Neagra!”
La Canal ajungeai si pentru o vorba spusa aiurea pentru ca turnatori erau destui. Se spunea că un mal al Canalului a fost construit de deţinuţii arestaţi pentru că au spus un banc politic, iar celalalt de către cei care l-au ascultat.
Canalul Dunare-Marea Neagra bratul sudic finalizat in mai 1984
Dar Canalul Dunare-Marea Neagra, finalizat de Ceausescu, este o mare realizare oricat ar vrea altii sa o minimalizeze: ba ca a costat prea mult, ba ca specialistul X a zis ca o sa-si scoata investitia in 6 secole, ba ca e inutila, ba ca e megalomanica etc. Istoria construirii lui are doua etape distincte. Prima este “etapa Dej”, aceea a exterminarii dupa model stalinist a elitelor si opozantilor regimului comunist, care s-a incheiat fara rezultate spectaculoase (ma refer strict la constructie, desigur) in 1955. Cea de-a doua faza a Canalului incepe in anii 70, ca parte a planului de dezvoltare a Romaniei gandit de Ceausescu. In aceasta etapa se realizeaza cel mai mare obiectiv economic al Romaniei din toate timpurile si poate si cel mai costisitor.
Lucrarile sunt reluate spre sfarsitul anului 1975 ca urmare a hotararii luate de plenara C.C. al P.C.R. din iunie 1973 de realizare a Complexului hidroenergetic si de transport Dunare-Marea Neagra. Infaptuirea acestui proiect, se aprecia in hotarare “…reprezinta o necesitate a dezvoltarii activitatii economice a tarii si reflecta totodata potentialul actual al industriei, capacitatea creatoare a natiunii. Comitetul Central isi exprima convingerea ca sta in puterea muncitorilor, tehnicienilor, specialistilor, a intregului nostru popor sa infaptuiasca acest maret obiectiv…” Si intr-adevar, acum 3 decenii nu aveam nevoie de specialisti straini, de licitatii organizate pentru mari companii de aiurea, si nici de investitori strategici. Romania se descurca singura… La 9 mai 1978, la 2 ani si jumatate de la reiceperea lucrarilor Comitetul Politic Executiv analiza si aproba si el proiectul general de executie a Canalului Dunare-Marea Neagra.
Canalul se desprinde din Dunare in aval de podul de la Cernavoda, urmeaza valea Carasu pana la Basarabi, traverseaza Dobrogea pe la Cumpana-Straja si ajunge in portul Constanta-sud. Aceasta era ramura sudica pentru ca la Poarta Alba, Canalul se bifurca. Ramura nordica trece prin Nazarcea, Constanţa, Ovidiu şi Năvodari. Magistrala Albastra, cum avea sa fie numit ramura sudica intr-un cantec lansat la inaugurare de Mirabela Dauer, are o lungime de 64,2 kilometri si o latime a senalului navigabil de circa 90 de metri ce permite circulatia pe doua sensuri. Adancimea apei este de 7 metri si pot naviga vase in convoi format din remorcher-impingator si sase barje a cate 3.000 de tone fiecare. La fiecare capat al Canalului se afla ecluze avand 310 metri lungime si 25 latime, precum si porturi de asteptare in amonte si in aval. Pe langa toate acestea trebuie mentionate si multitudinea de poduri si porturi, plus statia de pompare (menita sa mentina constant nivelul apei) construite cu acest prilej. In total au fost excavate 300 de miloane de metri cubi de pamant, s-au turnat 3,5 milione metri cubi de betoane, s-au ridicat 40 de kilometri de ziduri de sprijin. Se estima ca pentru cel de-al patrulea brat al Dunarii, volumul de pamant dizlocat este echivalentul a 120 de piramide Keops. Canalul a fost inaugurat la 26 mai 1984.
p.s.
Un strabunic al sotiei mele a fost si el acolo pentru ca avea o palma de pamant, o pereche de boi, o livada de pruni si un cazan de tuica, motiv pentru care a fost clasificat drept chiabur. S-a intors dupa cativa ani fara a povesti vreodata prin ce a trecut. Statistica spune ca in primii ani ai comunismului circa 2 milioane de romani au trecut prin experiente similare.
de Voicu Hetel
Comments are closed.