de Ioan Gârmacea, după Petre Ispirescu
durata: 1 oră și 50 minute
Regia îi aparţine lui Mihai Manolescu, revenit la Teatrul Ion Creangă, după montările Sânziana şi Pepelea(1998) şi Sămânţa vrăjită (2008).
Un Război al bucatelor despre cum “filozofia lumii nu mai stă-n cap, ci-n burtă”, care prilejuieşte o punere în scenă la cel puţin două niveluri, unul reconstruind, dramatic şi în cheie ludică, povestea despre supremaţia sării faţă de miere şi zahăr, celălalt- spunând istoria unei trupe de actori…
“O piesă adevărată, nu un scenariu”, după cum observă regizorul, un text “postmodern şi baroc” în care citatul şi ecourile livreşti se îmbină savuros şi devin un laitmotiv (instituindu-se ca un adevărat dialog ludic cu opera lui Shakespeare, în special cu Regele Lear), iar poveştii populare culese de Ispirescu, despre dragostea adevărată, dar şi despre ingrediente şi gusturi, i adaugă straturi noi de înţelegere, emoţii diverse şi o temă de reflecţie: care este adevărul şi esenţa, care este aparenţa?
În distribuţie:
Măscărici-Cristian Irimia
Doica-Alexandrina Halic
Verde Impărat-Mihai Verbiţchi
Raluca, fiica cea mică- Miruna Ionescu
Ruxandra, fiica mijlocie-Camelia Andriţă
Smaranda, fiica cea mare- Nicoleta Rusu
Lord Pepper-Marius Nănău
Von Knoblauch- Cristian Creţu/ Voicu Hetel
Prinţul- Oliviu Bughiu
Roşu Împărat- Daniel Tudorică
Crainicul-Ion Arcudeanu
Regia artistica-Mihai Manolescu
Scenografia-Anca Pâslaru
Coregrafia-Păstorel Ionescu
Ilustratia muzicala-Mihaela Constantinescu
Comments are closed.