Sfinxul din Bucegi

Cu siguranta ca de-a lungul vietii toti romanii au trecut macar odata, ori cel putin au auzit de Sfinxul din Bucegi. Devenita o imagine emblematica a Romaniei precum Tour Eiffel-ul pentru francezi, Marele Zid pentru chinezi ori piramidele pentru egipteni, Sfinxul a inflacarat imaginatia multora in ultimii o suta si ceva de ani. Ceea ce pentru specialistii in geologie si geomorfologie este insa un monument cat se poate de natural neimplicand interventia umana, pentru “dacomanii” de la noi este o sculptura antropica.

Cateva ipoteze legate de Sfinx

Cutia Pandorei o deschide Nicolae Densusianu care in a sa Dacie Preistorica unde vine cu teorii care mai de care mai halucinante dar si mai lipsite de argumente. Potrivit lui, Sfinxul care privit dintr-un anumit unghi aduce (intr-adevar) cu un chip uman erodat mult fata de forma sa initiala este opera unor stramosi indepartati care au calatorit de pe plaiurile mioritice prin Grecia, Asia Mica si Liban, pana pe malurile Nilului, ducand cu ei zestrea spirituala pelasga. Acolo ei au mai “trantit” un sfinx pastrat in conditii mult mai bune. Ca sfinxul egiptean are dimensiuni similare cu megalitul nostru este de asemenea un argument forte al originii comune al celor doi. Desigur ca sustinatorii acestei teorii nu vor sufla o vorba despre aspectul negroid al sfinxului egiptean.

In filmul “Dacii” din 1967 al lui Sergiu Nicolaescu la poalele Sfinxului ne este prezentata o ceremonie religioasa. Fiul regelui dac, cel mai viteaz dintre viteji, e aruncat de la inaltime in sulite ca sa-l intalneasca pe Zamolxes si sa-i comunice mesajul getilor. E de ajuns pentru dacomani sa transforme o fictiune cinematografica in realitate istorica. Pornind de la afirmatia lui Strabo ca muntele sfant al dacilor se numeste Kogaion, au aparut rapid teoriile conform carora koga inseamna in limba daca cap iar Kogaionul e sinonim sfinxului. De asemenea, Babele aflate in apropiere nu sunt decat niste altare ciclopice ale acestor stramosi indepartati pentru ca natura, in viziunea lor, nu avea cum sa fie capabila de asa ceva.

Realitatea geomorfologica

Geomorfologia ca ramura a stiintei ce se ocupa cu studiul formelor de relief a aparut relativ recent odata cu aparitia unor metode moderne de cercetare. Coditiile fizico-geografice in care apare microrelieful din zona Babele-Sfinxul au facut posibila aparitia acestor minuni ale naturii fara vreo alta interventie lucru confirmat fara dubii de orice cercetator din domeniu. Astfel, complexul sculptural apare la altitudini de peste 2000 m unde predomina pasunea alpina de climat temperat, cu veri scurte si ierni lungi, precipitatii bogate, vanturi puternice, siroire rapida, lipsa padurilor s.a. Aceste conditii naturale au fost precedate in urma 8-10.000 de ani de un climat aspru, conditionat de prezenta micii calote glaciare de pe platoul din jurul varfului Omul (climat periglaciar) In aceasta perioada dezagregarea fizica datorata inghetului, zapezii si vantului au fost mult mai puternice contribuind la modelarea si slefuirea microreliefului. Un alt factor important este roca, taria si rezistenta ei si dispunerea ei in straturi orizontale, inclinate, usor cutate. In cazul Bucegilor predomina rocile sedimentare, conglomeratele si gresiile. Primele au un grad de rezistenta mai mare in comparatie cu celelalte ceea ce face ca eroziunea lor sa se desfasoare diferit. Apare fenomenul cunoscut in geologie sub numele de proces de eroziune diferentiala sau selectiva.

Sfinxul

“Orientat de NV spre SE el iese in evidenta prin asimetria celor doua laturi principale, cea nordica (a), abrupta, frontala, cu profil asemanator unei fete de om si cea sudica, prelunga, cu diaclaze adanci (d) care indica prabusiri vechi de blocuri dezagregate, masive si fixate de vegetatie, situate la piciorul versantului si care trec gradat in nivelul platoului. Pe latura nordica (a) profilul este mult mai proaspat, iar blocurile surpate sunt inca nefixate razlete, desprinse dintr-o surplomba mai mare (c), in urma unei diaclaze adanci (d1), simetrica cu cea din spate (d). Orizonturile mai dure (conglomeratice) ies in evidenta, prin dungi mai pronuntate, cum este cazul celui superior, care are aspectul unui mic fes. Sfinxul nu poate fi analizat in afara intregului cortegiu de microforme naturale, care constituie complexul de tip Babe, in care actiunea eoliana s-a grefat pe formele initiale, generate de apa de siroire, pluvio-denudatie, in conditiile litologice si altimetrice, specifice Bucegilor si altor masive de acest gen”. [1]

Obsesia trecutului glorios

Cand nu esti multumit de ceea ce esti, ai tendinta de a compensa aceasta nemultumire prin ceea ce se numeste complex de superioritate. Romanii nu sunt multiumiti de prezentul si de capacitatile lor si isi brodeaza un trecut maret, fantasmatic, bineinteles necunoscut si neacceptat de “altii”, nu pentru ca asta ar fi realitatea ci pentru ca acei “altii” sunt invidiosi sau au interesul de a nu recunoaste maretia ascunsa a poporului roman. Aceste aspecte ar putea ramane un frumos exercitiu de imaginatie, in fond in sufletul nostru ramanem niste copii atasati de primele basme si legende, daca nu ar aduce cu sine si o problema. Cand ne concentram pe ce am putea fi daca…sau pe ce am fost dar nimeni nu s-a prins inca, nu reusim sa ne concentram pe ceea ce avem de fapt. Nu ne ajungem noua insine asa cum suntem in realitate. Avem munti, avem mare, avem cetati, avem manastiri, avem sate si inca multe altele, dar le lasam uitarii pentru a ne reinventa un trecut glorios in care suntem creatori de civilizatii. Problema este ca daca vrei sa evoluezi, sa mergi inainte trebuie sa iti asumi ce ai si ce nu ai si cu aceste elemente prezente sa incerci sa iti faci un viitor asa cum vrei tu. Daca ne-am asuma ce putem acum, am incerca sa si reparam ceea ce gresim, fara a incepe mereu sa ne victimizam sau sa pozam in genii neintelese.