Anatole France spunea ca daca ar fi putut sa-si aleaga din talmes-balmesul de carti care vor fi publicate la un secol dupa moartea sa, nu si-ar alege nici un roman si nici o carte de istorie, ci un jurnal de moda ca sa vada cum se imbraca femeile. Acele carpe, credea scriitorul francez, i-ar putea spune mai multe despre omenirea viitoare decat filosofii, romancierii, predicatorii si savantii la un loc.
Putem intelege mai multe din societatea si obiceiurile romanesti intelegand cum se “purtau” oamenii in diferite timpuri. De altfel termenul de moda, in sens etimologic provine din latinescul modus, insemnand maniere, fel individual de comportare.
La inceputul secolului al XVIII-lea sultanii au inlocuit domniile pamantene din tarile romane cu greci din Fanar. Secolul fanariot nu a adus, cum s-ar putea crede, o crestere importanta a influentei modei si obiceiurilor grecesti asupra elite conducatoare. Influenta bizantina se manifesta in spatiul romanesc inca de la jumatatea secolului al XV-lea, odata cu caderea Constantinopolului. In secolul al XVIII-lea prezenta grecilor in familiile boieresti din Moldova si Valahia era semnificativa. Nu trebuie sa ne mire faptul ca la venirea primilor domnitori fanarioti, tinuta jupaneselor era dictata din vechea metropola bizantina.
Despre modul de a se infrumuseta al femeilor, in aceasta perioada, ne-au ramas mai multe marturii. Una dintre cele mai complete si mai pitoresti o gasim in lucrarea lui G. Poboran “Istoria orasului Slatina”. Iata reteta de intretinere a tenului frumoaselor noastre de la 1785: dimineata se stergeau pe fata cu un albus de ou, apoi se abureau cu apa de salcam. Incalzeau la foc o caramida noua, turnau picaturi de apa de salcam, puneau pe cap o toala si stateau cu fata la aburul acela, apoi se spalau cu apa de pelin, ca sa se intinza pielea obrazului si sa dispara zbarciturile.
Alexandru Moruzi
In acelasi timp, ca si astazi, machiajul avea adepti dar avea si oponenti. V. A. Urechia in Istoria Romanilor volumul III din 1893 scrie despre interdictia domneasca contra sulimanurilor (fardurilor). Abuzul de fard sileste stapanirea sa ia masuri severe. Pitacul dat mitropolitului la 26 mai 1796 de voievodul Alexandru Moruzi este un document pretios pentru moravurile acelei epoci. “Fiindca orice lucru vatamator care duce stricaciune la trup si la suflet si care pricinuieste defaimarea, nu este cu cale a se trece cu vederea, intre care este si sulimanul , care se pune pe chipuri, si care da nu numai la trup stricaciune, ci si la suflet vatamare, poruncim dar sa chiami preotii duhovnici spre a-i indatori sa dea duhovnicesti invataturi si indemnari fiestecarui de a face parasire de acest lucru vatamator, ca este o parere de podoaba desarta, care nu este de nici un folos…”
Ca si in zilele noastre, moda producea adesea si dispute conjugale dupa cum reiese din lucrarea lui Nicolae Iorga “Acte romanesti si cateva grecesti din arhiva companiei de comert oriental din Brasov”. Asa cum aflam din cercetarea judecatoreasca pornita in 1800 in urma despartirii Mariei Carcaletoaia de sotul ei Mihai Popovici, din Brasov. Iata declaratia ei: “Si cat am intrat in casa, dumnealui mi-au zis: <leapada-ti salupul> si eu am raspuns ca il voi lepada, ca nu iaste al meu si iaste al Tincai si m-am apucat ca sa ma dezbrac… Si m-au apucat de m-au trantit jos si mi-au pus genunchii pe spate si mi-au spus ca ma va injunghia. Si parul din cap mi l-au taiat…” Sotul se dezvinovateste: “I-am spus sa mearga acasa cu portul cu carele te-am luat intai. Nici in gand n-am avut ca sa vie la mine acasa cu frizuri… Asadar i-am zis: cu frizurul acesta si cu parul strain in cap la ce ai venit si-atuncea i-am zis: dezbraca-te si-ti strica frizurul si dumneaei au raspuns cu gura mare ca (…) <dumneata n-ai ce-mi porunci la frizurul meu>. Asa m-am maniat si eu la vorbele acestea si-am apucat-o de par si am pus-o jos si am scos federmeserul si i-am taiat parul si (…) i-am dat si vreo cativa pumni…” Se pare ca cele doua secole scurse de atunci nu au adus schimbari prea mari in relatiile de cuplu din Romania.
Caragea Voda
Inca de la inceputul anului 1813 in Bucuresti, boieroaicele noastre erau imbracate in alb, dupa moda de la Paris. Dar…ca si acum, unii pur si simplu ar da oricat si ar face orice pentru ca hainele lor sa fie unicat, sa nu fie imbracate de nimeni altcineva. Vlastarele voievodului Caragea (1812-1818 in Tara Romaneasca), care nu se mai imbracau nici ele, decat in alb, jignite de concurenta pe care le-o facea boierimea, isi indemnara parintele sa decreteze albul drept culoarea rezervata domnului tarii. Rezultatul a fost porunca din 12 ianuarie 1817 prin care se ordona ca nimeni sa nu mai indrazneasca a se arata in haine “cu fata alba”. Iata insa ca intr-o zi, in ciuda hotararii domnesti, o eleganta bucuresteanca, Tarsita Filipescu, trecu prin fata ferestrelor palatului domnesc imbracata in atlas alb. Spumegand de furie, domnitele mersera la voievod pentru a i se plange de batjocura Tarsitei si acesta chema la sine pe marele aga, dandu-i porunca scrisa ca “unde vei gasi dumneata ori japcii dumitale pe aceasta fara de rusine si de sfiala femeie cu acel salup purtandu-l, numaidecat luandu-i-l din spinare si faramandu-l bucati, sa-l aduceti asa rupt inaintea Domniei mele…” Se spune ca femeile nu se imbraca pentru a fi vazute de barbati ci pentru a le face in ciuda altor femei.
La capatul domniilor fanariote, moda incepuse incet incet sa se occidentalizeze. Centrul de greutate al lumii mondene incepea sa se deplaseze de la Constantinopol la Paris. Sub domnitorul Alexandru Ghika (1834-1842), printr-un decret oficial, se inlocuieste costumul oriental cu cel occidental. In tara sunt adusi multi croitori din Germania. De aceea incepe sa se vorbeasca tot mai mult de moda nemteasca.
de Voicu Hetel
