Hercule poposeste in Dacia Traiana
Prezenta unor pesteri naturale in apropiere, conditiile climaterice si puterea tamaduitoare a izvoarelor termale din Valea Cernei a facut ca teritoriul pe care se afla astazi statiunea Baile Herculane sa fie locuit fara intrerupere vreme de peste 10.000 de ani. O serie de descoperiri arheologice efectuate la “Grota Haiducilor” (sau Pestera Hotilor), aflata la doar cateva sute de metri de statiune, au demostrat existenta urmelor de viata in apropierea izvoarelor inca de la sfarsitul paleoliticului.
Primele informatii scrise despre Herculane dateaza din perioada cuceriri romane. In urma primului razboi daco-roman, Banatul de astazi a intrat in sfera de influenta romana. Legiunile romane au ridicat in aceasta perioada un castru in localitatea Mehadia, care s-a numit Media menit sale consolideze stapanirea. Atunci se presupune ca acestia ar fi descoperit si izvoarele de pe Valea Cernei.
Dupa cucerirea Daciei in 106, teritoriul a intrat in componenta provinciei Dacia Augusta. Aflate in apropierea importantului castru militar de la Dierna, Baile Herculane au fost repede puse in valoare. Se crede ca in timpul lui Traian s-au facut primele lucrari de amenajare, se construiesc stabilimente pentru bai, apeducte, drumuri. Locul a fost denumit “Ad aquas Herculis” Sacras ad Mediam, adica “Apele sacre ale lui Hercule de langa Media” si era inchinat ca toate apele termale zeului Hercule([1]). Lucrarile au continuat si sub imparatii romani Hadrian, Antonius Pius si Marcus Aurelius.
Turism balnear in antichitate?
Mari amatori de bai calde, stiind sa pretuiasca igiena dar si puterea vindecatoare a izvoarelor, romanii stiau pe deplin cum sa le valorifice. Durata unei cure balneare dura trei saptamani, lucru pastrat pana in ziua de azi. Romanii foloseau apele termale pentru dusuri si afuziuni precum si etuve pentru sudatii umede sau uscate. Apele termale atrageau lume din tot imperiul. Cei mai multi veneau din provincia Moesia. In semn de recunostinta pentru insanatosire construiau altare zeilor sau puneau sa se graveze inscriptii. Doua dintre ele sunt ridicate pentru insanatosirea lui M. Anulius Antonius si restabilirea sotiei sale Faustina. Printre cei amintiti in inscriptii se numara consuli ai Daciei, legati imperiali si prefecti ai legiunilor. O inscriptie il mentioneaza pe Calpurinus, guvernator al provinciei Moesia, iar o alta pe Publius Aelius Antipater, mare potentat si proprietar de sclavi din Apullum.
In a doua jumatate a secolului al II-lea cultul lui Hercule este inlocuit incet, incet cu cel al lui Esculap si Hygeiei. Marcus Aurelius, prefectul legiunii a XIII-cea Gemina inchina o inscriptie “zeilor mari si buni Esculap si Hygeia“.
Tabla Votiva de la Herculane
Cea mai veche inscriptie descoperita este tabula votiva gravata pe un monument de calcar alb ce dateaza din anul 153 d.Hr. Este singura de acest gen din Dacia. Prin ea se face cunoscut faptul ca cinci cetateni ai provinciei isi arata recunostinta zeilor si puterilor binefacatoare ale apelor termale. Ei facusera parte din delegatia care participase la Roma, la inscaunarea lui Severinus in functia de consul. Acesta fusese guvernatorul general al Daciei, iar delegatii trebuiau sa ateste comportarea sa corecta fata de autohtoni. Intorsi de la Roma, cei cinci delegati au dedicat Tabla Votiva divinitatii care i-a ocrotit. Iata textul latinesc: “DIIS ET NOMINIB (US) AQUARIUM ULP (IUS) SECUNDIDUS, MARIUS VALENS POMPONIUS HEMUS IUL (IUS) CARUS VAL (ERIUS) VALENS LEGATI ROMANI AD CONSULATUM SEVERIANI C (LARISSIMI) V (IRI) MISSI INCOLUMES REVERSI EX VOTO([2])”
Traducerea este “Zeilor şi puterilor (sfinte) ale apelor, Ulpius Secundinus, Marius Valens, Pomponius Haemus, Iulius Carus, Valerius, Valens, delegaţi trimişi la Romai la consulatul lui Severianus Clarissimus Viri, întorsi teferi, au ridicat acest prinos de recunoştinţă”
Ce s-a pastrat din mostenirea romana
Dupa retragerea Aureliana, cu toate ca influenta romana a continuat sa se manifeste in apropierea limesului dunarean inca o buna bucata de timp, viata urbana a decazut, iar baile au cazut in paragina. Timp de un mileniu peste apele lui Hercule s-a asternut tacerea. Inafara inscriptiilor au ajuns pana la noi numeroase descoperiri arheologice: temple, statui, monede, vase, statuete, apeducte, obiecte de podoaba si ornament vestimentar (bratari, inele, fibule).
Francesco Griselini, un istoric italian din secolul al XVIII-lea publică o lucrare complexă “Încercare de istorie politică și naturală a Banatului Timișoarei”. Acesta face o descriere completa a Bailor Herculane vazute de el la 1773. Intre altele aflam de existenta a sase statui descoperite in perioada 1724-1736 si infatisandu-l pe Hercule. Dintre acestea, trei au ajuns pe fundul Dunarii impreuna cu cea mai mare parte a materialului arheologic jefuit de austrieci, odata cu scufundarea vasului care le transporta. Alte trei statui au ajuns la Viena cea mai reprezentativa fiind descrisa de Griselini. “Aceasta statuie are o inaltime de doua picioare si este executata din cea mai frumoasa marmura alba. Zeul il tine in mana stanga pe baiatul Hilas, iar in mana dreapta maciuca pe care o sprijina pe capul porcului Erimontinic, iar in fata picioarelor sale sta un caine de vanatoare foarte frumos lucrat“. O a saptea statuie a ramas pe loc pentru ca era sculptata direct in stanca la izvorul “Hercule” intr-o nisa la bazinul sudic al bailor. Hercule este reprezentat purtand o maciuca pe umarul stang, iar in mana dreapta tine ridicata o cupa. Un muzeu infiintat in 1924 si situat in Cazinoul cu Coloane din Herculane gazduieste o parte din descoperirile arheologice din imprejurimi.
Bibliografie
Alexandru Strenc; Ad aquas Herculis in Almanahul revistei Sanatatea 1987, pag 162-164
Francesco Griselini; Încercare de istorie politică și naturală a Banatului Timișoarei; Editura Facla 1984
de Voicu Hetel
