In toata istoria contemporana a Romaniei nu cunosc decat cazul unui singur om care in timpul vietii a considerat ca este atat de important incat sa redenumeasca o veche localitate cu numele sau. Acesta nu a fost niciunul dintre monarhi, Carol al II-lea fiind, poate, prototipul perfect al omului, care imbatat de cultul propriei personalitati, sa boteze astfel munti, rauri sau orase. Acest om nu a fost nici vreun lider comunist de la noi. Cazul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej este binecunoscut, numai ca Onestiul a luat numele sau in martie 1965, dupa moartea sa.
Stelian Popescu este un nume care azi nu mai spune mare lucru. Regimul comunist a avut grija sa-l ingroape in anonimat, iar cartile de istorie abia daca-l mentioneaza pe unul dintre oamenii politici cei mai influenti si mai controversati ai perioadei interbelice. A fost ministru al justitiei, parlamentar in numeroase legislaturi si om de presa. Impreună cu mai mulţi oameni de elită, pune bazele Ligii Antirevizioniste Române menita sa combata actiunile miscarilor iredentiste maghiare. Intre cele doua razboaie, Stelian Popescu conducea ziarul (1916-1943) cu cea mai larga audienta din Romania. Intr-o perioada in care altii abia supravietuiau vanzand doar cateva mii de exemplare, Universul reusea sa se impuna cu cifre de ordinul zecilor de mii de copii vandute pe editie. Influenta propagata de ziarul lui Stelian Popescu era enorma, mai ales daca tinem seama de faptul ca putina lume avea acces, la acea vreme la alte mijloace de informare. Secretul consta, probabil in faptul ca publicatia se vindea la un pret relativ scazut, era bine condimentat cu subiecte picante, scandaluri, crime, violuri si o multime de ilustratii. Universul era, fara indoiala, un tabloid pe gustul publicului larg.
Stelian Popescu tine discursul inaugurarii scolii primare din "Stelian Popescu"
Stelian Popescu era, dupa cum spun englezii, un “self-made man”, adica un om ajuns in varf, nu datorita influentei si averii familiei, ci prin propriile forte. Fusese asa cum il arata numele: un Popescu intre un milion de alti Popescu. Se nascuse in satul Lacul Turcului din judetul Prahova si intr-o zi, la fel cum va proceda cateva decenii mai tarziu Nicolae Ceausescu cu Scornicestiul, Stelian Popescu s-a gandit sa-si faca satul cunoscut si vizibil pentru toata tara. “Popestele”, cum il numeau adversarii in bataie de joc, reusise sa-i popeasca pe multi cu ajutorul ziarului sau si adunase o avere colosala.
Datorita imensei influente de care beneficia, reuseste intervenind pe langa Ministerul de Interne sa desparta satul sau natal de comuna Balta Doamnei, facandu-l sa devina “Comuna Stelian Popescu”. Dincolo de grandomania sa, Stelian Popescu construieste pe cheltuiala sa biserica, primarie, dispensar, biblioteca, baie comunala si scoala primara.
Acuarela cu biserica Sfantul Stelian din "Stelian Popescu"
Ultima este data in folosinta, dupa cum arata documentele timpului la 15 mai 1938. In cadrul unei impunatoare solemnitati tot norodul e martor la inaugurarea noului local de scoala “locas de iluminare a tinerelor vlastare”.
Stelian Popescu alaturi de prefectul judetului Prahova
De la Bucuresti descindeau dintr-o lunga coloana de automobile numeroase personalitati politice. Printre acestea, alaturi de Stelian Popescu se afla generalul N. Marinescu, ministru al sanatatii, D. V. Toni, subsecretar de stat la ministerul educatiei, prefectul judetului, Epaminonda Arghiropol si prim pretorul P. Pavelescu.
Stelian Popescu si generalul N. Marinescu, ministrul sanatatii (mai 1938)
In fata monumentului eroilor din primul razboi mondial, primarul Nedelcu Draghici si fruntasii satului asteptau in straie de sarbatoare. Preotul satului oficiaza liturghia in lacasul ctitorit in 1937 de Stelian Popescu, apoi tot alaiul se deplaseaza la noul si modernul dispensar, apoi la primarie si de aici la scoala “ridicata si inzestrata dupa ultimele cerinte ale tehnicei, higienei si pedagogiei moderne”.
Copiii de scoala ascultand cuvantarea lui Stelian Popescu
Dupa obisnuita sfintire cu nelipsitul sobor de preoti, urmeaza discursurile laudative la adresa binefacatorului. Dupa terminarea discursurilor, oaspetii au luat o gustare in cancelarie, in timp ce in sala de festivitati s-a desfasurat o sezatoare pentru sateni, cu concursul elevilor scolii si al dascalilor. La sfarsit, toata lumea buna s-a suit in masini, in uralele multimii si a plecat la Snagov unde “ctitorul” pusese la cale un chef stropit din belsug cu bautura.
Sediul ziarului Universul (cliseu din 1947)
Bineinteles ca gestul lui Stelian Popescu nu a scapat netaxat de contemporani. Acesta avea o lunga lista de inamici politici lucru explicabil de altfel, daca tinem cont ca in editorialele sale din Universul, polemiza cu multa lume. Este cunoscuta aversiunea care i-o purta Zaharia Stancu, ca si caracterizarile deloc placute pe care le descoperim in paginile de memorialistica ale lui Constantin Argetoianu, Carol al II-lea, Al. Vaida Voevod, Ion Hudita s.a.
In timpul razboiului, a sprijinit fara rezerve regimul antonescian si invadarea Uniunii Sovietice. Pe fondul infrangerilor suferite de armata noastra pe frontul de est, Stelian Popescu a realizat ca este doar o chestiune de timp pana la rasturnarea lui Ion Antonescu. In consecinta, s-a refugiat in neutra Elvetie (1944), iar apoi in Spania lui Franco, unde pericolul de a fi dat pe mana comunistilor instalati la Bucuresti, era minim.
Din cauza evidentei sale orientări de dreapta, a fost condamnat, în 1945, în lipsă, la închisoare pe viaţă, confiscarea averii şi degradarea civilă. Din 1948, ziarul Universul a fost preluat de un comitet de direcţie, iar prin 1953 comunistii l-au inchis de tot.
Bibliografie
“Grandioasa solemnitate din comuna Stelian Popescu” in Calendarul Universul 1940 pag. 209-216
Stelian Popescu “Amintiri” editura Albatros 2000
de Voicu Hetel
Arata nemaipomenit. 🙂
Salut, Am preluat rezumat si referinta la articol si pe blogul zonei. Claudiu