La Moscova, o delegatie romana semneaza la 8 mai 1945, un tratat cu URSS care stipula infiintarea unor companii mixte sovieto-romane.
Asa numitele Sovromuri care conform tratatului erau intelegeri intre parteneri egali, menite sa asigure relatii economice reciproc avantajoase, au fost in realitate instrumentele prin care sovieticii au jefuit sistematic si rapid resursele Romaniei. La scurta vreme de la semnarea acestui acord, guvernul roman, in fruntea caruia fusese instalat Petru Groza, trece la infiitarea unor societati mixte in domeniile agricultura, industrie, transporturi si in sectorul bancar. Romania este practic infeudata, sovromurile la care rusii participau cu utilajele rechizitionate de la germani sau chiar de la noi, transferind in URSS materii prime si produse finite la preturi de nimic.
A existat o singura exceptie, un sovrom care nu scotea nimic din Romania, insa ce aducea…!
Sovromfilm înfiintata in 1946 a fost una dintre societăţile mixte româno-sovietice de tip sovrom. Domeniul cinematografiei trebuia subordonat si el intereselor comuniste, propaganda prin film fiind esentiala crearii omului nou. In societatile totalitare filmul a constituit inca de la inceput mijloc eficace de manipulare a maselor si de propagandă a clasei conducătoare. In Uniunea Sovietica acestea, dai in special jurnalele de stiri si documentarele constituiau o mistificare grosolana a realitatii. Filmele de fictiune, chiar daca erau de multe ori salvate prin maiestria regizorilor si talentul interpretativ al actorilor, reprezentau tot o forma de indoctrinare si falsificare a realitatilor.
Statiile de metrou si cinematograful
Venirea comunismului a insemnat si sfarsitul unor simboluri. S-au schimbat numele strazilor, scolilor, iar statuile regilor si oamenilor politici au fost date la topit. Toate acestea au fost inlocuite cu nume si simboluri ale luptei de clasa. Unele urme ale vechiului regim burghez au supravietuit miraculos. Alexandru Lahovary sau Vasile Lascar se numara printre figurile de oameni politici care au scapat furiei proletare, statuile lor supravietuind pana astazi.
Dupa rasturnarea regimului comunist, acelasi episod s-a petrecut insa in sens invers. Nume si simboluri din panteonul comunist au ajuns in lada de gunoi. Unele au ramas totusi si astazi, neobservate si nestiute de nimeni, ramasite ale unui trecut despre care se stiu destul de putine lucruri. Un astfel de nume este si “Timpuri noi” pe care l-au primit o fabrica, un cartier si o statie de metrou din Bucuresti.
Acum desigur, va intrebati pe buna dreptate ce are statia de metrou cu sovromul?
Nimic. Doar ca dupa razboi, partidul comunist a demarat un program de înfiinţare de cinematografe în mai multe oraşe din ţară denumite “Timpuri Noi”. Scopul acestora era unul pur propagandistic deoarece rulau productii sovietice. La sate, filmele ideologice erau aduse de caravanele cinematografice. Acestea rulau in caminele culturale sau oriunde exista un spatiu cat mai incapator.
Taranului i se aratau binefacerile colectivizarii si rautatea chiaburului din vina caruia el nu avea ce pune pe masa. Stiri si filme documentare din Uniunea Sovietică aratau cat de bine se traieste in patria comunismului, acolo unde incetase exploatarea omului de catre om. In mod paradoxal taranul roman de la sfarsitul anilor ’40 era mult mai bine informat cu privire la realizarile cultural-stiintifice sovietice dar si despre sportivii rusi decat era despre propria tara. Aparatul de propaganda comunist se intrecea in a lauda traditionala prietenie romano-sovietica. Numai ca realitatea din teren era cu totul alta. Romanului nu-i placea cizma ruseasca si nimeni si nimic nu-l putea convinge, nici in ruptul capului, sa-si schimbe parerea. In consecinta, publicul romanesc nu se dovedea deloc receptiv la productiile sovietice. “La o sedinta ci responsabilii sectiilor Propaganda si Agitatie ale Comitetelor Judetene din intreaga tara, desfasurata intre 11-14 iulie 1945, responsabilul sectiei de la Constanta a prezentat o dare de seama din care reiesea ca spectatorii la productiile sovietice se numara, in mod constant, cam la 50% din cei prezenti atunci cand se difuzeaza filme americane. Chiar cand muncitorii erau mobilizati si dusi in grupuri, de la intreprinderi, pe drum se imprastiau”.[1]
Sovromfilmul aparea astfel din dorinta de a populariza arta cinematografica produsa de prietenul de la rasarit, de a prezenta filmele progresiste si de a limita orice influenta venita din lumea occidentala. Marea majoritate a peliculelor care rulau in cinematografele din tara sunt cele sovietice, urmate la o distanta apreciabila de cele frantuzesti. Filmul american, de departe cel mai popular printre cinefili, ajunge sa detina o cota de piata nesemnificativa. Iata si cateva dintre productiile sovietice care au putut fi vazute in 1946-1948: “Lenin in Octombrie”, “Balerina”, “Vasilisa cea frumoasa”, “Elefantul si franghiuta”, “Suvorov”, “Ceapaev”, “Matricula 217”, “Cotitura cea mare”, “Curcubeul”, “Kutuzov”, “Dezonorata”, “Femeia deputat”, “Juramantul”, “Salut, Moscova”, “Nichita”, “Opereta”, “Omul cu 1000 de fete”, “Glinka”, “Trei draci impielitati”, “Agentul secret”, “Deputatul de Baltica”, “Tanara garda”, “Asteapta-ma”, “Colt alb”, “Floarea de piatra”, “Eroismul cercetasului”, “Primavara”, “Cenusereasa”, “Neinfrantii”, “Alexandru Nevski”, “Inima noastra”, “Fiii”, “Medicul Pirogov”, “In numele vietii”, “Marinarii din Kronstadt”, “Amiralul Nahimov”, “Crucisatorul Variag”.
Critica de film se intrecea in a lauda diversitatea si calitatea filmelor sovietice. “Deputatul de pe Baltica” era vazut ca o opera patetica sobra unde excelea Nicolai Cercasov. “Juramantul” era o cavalcada prin istorie care infatisa zidirea lumii sovietice si a omului sovietic. “Salut Moscova” aducea cu el nu numai un val de tinerete dinamica, acel ritm irezistibil, ci si o seama de probleme in legatura cu educatia fizica si cu cea intelectuala. Propaganda comunista lovea insa cu putere in toata productia decadenta venita din occident, in special in cea de peste Ocean. Nu poti sa nu ramai cu gura cascata sau sa nu shitezi un zambet, cand citesti cat de grozave sunt desenele animate sovietice comparativ cu cele ale lui Walt Disney. “Castelul fermecat si Trei draci impielitati au fost desene animate care au aratat superioritatea conceptiei sovietice fata de cea americana, a unui Walt Disney, de pilda. Caci sovieticii au imbratisat tema feeriei umanizate, care include numeroase elemente etice si care cauta sa obtina cea de-a treia dimensiune, apta sa transforme desenul animat in arta”[2]
Cat despre culoarea pe care o aveau peliculele sovietice, izbanda lor era totala. Niciunul din procedeele occidentale – technicolor, agfacolor etc – nu se compara cu ce aveau sovieticii.
In ceea ce priveste productiile frantuzesti, doar Les enfants du Paradis primea nota de trecere, restul peliculelor importate de Sovromfilm fiind considerate niste filme mediocre iar filmul de arta frantuzesc este catalogat sec drept “o fundatura”.
Filmul britanic, slab reprezentat la noi, era vazut totusi ca aducand mai multe probleme ca in trecut si afirmand un stil unitar si inedit in care tot ce e bun provine din lunga experienta a documentarelor. Numai ca nici peliculele englezilor nu erau bune pentru ca porneau de la o baza ideologica falsa si condamnabila ce dezechilibra filmul.
Cat priveste productia americana, critica damboviteana se dezlantuia furibund. Vazuta ca prea abundenta si mediocra productia de film de peste ocean, devenita instrument al imperialismului american, se sufoca sub cenzura. Congresmeni, reactionari, marea finanta, comisiile de anchetare a activitatii politice a actorilor, cercurile puritane isi dadusera mana ca sa innabuse posibilitatile unei arte libere. Din multitudinea de filme niciunul nu se ridica la nivelul impus de filmografia sovietica. Filme de propaganda politica, de propaganda religioasa, filme cu aparitii, stafii si allte ectoplasme, filme de music hall, toate militau pentru un imperialism, cand declarat cu aroganta si cinism, cand camuflat. Dintre productiile americane, doar filmele lui Charles Chaplin si ale lui Orson Wells erau bine vazute.
Cinematografia romaneasca isi revenea cu greu dupa razboi. Cu tot ajutorul nepretuit dat de sovietici productia noastra nationala s-a rezumat la jurnale de actualitati cinematografice si la cateva documentare de scurt metraj. Pe 8 iunie 1948 era înfiinţată societatea Comercială de stat “Cinexfilm”, pe baza decretului Înaltului Prezidiu al Adunării Naţionale. Scopul societatii era de promovare si importare a filmelor progresiste, adica a acelora ce serveau interesle comuniste. Urmatorul pas a fost decretul 303 privind naţionalizarea industriei cinematografice şi reglementarea comerţului cu produse cinematografice din 2 noiembrie 1948. In 1952 s-a considerat ca misiunea Sovromfilmului in Romania fusese indeplinita. La carma cinematografiei romanesti stateau oameni de nadejde iar comunizarea tarii se afla pe o traiectorie de la care nimeni si nimic nu putea sa o abata. De notat totusi un fapt semnificativ: Sovromfilm a fost prima intreprindere mixta romano-sovietica desfiintata.
Bibliografie
Florian Banu, Asalt asupra economiei României – De la Solagra la Sovrom (1936 – 1956), Editura Nemira, 2004
Eugen Schileru “Anul cinematografic” in Almanahul Universul 1948, pag. 233-240