Constantin Dumitru despre “Simion si alti eroi”
articol preluat din revistadrama.ro
Dupa ce în urma cu doi ani a debutat pe scena Nationalului iesean cu piesa “Sfarsitul lumii se amana”, obtinand apoi premiul pentru cea mai buna piesa a anului 2006 acordat de Clubul Dramaturgilor al Uniunii Scriitorilor (e vorba de comedia “Masina de scarpinat”), scriitorul Stefan Mitroi iese din nou la rampa, de data aceasta la Centrul Cultural al MIRA cu piesa “Simion si alti eroi”. Premiera avut loc sambata 12 aprilie în fata unei sali arhipline. În cele 77 de minute de spectacol actorii – toti profesionisti – ne propun, sub bagheta regizorului Marian Ciripan o, calatorie, putem spune, pe dos printre miturile si eroii istoriei nationale. De ce pe dos? Simplu, pentru ca scopul ei este demitizarea si dezeroizarea, dar fara riscul comiterii vreunui sacrilegiu, nu, autorul nu zdruncina adevarurile, cele mari, din manuale, el doar reinterpreteaza cu ajutorul ironiei si sarcasmului, Acestea doua sunt instrumentele sale de baza, dar Stefan Mitroi stie sa le foloseasca al naibii de bine, astfel încat mesajul pe care-l transmite sa devina credibil. Si devine, dovada faptul ca se rade cu pofta la piesa sa. Oricat de bun ar fi însa textul, fara actori el nu s-ar putea transforma în spectacol. Alexandru Hasnas, Florina Luican, Iuliana Draghici, Razvan Hancu, Cristina Moldoveanu, Voicu Hetel si Marian Ciripan fac însa mai mult decat atat, dau adîncime si fior metafizic acestui spectacol. Ceea ce înseamna ca lacrimile de ras se amesteca adesea cu cele de plans. Stefan Mitroi ne poarta cat mai departe prin istorie ca sa ne arata cat mai de aproape prezentul. “Simion si alti eroi” este o comedie care doare. Pacat ca teatrele nu prea îsi îndreapta atentia spre astfel de piese. O fac însa actorii acestor teatre care se constituie în trupe itinerante doar fiindca nu au întodeauna loc, cu toate visele si energia lor creatoare, pe scenele pe care joaca în mod obisnuit. “Simion si alti eroi” este un exemplu semnificativ în acest sens. Orice s-ar spune, Stefan Mitroi este un autor norocos. Dar talentul sau justifica acest noroc, ba chiar unul si mai mare.
de Constantin Dumitru