Orice forma de dictatura, fie ea de dreapta ori de stanga, regala, militara ori proletara a stiut intotdeauna sa faca apel la trecut, la miturile fondatoare, la o varsta de aur, la simboluri menite sa abata atentia omului de rand de la esecurile economice si politice si sociale ale regimului. Atunci cand viitorul iti este compromis, cel mai simplu este sa faci apel la cartea nationalismului si sa-ti imbogatesti excesiv trecutul.
Romania ca mai toate statele est europene a trecut in a doua jumatate a secolului XX printr-o faza nationalista. Inceputa sub Dej, tendinta s-a accentuat sub Ceausescu, care stabileste adevarate punti de legatura cu voievozii evului mediu sau regii daci. Nu intamplator in aceasta perioada apar izvorate din imaginatia artistilor, primele statui ale lui Dromihete sau Burebista. Pictorii nu se lasa nici ei mai prejos si periodic intalnim cuplul prezidential inconjurat in scene alegorice de eroii cartilor de istorie.
A facut mare tam-tam si continua si astazi sa fie la loc de cinste, conceptul protoconismului. Protocronismul proclama anterioritatea romaneasca, politica culturala si stiintifica, tinute sub tacere de lumea rauvoitoare. In aceeasi logica a strainului sau a conspiratiei mondiale care vrea sa nu ne stim valorile, sa ne uitam trecutul, sa ne distruga ca natie, sa ne minimalizeze realizarile, se inscrie si obsesia noastra a romanilor de a ne numara laureatii sau posibilii laureati la Nobel. Presa abunda de articole care ii enumera, le redau biografiile si se incheie intr-un ton tragic, ca avem valori dar nu stim sa le pretuim.
De ce e atat de important un premiu Nobel?
Nobelul a ajuns sa insemne, indiferent de domeniul in care este acordat, ca ai atins nivelul maxim posibil, “ca ai luat Oscarul”, deci nimeni si nimic nu-ti mai poate dezlipi pecetea geniului odata aplicata pe frunte. Premiul Nobel inseamna, in mintea multora, si certificarea noastra ca popor valoros capabil sa produca genii. Ca si persoanele cu un “eu fragil”, avem nevoie de confirmari exterioare. Romania a produs si produce in continuare valori in toate domeniile, Nobelul fiind, daca nu o loterie, cel putin un joc politic al Aademiei Regale Norvegiene, ori cate putin din amandoua. Complexul Nobel de care suferim ni se trage, cel mai probabil, din educatia primita intimpul regimului comunist si perpetuata din inertie si in anii urmatori. Dupa ce ni s-a spus ca suntem “cei mai viteji si mai drepti”, ca noi i-am tinut pe turci in Balcani si ca fara Stefan cel Mare, Vlad Tepes si Mircea cel Batran, n-am fi avut civilizatie apuseana, dupa ce ni s-a spus ani de zile ca avem valori universale precum Eliade, Enescu, Brancusi, Ionesco uitand sa se mentioneze ca s-au afirmat in occident, am ajuns sa credem ce Romania e cel putin buricul universului. De aici si dorinta noastra de a gasi un laureat care sa se fi afirmat in Romania.
Romanul care n-a luat Nobelul
Presa romaneasca a facut ce-a facut, s-a dat de 3 ori peste cap si a scos din palarie savantul roman premiat, dar cazut in uitare.
Medicul Ioan Moraru
Ioan Moraru (8 septembrie 1927 – 20 decembrie 1989)
A fost un specialist in anatomia patologica. A fost director al Institutului “Mina Minovici”, al Institutului “Victor Babeş”, vicepreşedinte al Academiei de Ştiinţe Medicale, vicepreşedinte al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii si, la un moment dat, ministru adjunct al sanatatii.
Prin anul 1985, Premiul Nobel pentru pace a fost atribuit Organizaţiei “Medicii lumii pentru prevenirea războiului nuclear” (IPPNW ) Presedintii acestei organizatii internationale ce numara mii de membri erau Mihail Kuzin (URSS) şi Bernard Lown (SUA). Alaturi de acestia in comitetul de conducere figura si romanul Ioan Morararu. De aici si pana la a spune ca medicul nostru a luat Nobelul pentru pace a mai fost doar un pas. Si acest pas a fost facut printr-un articol aparut in Romania libera in 11 ianuarie
fotografia aparuta in Romania Libera in 1990 il infatiseaza pe Ioan Moraru intre cei doi fondatori ai organizatiei
1990. Fireste ca pe vremea lui Nea Nicu asa ceva nu avea cum sa apara in presa. In primul rand era o minciuna, pentru ca Moraru nu figureaza pe nici o lista a laureatilor premiului Nobel si in al doilea rand, Ceausescu se dadea de ani de zile de ceasul mortii ca sa apara in ochii lumii capitaliste drept un campion al pacii, doar-doar s-o trezi si el, nominalizat macar, la Nobel. Ori, isprava lui Ioan Moraru il punea intr-un con de umbra. Numai ca dupa ’89, cand fiecare a putut sa zica ce vrea, cand vrea, au aparut in presa o gramada de articole despre romanul care a luat Nobelul dar l-a uitat toata lumea. Adevarul este ca, Moraru a fost invitat alaturi de alti membri marcanti ai IPPNW sa participe la cocteilul oferit de organizatori cu
ocazia ceremoniei, dar la decernare nu a fost invitat. Poza in care il vedem alaturi de rus, si american, presedintii organizatiei, a fost facuta ulterior, la o intalnire a IPPNW, unde reprezentantul fiecarei tari s-a fotografiat astfel. La sediul IPPNW din Boston, exista mai multe fotografii de acest fel.
Fotografia cu Mihail Kuzin (URSS) şi Bernard Lown (SUA), la decernarea Nobelului. Dupa cum se vede, Ioan Moraru lipseste.
Cine a luat Nobelul, dar nu pentru noi?
George Emil Palade
Era specialist în domeniul biologiei celulare. A fugit din Romania in anul 1946. Se casatorise cu fata lui Malaxa, ceea ce pentru el si familie echivala cu ani grei de puscarie. In Statele Unite a primit, in 1974, Premiul Nobel pentru fiziologie si medicina. La acea data era insa cetatean american, deci premiul il contabilizeaza Statele Unite.
Elie Wiesel
Este scriitor si ziarist cu cetatenie americana, specialist in problema holocaustului si a drepturilor omului. A primit in 1986 Premiul Nobel pentru Pace. Inutil sa spun ca legatura sa cu Romania este data doar de locul nasterii, Sighetu Marmatiei, opera sa fiind scrisa, in mare parte in franceza.
Hertha Muller
A luat Nobelul pentru Literatura in 2009 pentru Germania. E nascuta in Romania, dar fugita peste hotare de pe vremea lui Ceausescu. A scris si in romaneste dar opera sa fundamentala este scrisa in germana. De Romania nu o leaga amintitri tocmai placute, tineretea fiindu-i marcata de abuzurile regimului comunist si ale Securitatii. Putem spune ca Romania i-a servit ca sursa de inspiratie, dar in nici un caz ca moare de dragul ei.
Asadar, avem sau nu, pana la urma, premiantii nostri ? Cel putin la nivel teoretic raspunsul e nu, dar cu siguranta meritam sa-l luam intr-o buna zi.
de Voicu Hetel
Cand am scris “nivelul maxim posibil”, ma refer la ce a ajuns persoana respectiva sa insemne in “ochii celorlalti” dpdv simbolic. Sigur ca sunt destui aia care au luat premiul din intamplare sau dintr-un joc politic. Uite cazul Herthei Muller pe care multi o contesta si la noi si in Germania. Goma o ia in suturi rau de tot si vine si cu argumente. Nobelul pentru pace se da aiurea de cele mai mulre ori cum ai aratat si tu…
“Nobelul a ajuns sa insemne, indiferent de domeniul in care este acordat, ca ai atins nivelul maxim posibil,”
Nobelul se ia si pentru descoperiri facute din intamplare, vezi cazul radiatiei cosmice de fond (Penzias si Wilson, Nobel in 1978).
Sau poti sa iei premiul Nobel, si toata lumea sa se intrebe pentru ce l-ai primit, vezi Obama (2009), Kissinger (1973)
Numai ca Paulescu avea un mare pacat: era cam antisemit, iar evreimea nu i-a iertat asta niciodata. Cu toate ca era un geniu, iar descoperirea sa a fost epocala (insulina)salvand milioane de vieti, baietii destepti au dat premiul Nobel unor triplantici de canadieni care au facut un experiment bazat pe ce a scris Paulescu.
Singurul roman care sigur merita un Nobel este Nicolae Paulescu, dar si asta si-a desfasurat activitatea in Franta.