Este greu sa ne imaginam astazi ca am putea avea o multime de lucruri, daca nu ar exista cauciucul.
Plantatie de arbori de cauciuc in India
Cauciucul este unul dintre marile miracole ale padurii tropicale. Olmecii si apoi civilizatia maya ii cunosteau proprietatile. Columb a fost primul european care poposind in Haiti a dat cu ochii de mingile saltarete din latex. Miracolele din Lumea Noua erau insa atat de multe si de variate incat descoperirea trebuie sa fi trecut multa vreme neobservata. Amerindienii este cei care i-au dat denumirea de cauciuc si s-ar traduce “copacul care plange”. Ei il recoltau din arborele Hevea, ce creste pe malurile Amazonului. Cercetarile arheologice au demonstrat proprietatile cauciucului erau cunoscute si in Honduras inca din secolul X d.Hr.
Pe la 1770 un chimist englez pe nume Joseph Priestley ii da cauciucului una dintre primele sale intrebuintari. El remarca faptul ca daca freaca o bucata de hartie mazgalita in prealabil cu creionul, urma de carbune dispare. Hartia devenea din nou alba ca prin farmec. Asa a luat nastere rubber-ul, adica guma de sters, de la englezescul to rubb – a freca.
Pe la 1840 vine marea inventie. Un afacerist american, pe nume Charles Goodyear (da, de la numele sau vine denumirea anvelopelor Goodyear) si un britanic pe nume Thomas Hancock pun la punct cam in acelasi timp procesul de vulcanizare. Cauciucul natural supus unui anume proces, devine flexibil, rezistand fara sa-si modifice starea la diferente nu prea mari de temperatura. Lgenda spune ca descoperirea lui Goodyear ar fi fost cu totul accidentala, acesta scapand cauciuc si pucioasa pe o plita incinsa. Descoperirea vulcanizarii da nastere industriei cauciucului.
Asa apar primele impermeabile, cauciucurile pentru biiclete, calesti si trasuri. John Boyd Dunlop, un inventator scotian, de profesie medic veterinar, inventeaza la 1887 prima camera de cauciuc ce putea fi umpluta cu aer.
Abia aparitia automobilului i-a facut pe europeni sa priceapa valoarea arborelui de cauciuc (Hevea) si sa-i faca sa dea navala in Amazonia devenita in scurta vreme un adevarat El Dorado. Numai ca locul aurului fusese luat de hevea brasiliensis.
Arta amerindiana. Unui zeu aztec ii este oferita ca ofranda o bila din cauciuc
Orasele braziliene precum Manaus se transforma peste noapte in adevarate centre ale comertului cu cauciuc. Situat la intalnirea Amazonului cu Rio Negro, in Manaus se putea lauda cu prima linie telefonica, drumuri la cele mai inalte stadarde si cu faptul ca reteaua electrica putea sustine un oras cu un milion de suflete, desi Manausul avea doar 40.000 de locuitori. O adevarata bogatie se revarsa asupra celor care dadusera lovitura in industria cauciucului. Opulenta acestora era de poveste. Baronii cauciucului isi aprindeau trabucele cu bancnote de 100 de $, isi adapau caii din galeti de argint cu sampanie frantuzeasca in timp ce nevestele isi trimiteau lenjeria sa fie spalata in Portugalia. Mancau doar mancare importata din Europa, iar Manausul devenise orasul cu cei mai multi detinatori de diamante pe cap de locuitor din lume.
Opulenta baronilor cauciucului era depasita doar de rapacitatea si brutalitatea cu care tratau populatia indigena fortata sa munceasca pana la epuizare. Toate lucrarile care trateaza acest subiect descriu conditiile dure de munca din jungla amazoniana, mortalitatea ridicata in randul cautatorilor de cauciuc si regimul sever pe care li-l aplicau armatele personale ale magnatilor cauciucului. Statisticile oficiale braziliene aratau ca in intervalul 1880-1885, fiecare tona de cauciuc extrasa a costat viata a opt indieni. Viata lor pretuia insa putin in fata unui profit de 600-700%.
Pentru a intelege mai bine fenomenul trebuie spus ca arborii Hevea nu cresc toti la un loc, ci erau raspanditi in jungla pe vaste arealuri. Pentru extragerea cauciucului din carnea arborilor care plang, baronul avea nevoie de multa mana de lucru, de controlul unor regiuni cat mai intinse ca suprafata si de o mica armata la dispozitie care sa-i protejeze cuceririle, sa obtina noi teritorii si sa captureze nativii pentru munca. Singurul lucru care a stopat genocidul populatiei indigene a fost prabusirea pietei braziliene de cauciuc.
In primul deceniu al secolului XX productia arborilor hevea nu mai facea face cererii crescande venite din industria auto aflata in plina expansiune. Exploatati intensiv si niciodata inlocuiti arborii de cauciuc au disparut incet, incet. Marile corporatii, fie ca se numeau Good Year and Rubber Co, Firestone, Goodrich Co din Statele Unite, Pirelli din Italia ori Michelin din Franta aveau nevoie de noi teritorii.
Cum au furat englezii cauciucul
Henry Wickham (1846-1928) – un biopirat
Prin 1876 un onorabil savant botanist englez, Henry Wickham s-a gandit ca s-ar putea realiza profituri frumusele daca ar reusi sa planteze hevea si in alte parti decat in Brazilia. Brazilienii, cel putin la nivel teoretic aveau tot interesul sa detina monopolul asupra culturii uratului arbore aducator de profituri. Povestea spune ca acesta pretinzand ca este intr-o expeditie care urmarea sa colecteze fluturi a poposit la Belem do Para. Galant ca un francez si nabab ca un englez imbogatit in India, Wickham ofera la bordul vasului Amazonas, cu care calatorea, un banchet somptuos. Invitatii, toata lumea buna din zona, vamesi, politisti, plantatori, observa mai multe lazi stivuite pe punte cu… bulbi de orhidee. La scurt timp Gradina botanica regala din Londra se alegea cu 70.000 de seminte de hevea. Autoritatile braziliene au strigat cat le-a tinut gura ca este un furt uitand ca agricultura lor se baza uleiul produs de palmieri africani, cafea etiopiana, soia chinezeasca, cacao columbiana si ecuadoriana si trestia de zahar asiatica. Cat e legenda si cat adevar in povestea lui Wickham nu putem sti. Cert este ca la acea data nici o lege nu interzicea exportul acelei plante, asa ca este foarte posibil ca semintele sa fi iesit din “Tara cafelei” cat se poate de legal.
Ca urmare a acestui fapt in Asia de sud-est s-au dezvoltau rapid si eficient plantatii de cauciuc, in special in Malaya (azi Malaezia si Singapore) si in Ceylon (azi Sri Lanka). Noile plantatii, plus o serie de inovatii au ridicat puternic randamentul productiei de cauciuc. Costurile erau infime comparativ cu cele suportate pentru colectarea cauciucului din jungla amazoniana. In 1910 productia Braziliei cazuse la 50%, in 1914 cota de piata detinuta de brazilieni era de 30%, in 1918 de 20%, iar in 1940 de 1,3%.
Bibliografie
M.V., Curozitati in Almanahul padurii, Editura Viata romaneasca 1985, pag. 323
Vicki Baum “Arborele care plange”, Editura pentru literatura universala, 1963
Stefan Zaides “Din istoria romantata a cauciucului” in Almanah Lumea 1983 pag 122-125
de Voicu Hetel
