O abordare istorica
Ati auzit foarte des zicala: “Nu haina il face pe om” pentru a sublinia ca nu e bine sa tragi concluzii pripite inainte sa vezi lucrurile in profunzime. Englezii spun “Don’t judge a book by its cover” insemnand ca nu e bine sa-ti faci o parere despre o carte doar privindu-i copertile. Dar oare asa sa fie oare? E adevarat ca omul face haina si nu invers, numai ca vrand-nevrand toti ne conturam impresiile despre ceilalti pornind de la haine. Studiile psihologice au aratat ca atunci cand intalnim o persoana straina avem nevoie, in medie, de aproximativ 7 secunde pentru a ne creea o prima impresie despre cel din fata noastra. Se spune ca prima impresie se schimba cel mai greu. Ei bine in cele 7 secunde dintre toate simturile noastre cel care ne furnizeaza cele mai multe amanunte este fara indoiala vazul. Imbracamintea, stilul vestimentar al necunoscutului cu care intram in contact ne spune ce om avem in fata. Asa ca, zic eu, haina il face pe om. Felul in care ne imbracam poate spune multe lucruri despre noi, mai ales acum in timpurile moderne, cand diferentele culturale dintre oameni sunt tot mai reduse. Optiunile vestimentare nu mai sunt atat de largi.
In evul mediu diferentele intre doua civilizatii care se ciocneau prima data erau atat de evidente incat era destul de greu sa-l evaluezi pe cel din fata ta doar privindu-i imbracamintea. La 1492 Columb putea sta fata in fata cu un sef de trib fara sa realizeze asta intrucat salbaticul era acoperit cu o carpa si impodobit cu pene. Pentru navigatorul european penele nu aveau nici o semnificatie, iar din punctul sau de vedere bastinasul din fata sa nu era decat un salbatic descult.
Obiceiuri si vestimentatie ale pieilor rosii, observate de oamenii lui Francis Drake, primii colonisti englezi.
In ochii amerindienilor, conquistadorul spaniol implatosat si calare pe cal nu poate fi decat zeul venit sa puna capat lumii pe care ei o cunosc, sa implineasca profetiile ce vesteau sfarsitul. In cazul lui Hernan Cortez vestimentatia si accesoriile, a se citi caii, l-au ajutat sa puna mana pe un continent si sa faca praf un imperiu. Sa mai spuna cineva ca haina nu il face pe om.
Oare ce impresie si-au facut bucurestenii cand au dat cu ochii de trupele austriece comandate de printul de Coburg. Asta se intampla la 10 noiembrie 1789. Noi eram sub totala influenta vestimentara a Orientului in timp ce habsburgii cu perucile lor albe si manierele lor occidentale erau numiti in batjocura “nemti cu coada”.
Printul este intampinat la intrarea in Bucuresti. Daca va uitati cu atentie in fundal o sa descoperiti cu uimire ca cel care a realizat stampa a comis o greseala. Bucurestiul nu avea moschei si prin urmare nici minarete cu semiluna in varf.
Calatorii straini din secolul al XIX-lea erau amuzati de stangacia pe care o aveau boierii nostri la baluri atunci cand trebuiau sa salte in ritmul nebun al cotillonului. Acestia purtau vesminte largi si lungi incomode si nepotrivite muzicii la moda in Apus. Giubelele, papucii, enormul islic de pe cap si halatele lor stranse la brau cu saluri starnesc ilaritate printre strainii aflati la noi. Abia la vreo doua trei decenii dupa revolutia lui Vladimirescu au inceput si la noi sa patrunda, cei drept la inceput mai greu, straiele la moda in occident. Poporul le botezase straie nemtesti desi majoritatea beizadelelor de boieri de la noi care s-a grabit sa adopte tinuta, era scolita in Franta. Cei care aveau destul curaj sa apara astfel pe strada erau luati drept straini si daca Doamne fereste, intrau in gura vreunei chivute erau imediat apostrofati cu un “mai neamtule”, ori “neamtu’ dracului”
Intr-un desen al lui Luigi Mayer este redata atmosfera si portul vestimentar la curtea lui Alexandru Moruzi. Acesta se intretine cu ambasadorul englez, sir Robert Ainslie
Theodor Pallady care, dupa cum vedeti, seamana destul de bine cu Freud
Moda evolua cu pasi repezi incat cineva de moda veche putea aparea extrem de ridicol in ochii celorlalti daca isi pastra prea multa vreme obiceiurile vestimentare. Un bun exemplu in acest sens il constituie pictorul Theodor Pallady (Daca n-ati vizitat Casa Melik care gazduieste numeroase lucrari ale sale, va invit s-o faceti.) considerat de contemporani un adevarat dandy. Cu toate ca moda elegantei masculine era de mult apusa la inceputul secolului XX, artistul care provenea dintr-o veche familie boiereasca instarita fusese invatat inca din tinerete cu luxul vestimentar. Odata cu trecerea anilor el se purta cu aceeasi dezinvoltura cu toate ca averea sa scapatase si moda o luase in cu totul alta directie. Pallady era vazut cu accesoriile sale vestimentare ce-i dadeau un aer vetust si prafuit. Parea scos de la naftalina cu palaria sa bej cu bor mare, panglica tare si boruri a la Take Ionescu. Papionul galben in carouri asortat cu pantalonii ce aveau un model similar erau completate de un pardesiu de siac gros cu buzunarele doldora de schite, frunze si notite. Peste incaltaminte purta intotdeauna ghetre iar in mana o umbrela ori baston cu maner de fildes.
Imbracamintea poate dezveli personalitatea cuiva, poate vorbi despre felul de a fi si de a se prezenta in lume al cuiva sau dimpotriva poate ascunde cu grija personalitatea. Multinationalele promoveaza stilul vestimentar clasic, un fel de uniforma eleganta care are insa rolul de a ascunde omul in favoarea institutiei. Asa cum intr-un spital nu esti preocupat de omul din spatele halatului alb, nu suntem foarte interesati de cine este doctorul sau de ce se teme, spera, crede el, alegand sa vedem exclusiv profesionistul, la fel toate genurile de uniforma au rolul de a ascunde omul din spatele ei. Uniforma devine de fapt orice gen de imbracaminte purtata la fel, oriunde. Stilul vestimentar repetat vorbeste de fapt despre o masca a persoanei, o unica forma de autoprezentare. De cate ori nu ati auzit persoane spunand “eu nu voi purta niciodata costum” sau “eu nu ies din casa nemachiata” sau “eu nu ma pot imbraca decat sport” etc. Este un portret comod, un stil acceptat de cei din jur, cu care s-au obisnuit.
Moda poate fi si o copiere a unui stil fara amprenta personala, copiem niste modele fara sa le integram, sa le interiorizam. A sti ce ti se potriveste, a adapta tinuta ocaziei si a starii de spirit presupune atat autocunoastere, cat si asumare a propriei personalitati.
de Voicu Hetel
