Ce este o vespasiana?
Vespasian
La ora actuala termenul este destul de rar folosit, semnificatia sa fiind aceea de latrina sau pisoar. In unele limbi romanice pentru pisoar se mai foloseste inca termenul de vespasiana.[1] La originea termenului se afla un imparat roman, Titus Flavius Vespasianus (69-79 d.Hr.), intemeietorul dinastiei Flavia. De numele sau se leaga o serie intreaga de masuri economice care vizau refacerea finantelor imperiului, grav afectate de campaniile militare, revolte sau nepriceprea imparatilor dinastiei Iulia-Claudia. Despre Vespasian care, in ciuda originii sale umile, s-a bucurat intotdeauna de increderea si respectul Romei, Suetonius spune ca avea un singur pacat: lacomia fata de bani. Una dintre taxele impuse, viza si toaletele publice de a caror aparitie, dupa cat se pare, tot el ar fi fost responsabil.
Dar cum arata o latrina romana? Vespasiana era, in fapt, o mare urna din argila. Urina colectata nu era aruncata in canalizarea orasului. Amoniacul continut de aceasta, facea din ea un ingredient esential pentru tabacarii dar si pentru curatarea si albirea togilor din lana. Ei bine, cumparatorii de urina, erau cei supusi taxei inventate de Vespasian.
Banii n-au miros
Povestea spune ca intr-o zi, fiul lui Vespasian, viitorul imparat Titus, i-ar fi reprosat tatalui sau introducerea unui astfel de impozit, bazat, pana la urma, pe o nevoie fiziologica fireasca. Imparatul i-a intins atunci o moneda de aur[2] intrebandu-l a ce miroase. Titus a cercetat-o si i-a inapoiat-o spunandu-i ca nu miroase a nimic. “Pecunia non olet”[3], adica “banii n-au miros”, ar fi fost replica lui Vespasian. Dupa Suetoniu replica imparatului ar fi fost: “Si cu toate acestea provine din urina”[4]. Expresia folosita adeseori si astazi arata faptul ca nu conteaza pe ce cale se obtin banii, atata timp cat acestia continua sa vina.
de Voicu Hetel
[1] De exemplu avem vespasiano in italiana, si vespasienne in franceza.
[2] Dupa spusele lui Suetoniu, moneda provenea chiar de la primul impozit pe urina colectat de imparat.
[3] Episodul este relatat de Suetoniu in “Vietile celor doisprezece cezari” si de Cassius Dio in “Istoria romana”
[4] Suetoniu “Vietile celor doisprezece cezari”, Editura stiintifica, Bucuresti, 1958, pg.327
