Han van Meegeren, omul care l-a pacalit pe Göring

Hermann Goring

V-ati intrebat vreodata cate dintre tablourile atribuite unor mari artisti si estimate la zeci de milioane de dolari nu sunt in realitate decat niste falsuri realizate cu maiestrie in vremuri recente? Motivul pentru care atat muzeele cat si colectionarii particulari gazduiesc panze a caror valoare este infinit mai mica decat isi inchipuie ei, sta in faptul ca piata obiectelor de arta a fost intotdeauna in continua crestere. Oamenii au investit mereu in acestea fara a le intelege sau admira in vreun fel, numai din dorinta de a face profit, asa cum investesti, de exemplu, la bursa. Pentru artisti de multe ori supraevaluati s-au gasit intotdeauna falsificatori care sa le imite opera. O semnatura bine imitata pe un tablou realizat in stilul pictorului respectiv putea valora o adevarata avere. In timpul celui de-al doilea razboi mondial multi dintre demnitarii nazisti se intreceau in a pune mana pe diverse valori provenite din tarile ocupate si de a-si constitui colectii personale. Unul dintre acestia a fost si comandantul aviatiei militare germane, Hermann Göring, care a achizitionat un tablou despre care credea ca poarta semnatura lui Johannes Vermeer.

Cine era Johannes Vermeer?

Daca sunteti un amator de arta cu siguranta ati auzit de el si nu mai trebuie facuta nicio prezentare, Johannes Vermeer fiind indeobste binecunoscut. Pentru cine nu a auzit pana acum de el, aflati ca a fost un pictor olandez care a trait in veacul al XVII-lea. Este la fel de faimos ca si Rembrandt, nenumarate strazi din Olanda ii poarta numele, iar reproducerile dupa tablourile sale le intalnesti la tot pasul, cam cum gasesti la noi copii dupa carele cu boi ale lui Grigorescu. Pe scurt, picturile sale formeaza o parte integranta din patrimoniul Tarilor de Jos. Vermeer a fost descoperit relativ recent de piata operelor de arta, abia la inceputul secolului XX, insa panzele sale, extrem de putine la numar[1] sunt extrem de valoroase. Recent, in 2003 a fost realizata si o ecranizare dupa viata pictorului care s-a bucurat de succes. Se numeste “Fata cu cercel de perla” dupa numele unei celebre lucrari a pictorului olandez.

Cum sa falsifici un Vermeer

Fata cu turban sau Fata cu cercel de perla , una dintre cele mai reprezentative lucrari ale lui Vermeer

Povestea noastra incepe in mai 1945. Trupele americane dau peste colectia de obiecte de arta a feldmaresalului Hermann Göring, depozitata intr-un subsol. Printre acestea nu mai putin de 1900 de tablouri jefuite de nazisti din toate colturile Europei, adevarate opere de arta avand o valoare greu de estimat. Americanii se pun pe treaba si incep inventarierea panzelor pentru ca acolo unde se mai putea sa fie returnate proprietarilor de drept. Asa ajung si la tabloul intitulat “Cristos si femeia adultera” semnat de Johannes Vermeer. Pana aici, nimic deosebit, numai ca aceasta panza figura printre hartiile gasite ca fiind cumparata si nu confiscata precum majoritatea celorlalte. Goring platise, la Amsterdam, pentru aceasta pictura o suma considerabila[2]. Aici se declanseaza scandalul pentru ca vanzarea catre inamic a unui obiect de patrimoniu precum acesta era considerat un caz clar de colaborationism care se solda cu ani buni de inchisoare. Politia olandeza se pune pe treaba ca sa dea de urma celui care tradase si mergand pe firul faptelor ajung la un anume Han van Meegeren[3], pictor in Amsterdam. Omul o ducea regeste fiind proprietarul mai multor case si a doua localuri de noapte. Acesta vanduse in ultimii ani o colectie formata din sase panze semnate de Vermeer. Printre cumparatorii sai se numarau muzeele din Haga, Amsterdam si Rotterdam. “Cristos si femeia adultera” facuse parte din colectie si ii fusese vandut lui Goring.

Van Meegeren este arestat imediat si isi petrece cateva zile la inchisoare. Dupa ce a realizat ca se ingroasa gluma si ca s-ar putea sa-si petreaca restul vietii dupa gratii, sau mai rau, ca risca pedeapsa capitala, pictorul arunca bomba. Toate cele sase tablouri sunt falsuri pictate chiar de el. Acestea fusesera pictate intre anii 1937-1943 si vandute pentru 8 milioane de fiorini olandezi. Mai mult, va recunoaste ca dupa 1937 vanduse si o serie de panze semnate Pieter de Hoogh, un alt reprezentant de seama al asa numitului “secol de aur olandez”.Cu toate ca panzele fusesera cercetate de o seama de experti si de istorici ai artelor, el reusise sa-i pacaleasca pe toti.

Oare mintea van Meegeren ca sa-si scape pielea? Daca tablourile erau false atunci pedeapsa sa ar fi fost mult mai blanda. Presa vremii vuieste si o comisie de experti olandezi ia la purecat fiecare panza pentru a afla adevarul insa, concluzia lor este aceeasi: “Sunt originale!” Cu toate acestea exista multe semne de intrebare. In joc e reputatia lor care au autentificat aceste lucrari, dar si a statului olandez care a cumparat pentru diferite muzee o buna parte dintre acestea.

Cuiva ii vine atunci ideea de a-l pune pe pictor sa falsifice din nou un Vermeer[4]. I se pune la dispozitie un atelier si toate materialele de care avea nevoie. Asa va lua nastere un nou fals a la Vermeer, reprezentandu-l pe Cristos inconjurat de doctori. Rezultatele sunt spectaculoase. Meegeren foloseste o panza din secolul al XVII si pensule identice cu cele folosite in acea perioada. Mai mult, pictorul imita la perfectie toate caracteristicile lui Vermeer: galbenurile armonioase, nuantele de albastru delicate, tehnica rafinata, trasaturile de penel usoare etc. Un nou juriu este chemat pentru a compara cele sase panze cu ultima si a da un verdict. Pana la urma devenise evident pentru toata lumea, chiar si fara opinia unor critici si experti, ca van Meegeren ii jucase pe toti pe degete singura problema fiind aceea de a recunoaste acest lucru.

Ofiter si fata care rade - Vermeer

Secretul lui van Meegeren

"Cristos si femeia adultera" tabloul vandut lui Goring (detaliu)

Han van Meegeren cunostea in detaliu viata lui Vermeer ceea ce i-a permis sa fabrice povestea descoperirii panzelor. De asemenea cunostea in detaliu datorita unor documente inedite modul de lucru al pictorului. In felul acesta afla ca intrebuitand anumite substante si rasini putea obtine pigment galben si albastru aidoma cu cel folosit de Vermeer. In loc de ceruza a folosit alb de zinc si in locul uleiului de in folosit in secolul XX, un ulei intrebuintat in secolul XVII. Pentru a obtine crapaturile fine care apar pe suprafata tablourilor vechi, falsificatorul facea razaturi si incalzea panza in cuptorul de gatit.

Despre falsuri

Sigur ca acolo unde sunt falsificatori, isi fac aparitia si expertii, criticii, finii cunoscatori care pot deosebi un tablou adevarat de un fals.

Din cele 2500 de tablouri pictate de Corot, sunt 7500 in America. (expert olandez)

Numarul tablourilor de Rembrandt vandute depaseste de 6 pana 10 ori numarul de tablouri pe care artistul le-ar fi putut picta in realitate. (critic de arta new-yorkez)

Lui Van Dyk, expertii i-ar fi atribuit cam 2000 de panze, cu toate ca acesta nu ar fi pictat decat in jur de 70.

Epilog

Imagine din timpul procesului lui van Meegeren

Cel mai mare scandal de acest fel de dupa al doilea razboi mondial s-a incheiat prost pentru toata lumea. Pe 12 noiembrie, dupa un scurt dar foarte mediatizat proces Van Meegeren a fost gasit vinovat de frauda si falsificare si condamnat la doar un an de inchisoare. Nu a executat pedeapsa fiind eliberat, dar a murit la scurt timp dupa acele evenimente, la 30 decembrie 1947, in urma unui atac de cord. Avea doar 58 de ani. Chiar daca de numele sau nu-si mai aduce astazi nimeni aminte, Han van Meegeren ramane poate cel mai mare falsificator de arta al secolului XX.

Tabloul “Cristos si femeia adultera” ca de altfel toata opera sa nu mai prezinta interes pentru nimeni, dupa ce toata lumea se extaziase in fata capodoperelor sale. De-a lungul anilor falsurile sale au mai fost gazduite in diverse expozitii. Escrocheria s-a soldat cu o paguba de 350 de milioane de franci la nivelul anului 1947, adica peste 30 de milioane de dolari in banii de azi, valoare ce nu au mai putut fi recuperati. O alta consecinta a fost aceea ca reputatia a numerosi experti si critici de arta a fost definitiv compromisa. Mai mult, a ramas de atunci o intrebare care staruie in mintea multora: oare cate dintre tablourile pe care le admiram in muzee sau care sunt licitate pe zeci de milioane sunt cu adevarat originale?

de Voicu Hetel