Anecdote – Un Sherlock Holmes american

Despre sir Arthur Conan Doyle, creatorul celebrului personaj Sherlock Holmes, circulă următoarea anecdota. Se spune că acesta trebuia să susţină într-o zi o conferinţă la Boston în Statele Unite. La gară s-a suit într-o birjă pentru a ajunge la hotelul unde era cazat. Ajuns la destinaţie tocmai se pregătea să plătească, când birjarul îi spuse:

-Domnule Doyle, aş renunţă cu plăcere la plata cursei dacă mi-aţi da două bilete la conferinţa dumneavoastră.

-Va dau bilete gratuite pentru întreaga familie, dacă-mi spuneţi cum m-aţi recunoscut, răspunse romancierul.

-Foarte simplu, răspunse birjarul, ştiam că aţi ţinut ieri o conferinţă la Chicago, iar pe pantofii dumneavoastră sunt urme de noroi cum numai la Chicago poţi găsi! În afară de aceasta aveţi o tunsoare tipic englezească, iar haina dvs. e mototolită, de unde se deduce că reporterii v-au cam “înghesuit”!

-Excelent! Poftim patru bilete pentru conferinţă şi banii care-i datorez pentru cursă, ai o capacitate combinatorie într-adevăr excepţională!

Măgulit, birjarul băgă în buzunar banii şi biletele, iar în momentul în care Doyle dădea să intre pe uşa hotelului, îi strigă:

-Mai e ceva domnule Doyle!…

Scriitorul se opri din mers.

– … pe geamantan este scris numele dumneavoastră…

***

Conan Doyle, pe lângă faptul că a fost unul dintre cei mai apreciaţi scriitori ai vremii sale era şi un medic renumit. Se povesteşte că după o consultaţie punând pacientei sale diagnosticul de maladie venerică, aceasta spuse:
-Tare aş vrea să ştiu, cine m-a îmbolnăvit?
-O doamna mea, răspunse Doyle, eu sunt doar medic; nu-mi cereţi acum să fac şi pe Sherlock Holmes.

Related Post