Descoperirea Egiptului de către europeni se petrece graţie lui Jean-François Champollion. Ajuns la gurile Nilului, în urma campaniei lui Napoleon, acest orientalist francez va reuşi, după două decenii de cercetări, să descifreze primele hieroglife. Va pleca apoi în Egipt, în 1828 ca să demonstreze întregii lumi ştiinţifice că teoriile şi descoperirile sale stau în picioare. Pe malul vestic al Nilului, în apropierea Luxorului el avea să găsească ruinele de la Deir el Bahri. Aici se afla templul funerar al singurei femei faraon din istoria Egiptului: regina Hatshepsut.
Cine era Hatshepsut?
Hatshepsut a trăit în urmă cu aproape 3500 de ani (circa 1507 î.Hr.-1458 î.Hr) fiind considerată de majoritatea istoricilor drept prima figură importantă feminină a lumii antice. Era fiica cea mai mare a faraonului Tutmes I (sau Tutmosis) şi a reginei Ahmose (sau Amosis în alte scrieri). A făcut parte din dinastia a XVIII-a, ea fiind cel de-al cincilea faraon. A condus vreme de 22 de ani Egiptul de sus şi Egiptul de jos asigurând un climat de pace şi prosperitate. Analizandu-i trăsăturile descoperim o femeie zveltă, cu trăsături fine şi o gura delicată care a ştiut însă să domine scenă politică într-o lume exclusiv a bărbaţilor.
Misterul de la Deir el Bahri
Când a început să studieze inscripţiile descoperite pe pereţii ruinelor mare i-a fost mirarea lui Champollion când a constatat că majoritatea cartuşelor regale prezentau urme evidente de distrugere. Pe unele dintre ele, o mai veche inscripţie fusese înlocuită cu numele altor doi faraoni ai dinastiei a XVIII-a: Tutmes I şi Tutmes III. După ce a tradus însemnările din jurul cartuşelor, egiptologul francez a constatat că epitetele regale aveau desinenţe feminine ceea ce l-a făcut să creadă că numele şters din cartuşe este acela al unei femei. Mai mult, consultând listele regale întocmite de Manethon în care se presupunea că sunt trecuţi în ordine toţi faraonii Egiptului, a descoperit că nici aici nu figură vreun personaj feminin între cei doi Tutmes. Cineva încercase să îndepărteze numele unui personaj, definitiv din istorie.
Ansamblul de la Deir el Bahri a început să fie investigat sistemaic în primii ani ai secolului trecut. Tot atunci a început şi o vastă muncă de restaurare a ansamblului aflat într-o stare deplorabilă după ce faleza care domina valea în care se înălţau construcţiile antice se prăbuşise în mare parte, peste acestea. Abia cu prilejul acestor cercetări conduse de azi faimosul Howard Carter, au fost descoperite numele şi povestea reginei Hatshepsut.
Domnia reginei Hatshepsut (cca. 1479-1458 i. Hr.)
Hatshepsut fiica lui Tutmes I este măritată la 15 ani cu Tutmes al II-lea. Acesta îi era frate vitreg, fiind fiul lui Tutmes I şi al uneia dintre concubinele acestuia. Pentru că era cel mai mare moştenitor de sex masculin, accesta a fost desemnat succesor la tron. Cei doi nu au avut împreună niciun băiat, ci doar două fiice, prima, pe nume Neferure, iar a doua, Harchepsut-Meritre. După moartea prematură a lui Tutmes al II-lea, după unii istorici asasinat din ordinul ambiţioasei Hatchepsut, Egiptul e ameninţat de o criză dinastică. Succesor la tron a trebuit să fie desemnat un băiat pe care Tutmes al II-lea îl avea cu o servitoare şi care va deveni cunoscut în istorie sub numele de Tutmes al III-lea. Acesta era însă minor, conducerea ţării rămânând, practic, în mâinile reginei Hatshepsut care era totuşi, o prinţesă regală şi nu doar un om de rând precum era mama naturală a viitorului faraon. Cu timpul însă, Hatshepsut i s-a substituit lui Tutmes al III, s-a încoronat că rege, a adoptat îmbrăcăminte masculină, şi-a pus chiar şi o barba falsă pentru a se putea legitimă în faţa supuşilor. Făcând o paranteză, trebuie spus a ţinuta de ceremonie a faraonilor impunea o barba falsă, imitând barba împletită a locuitorilor din Punt[1] , ţara divină şi locul de baştină a numeroase zeităţi egiptene. Această barbă era prinsă cu două suporturi de coafură. În mod normal, faraonul îşi rădea barba şi mustăţile dar există şi cazuri în care suveranul lăsa să-i crească o bărbiţă pe care o tundea pătrat. Aşadar, în cazul reginei Hatshepsut nu asistăm, cum am citit în unele locuri, la o tentativă de a-şi înşela supuşii. Ea urmează, mai degrabă, un ritual pentru care trebuie să poarte o anumită costumaţie. Reprezentată ca faraon împreună cu coroana dublă a Egiptului, se autodenumeste “fiul lui Ra, maiestatea sa, suveranul ambelor ţări”. Tutmes al III-lea care a fost faraon doar cu numele în toţi aceşti ani ai domniei reginei Hatshepsut, ajunge să fie omis din documentele oficiale.
Domnia reginei Hatshepsut a fost puternic influenţată de un anume Senenmut. Acesta îndeplinea rolul de arhitect al regatului fiind, după cât se pare, un personaj extrem de puternic şi de influent. Pe lângă faptul că este mâna dreaptă a reginei, Senemut este şi primul itendent al templului. De numele său se leagă în primul rând marile construcţii iniţiate în această perioadă. Dispariţia lui Senemut de pe scena politică a coincis practic cu începutul decăderii puterii reginei. În cel de-al 16-lea an al domniei sale încep să se manifeste la curtea sa primele tendinţe centrifuge. O partidă adversă care-l susţine pe Tutmes al III-lea începe să câştige teren. Hatshepsut a înţeles că nu mai poate rezista multă vreme pe tron. Fiul său vitreg este deja mare şi îşi reclamă poziţia. Cu un gest disperat ea îl căsătoreşte pe acesta cu fiica ei cea mare, care dacă studiem relaţiile de rudenie dintre cei doi, vedem că îi este şi soră, ambii având acelaşi tată. După dispariţia acesteia, Hatshepsut încearcă, dar după toate aparenţele fără succes să i-o dea în căsătorie pe mezină. Din al 22-lea an al domniei sale, nu mai ştim nimic despre Hatshepsut, dar putem presupune că acesta este anul morţii sale.
În linii mari, egiptologii consideră domnia faraonului Hatshepsut că fiind o perioadă de prosperitate şi dezvoltare pentru Egipt. Se dezvolta comerţul şi se încearcă stabilirea de noi rute comerciale spre pieţele africane precum regatul din Punt. Se exportă în principal arme şi bijuterii, importandu-se fildeş, abanos, plante, smirnă şi animale. Înfloreşte deasemenea şi mineritul prin reluarea unor exploatări mai vechi, se restaurează construcţiile din epocile anterioare şi se ridică altele noi cum sunt cele de la Teba. Se construiesc temple precum şi complexul mortuar de la Deir el Bahri, iar expediţiile militare externe au darul de a consolida graniţele regatului. De numele reginei se leagă prezenţa până în zilele noastre a două obeliscuri aflate la Karnak despre care scrierile antice spuneau că ajung până la cer. Acestea măsoară în realitate 30 m şi erau placate cu electron (sau cu aur după cum am citit in alte locuri) ceea ce le făcea să strălucească puternic în razele soarelui. Pentru supuşii reginei, efectul produs de aceste obeliscuri trebuie să fi fost impresionant.
După moartea reginei Hatshepsut, locul îi este luat, lucru firesc de altfel, de fiului ei vitreg, faraonul Tutmes al III-lea. Trăind atâţia ani în umbră femeii care-i acaparase locul, acesta nu şi-a revărsat frustrările distrugând imediat amintirea acesteia, cum am fi tentaţi să credem. Din contră s-a dovedit un conducător capabil reuşind să extindă semnificativ graniţele Egiptului. Se pare că abia în ultimi ani ai domniei a început să-l bântuie imaginea mamei vitrege, încât a luat decizia ca toate statuile, inscripţiile şi reprezentările ei să fie îndepărtate sistematic. Numele lui Hatshepsuteste înlocuit în multe cazuri cu numele său, al tatălui ori al bunicului său. Decizia a fost una destul de drastică ţinând cont de faptul că pentru vechii egipteni reprezentările sacre erau asociate cu viaţa de apoi.
În loc de epilog
Contrar dorinţei contemporanilor săi, ori mai bine zis a rivalilor, care ar fi vrut-o ştearsă definitiv din memoria generaţiilor viitoare, regina Hatshepsut este astăzi una dintre cele mai cunoscute şi studiate personalităţi ale lumii antice egiptene. În mod cu totul paradoxal tocmai măsurile luate de inamici pentru distrugerea imaginii sale au făcut ca figură ei dăltuită în piatră să ajungă aprope neatinsă la noi, traversând trei milenii şi jumătate. Rămăşiţele statuilor sale au fost descoperite la începutul secolului XX într-o carieră de piatră de lângă Teba, unde au fost ferite de urgia timpului. La fel s-a întâmplat şi cu impunătoarele obeliscuri de la Karnak. În jurul lor s-a ridicat un zid care trebuia să le facă uitate. Iniţiativa a salvat însă monoliţii şi a conservat inscripţiile de pe ei.
Bibliografie
Robert Cohen, “Egiptul faraonilor”, Prietenii cărţii, Bucuresti, 2005
Lia Decei, “Singură femeie faraon!” în Almanah Ştiinţă şi tehnică 1986, pg.177
Federica Magrin “Hatshepsut” în Marea carte despre personalităţi, Editură Litera, 2008, pg. 106-107
Pierre Montet “Egiptul pe vremea dinastiei Ramses”, Editură Eminescu, 1973
de Voicu Hetel