Farul din Alexandria este una dintre cele şapte minuni ale lumii antice dar care, din păcate, nu a ajuns până în zilele noastre. Despre cum arăta ne-au rămas însă o serie de descrieri care ne ajută să ne facem o imagine destul de clară cu privire la acest edificiu spectaculos.
Farul din Alexandria, se afla amplasat pe o mică insulă de circa 3 km lungime, aflată la intrarea în portul Alexandria. Numele insulei era Pharos, de aici provenind şi cuvântul far pe care l-au împrumutat mai apoi toate marile civilizaţii antice. Un dig pietruit, cu o lungime de 1300 m, numit Heptastadion, lega insula Pharos de noua capitală a faraonilor, Alexandria.
Farul din Alexandria se estimează că ar fi început să fie înălţat în secolul III i. Hr. [1] , mai exact, undeva în jurul anilor 280-279 i. Hr. după planurile arhitectului Sostrat din Cnide, fiul lui Dexiphane. Ptolemeu I, supranumit Soter, adică Salvatorul şi mai apoi, fiul său Ptolemeu Philadelphicul (304-247 i. Hr.) sunt cei care comandă şi supraveghează construirea farului. A fost dedicat zeilor protectori ai marilor şi marinarilor precum şi lui Ptolemeu I şi soţiei sale Berenice. Potrivit lui Pliniu cel Bătrân, Farul din Alexandria ar fi costat 800 de talanţi din aur.
Pentru o mai bună înţelegere a contextului politic şi cultural al acelei epoci trebuie spus că trecuseră doar ceva mai mult de patru decenii de la moartea lui Alexandru Macedon, cel care pusese piatra de temelie oraşului Alexandria, iar fundamentele culturii elenistice îşi împlântaseră adânc rădăcinile în Egiptul faraonilor. După dispariţia lui Alexandru, uriaşul său imperiu se divizase în numeroase provincii, mulţi dintre generalii săi ajungând la cârma acestora. Tronul Egiptului intrase în stăpânirea lui Ptolemeu a cărui dinastie avea să conducă până la transformarea ţării în provincie romană.
Descrierea monumentului
Cum arăta cu adevărat Farul din Alexandria nu vom şti cu siguranţă niciodată. Există o seamă de relatări, descrieri şi reprezentări grafice care însă, se contrazic în cele mai multe cazuri.
Farul din Alexandria era un turn uriaş în vârful căruia ardea o lumină puternică menită să-i ghideze pe marinari înspre rada portului. După cum arată fragmentele din el scoase la iveală de arheologii marini, pare să fi avut structura formată, în principal, din granit roz exploatat din Assuan. Legenda spune că arhitectul Sostrat (sau Sostrate după alte surse) atunci când s-a apucat de lucru, a testat o serie de materiale pentru a vedea cum se comportă în contact cu apa sărată a mării. Cel mai rezistent material i s-a părut a fi un soi de sticlă. În consecinţă fundaţia farului ar fi fost de fapt un uriaş bloc de sticlă (sau o aglomerare de blocuri de sticlă) Latura din nord, afirmă anticii, pentru că era expusă vânturilor puternice avea blocurile din piatră legate între ele cu plumb topit şi nu cu mortar.
Farul se compunea din trei caturi, iar împreună cu statuia lui Poseidon care trona în vârf încadrată de alte trei divinităţi marine[2], monumentul ajungea la înălţimea impresionantă de aproape 120m[3], cel puţin cam asta lasă să se creadă relatările istoricilor arabi. Grecilor, turnul le apărea mult mai înalt, circa 270 m. Oricare ar fi adevărul Farul din Alexandria era colosal fiind a treia construcţie realizată de om ca înălţime după piramidele lui Keops şi Kephren.
Primul cat avea o înălţime de aproape 70m şi o formă pătrată. Al doilea, cu temelia octogonală, ajungea la circa 40m, în timp ce al treilea nivel era un fel de turn de aproximativ 10m.
Dar asta nu e tot. Urmează partea cea mai interesantă: prima statuie dintre cele trei zeităţi din bronz care-l străjuiau pe Poseidon, urmărea cu braţul, pe parcursul întregii zile, traiectoria soarelui. A doua statuie indica prezenţa inamicilor pe mare atunci când aceştia se aflau la o zi de oraş. A treia statuie era un fel de ceas antic. Adică, marca scurgerea unui interval de timp fix printr-un sunet specific. În funcţie de zgomotul produs de statuie, alexandrinii ştiau ce oră este.
Oglinda Farului era confeţionată din oţel şi sticlă, iar lumina focului era reflectată de aceasta până la o distanţă de 56 km, călăuzind navele înspre porturile Alexandria şi Eunostos. Flavius Josephus, un istoric evreu care a trăit în secolul I d. Hr., ne spune că focul era vizibil de la o distanţă de 300 de stadii (aproape 60 km), ceea ce ar corespunde unei înălţimi de construcţie de aproximativ 120 m. Ca termen de comparaţie, trebuie spus că lumina unui far din zilele noastre se distinge de la 50 km. Combustibilul folosit pentru întreţinerea focului era un amestec de bălegar uscat şi paie, dar şi lemne răşinoase. Acestea erau transportate cu carele pe dig până pe insulă, iar de la baza turnului, materialul era ridicat până în vârf cu ajutorul unor scripeţi. Legenda spune că oglinda era atât de mare încât, în timpul zilei, prin focalizarea luminii soarelui, soldaţii aflaţi în turn puteau cu uşurinţă să incendieze orice corabie ar fi vrut să intre în port.
Despre interiorul Farului se ştiu mai puţine. Se pare că existau aproximativ 300 de camere, majoritatea situate în prima secţiune a turnului, cea de la bază. Aici era cantonată o puternică garnizoană, cu misiunea de a întreţine focul şi de a păzi edificiul.
La exterior, Farul din Alexandria era ornamentat cu sculpturi din marmură şi bronz. Lângă far se afla şi un altar dedicat lui Isis, zeiţa luminii. Pentru a ajunge la poarta de intrare a Farului se urca o rampă lungă de peste 180 m, sprijinită pe nişte arcade, 16 la număr, a căror înălţime creştea progresiv.
O amplă descriere a farului o avem graţie unui călător arab, pe nume Abu Haggag Yusef Ibn Mohamed el-Andalaoussi care vizitează insula Pharos în anul 1166.
Când şi cum a dispărut Farul din Alexandria
O legendă care circulă în legătură cu Farul povesteşte despre cum uriaşa construcţie a fost aproape distrusă de prostia şi lăcomia unui calif arab, după ce Egiptul a intrat în sfera de influenţă musulmană. Undeva prin anul 840 d. Hr. singurul port care rivaliza ca importanţă cu Alexandria era capitală Bizanţului, Constantinopolul. Bizantinii au pus la cale un plan prin care urmăreau distrugerea Farului. Ei au lansat zvonul că sub turn s-ar afla o uriaşă comoară. Stratagema a reuşit şi califul Al-Walid s-a apucat să dărâme Farul. Când uriaşa oglindă s-a spart, a realizat ce prostie a făcut şi a încercat să repare răul făcut. Era însă prea târziu. Atunci, şi aici vine partea cea mai interesantă, Al-Walid a transformat clădirea într-un lăcaş de cult, adică într-o moschee. Ei bine, dacă v-aţi întrebat vreodată, de ce moscheile au acele turnuri înalte şi ascuţite numite minarete, aflaţi că există teoria[4] conform căreia Farul din Alexandria a fost principala sursă de inspiraţie pentru arhitecţii arabi în realizarea acestora.
Se pare însă, că nu omul a fost cel care a contribuit decisiv la dispariţia Farului ci nenumăratele cutremure de pământ. Un prim cutremur important pare să fi avut loc în secolul II-lea i. Hr. Farul a suferit atunci o avariere serioasă, iar ultimul nivel s-a năruit.
Spre sfârşitul secolului al X-lea, când a fost construit Cairo, importanţa Alexandriei a scăzut, iar oraşul şi odată cu el şi farul au căzut în ruină. Cutremurul din 1182 a dus la prăbuşirea unei mari părţi din construcţie rămânând doar partea inferioară. În 1303, un nou seism distrugea complet ce mai rămăsese în picioare.
Cutremurul din anul 1375 este cel care a pus însă definitiv capăt existenţei farului devenit model pentru toate construcţiile de acest tip din întreaga lume. Din resturile Farului, începând cu 1480, s-a construit în locul acestuia Fortul Qaitbey care există si azi.
Bibliografie
*** “Anticul far din Alexandria” în Almanahul Mării ’89, pg.67-68
G. Buscher “Cele şapte minuni” în Magazin istoric, an VI, nr. 11, 1972, pg. 88-95
Georgeta Chitululescu, Traian Chitulescu, “Şapte monumente celebre ale arhitecturii antice”’ Editura Tehnică, Bucuresti, 1959
V. Olteanu, “Cele şapte minuni ale lumii vechi” în Almanahul Civilizaţiei 1969, pg.64-66
Andreea Tesleanu, “7 minuni, mistere – mică enciclopedie despre minunile lumii”, Decesfera, Bucuresti 2009
de Voicu Hetel
[1] In ceea ce priveste anii intre care a fost inaltat farul Alexandriei, exista o serie de inadvertente intre lucrarile consultate. Cele mai multe vorbesc despre perioada 285-247 i. Hr.
[2] O serie de monede romane prezinta Farul flancat de 4 statui ce reprezinta divinitati ale lumii marine, tritoni.
[3] Nici aici, majoritatea lucrarilor nu se pun de acord. De vina este cu siguranta si faptul ca anticii nu foloseau sistemul metric. Putem totusi sa vorbim de o inaltime de aproximativ 115-135 m.
[4] Cea mai veche moschee cu minaret se crede ca este cea din Basra (Irak), datand din a doua jumatate a secolului al VII-lea.