Mitul sfârşitului lumii nu este ceva nou. A fost prorocit de nenumărate ori de-a lungul timpului. Ultima dată, prin 2012 era termenul de expirare al vieţii noastre Terra fiindcă, aşa calculaseră mayasii, o civilizaţie străveche de mult dispărută care nu inventase încă roata. Făcuseră ei un calendar care se oprea brusc atunci, motiv suficient pentru a da naştere unei isterii în masă. Oamenii, parcă mai abidir ca în evul mediu, sunt dispuşi să creadă în teorii apocaliptice, în vrăjitoare care pot desface farmece, în comete gata să ne izbească în plin ori în găuri în stratul de ozon prin care se scurg radiaţii ucigătoare.
Am un prieten care e ferm convins că viitorul o să ne rezerve surprize neplăcute, aşa că îşi adună cu asiduitate lemne de foc şi conserve că “nu se ştie niciodată”. Un alt amic e convins de existenţa unei conspiraţii mondiale coordonată de industria farmaceutică, menită să limiteze populaţia prin introducerea de chimicale în tot ce ne înconjoară. Motivul e suficient pentru a nu consuma decât anumite tipuri de hrană preparate într-un anume fel. Un alt amic se aşteaptă la o mare criză financiară care va doborâ toate valutele. Aşa că tot ce adună investeşte în monede vechi de argint pe care le doseşte mai apoi pe cine ştie unde, prin grădina casei. În jurul acestei panici care a cuprins în special civilizaţia occidentală a înflorit o industrie extrem de profitabilă direct interesată în alimentarea şi întreţinerea panicii care a creat, deja, un comportament consumerist special.
Creşterea nivelului mărilor o sperietoare a lumii moderne
Dacă toate astea se vor întâmpla vreodată sau este doar rodul unei gândiri magice prezente în fiecare dintre noi, dacă totul este doar o uriaşă manipulare menită să determine un tip de comportament din partea oamenilor de rând, nu pot să ştiu. Ceea ce pot însă să va spun este că unele teorii şi speculaţii pe care le auzim inclusiv în programele de ştiri serioase sunt, în realitate, nişte tâmpenii. Am ales ca temă pentru acest articol teoria potrivit căreia, dacă se va produce o aşa numită încălzire globală, gheţarii de la poli se vor topi, iar nivelul oceanului planetar va creşte în mod catastrofal provocând dispariţia unor vaste întinderi de pământ. Oraşe întregi ar urma atunci să fie rase de pe faţa pământului.
Ceea ce am să vă propun este un experiment foarte simplu pe care îl puteţi face şi voi dacă aveţi congelatorul băgat în priză şi o pungă de gheaţă. Mai aveţi nevoie şi de un vas, de preferat ceva transparent ca să observaţi mai bine fenomenul, poate chiar un borcan sau un pahar. Dacă în pahar/borcan mai adugati şi nişte apă călduţă, ei bine aveţi create condiţiile de laborator pentru a vedea ce se întâmplă dacă se topesc gheţarii.
Să zicem că bucăţile de gheaţă cu care veţi umple vasul cu vârf, la început, sunt nişte gheţari. Adăugaţi apoi apă caldă, (că doar vorbim de încălzire globală) ea fiind oceanul planetar. Aveţi grijă să puneţi apă până la buza vasului. Aveţi aşadar, planeta cu oceane şi gheţari. Datorită încălzirii, gheţurile se topesc rapid şi… ce să vezi? Apa s-a revărsat pe masă? Nu, nu a curs niciun strop, apa nu a dat pe dinafară, ceea ce înseamnă că dacă s-ar topi toate aisbergurile din lumea asta, Botoşaniul tot n-ar fi acoperit de ape.
Dacă vreţi şi o explicaţie ştiinţifică, pot să v-o dau. Cuburile de gheaţă prin volumul lor dislocă o anumită cantitate de apă. Cantitatea de gheaţă topită este egală cu masă cuburilor de sub apă. Este lucru ştiut că cea mai mare parte a unui gheţar se află sub apă (circa 9 zecimi). Dacă s-ar topi gheţarii, nivelul oceanelor ar trebui să rămână la aceleaşi cote.
Voicu Hetel
