De obicei, regii sunt convinşi de misiunea lor divină şi fac tot ce pot pentru a-şi convinge şi supuşii de acest lucru. În Imperiul Roman conducatorii ei vor adopta titluri precum acelea de dominus et deus, augustus ori cezar menite să arate statutul lor de fiinţe superioare. Până în evul mediu s-a menţinut credinţa în capacităţile taumaturgice ale regilor a căror descendenţă divină le conferea puteri vindecătoare. Iată însă că avem şi exemple de împăraţi romani care nu puneau prea mare preţ pe coroană.
Împăratul roman Titus (79-81) avea darul de a imita perfect scrisul celor din jur. El avea să declare într-o zi franc:
-De fapt, visul meu a fost să ajung un falsificator celebru, dar a trebuit să mă mulţumesc să fiu doar împărat!
Iulian Apostatul (361-363) a cărui pasiune pentru filosofie este binecunoscută, era atât de plictisit de ceremoniile la care era obligat să participe în calitate de împărat, încât a lăsat să-i scape într-o zi şi părerea sa sinceră despre funcţia pe care o îndeplinea:
-Stupidă meserie pentru un filosof!
***
Împăratul Tiberiu (14-37) avea obiceiul de a numi în provinciile imperiului guvernatori pe care îi păstra vreme îndelungată dacă aceştia reuşeau să-şi facă treaba corect şi să trimită Romei toate impozitele la timp. La un moment dat unul dintre aceşti înalţi funcţionari s-a gândit că va face o impresie bună împăratului dacă va trimite mai mult decât era stabilit. Reacţia lui Tiberiu a fost promptă ameninţând cu destituirea: “Am cerut ca oile mele să fie tunse, nu rase. Vreau să am lână şi la anul, nu nişte oi moarte de frig.”
***
Scipio Africanul (235-183 i.Hr.) dacă numele lui nu va spune mare lucru, ei bine aflaţi că el este cel care a reuşit să-i zdrobească pe cartaginezi aducând siguranţă şi o pace îndelungată în sânul Republicii. Se povesteşte despre el că într-o zi s-a dus în vizită la poetul Ennius (239-168 i. Hr.). Acesta nu prea avea chef însă de musafiri în ziua aceea, aşa că şi-a rugat servitoarea să-i spună lui Scipio că nu e acasă. Zis şi făcut. Servitoarea şi-a făcut datoria, numai că taman când se pregătea a face cale întoarsă, Scipio auzi glasul lui Ennius. A trecut o vreme şi într-o zi a venit rândul lui Ennius să-l caute pe Scipio Africanul. Ennius ajunse în faţă porţii şi cum pe vremea aia nu existau sonerii începu să-l cheme prin viu grai pe stăpânul casei ca să-i deschidă.
-Nu sunt acasă!, răcni Scipio din interior.
-Cum poţi să spui asta? se indignă poetul. Doar îţi cunosc vocea.
-Când am fost la tine zilele trecute eu am crezut-o pe servitoarea ta când mi-a spus că nu eşti acasă. Tu de ce nu mă crezi când îţi spun eu însumi că nu sunt acasă?
***
La sfârşitul celui de-al doilea război punic care s-a desfăşurat între 218-201 i. Hr., solii Cartaginei au venit la Roma pentru a cere pace. Ajunşi în Senat ei au fost întrebaţi cu ironie:
-Pe ce zei va veţi jură acum? cu referire la faptul că la sfârşitul primului război cartaginezii se juraseră să nu mai calce pacea cu Roma.
-Pe aceiaşi! a răspuns generalul cartaginez Hasdrubal, nimeni altul decât fratele mai tânăr al lui Hannibal. Deoarece ne-au pedepsit că ne-am călcat jurământul.
***
Cato cel Bătrân (234-49 i. Hr.) scriitor şi om politic, autor al unor lucrări de istorie şi agricultură era renumit pentru modestia şi severitatea sa. Într-o zi un prieten pe care l-a întâlnit în For l-a întrebat:
-Cum e posibil ca un om de valoarea ta să nu aibă o statuie când sunt atâţia indivizi mediocri care au?
-Prefer că romanii să se întrebe de ce nu am statuie, decât să se mire că am, răspunse Cato.
***
Auzind vestea că tineretul Romei nu pune mare preţ pe virtuţi şi începuse să hoinărească pe străzi l-a făcut pe Cato să propună ca piaţa să fie pavată cu pietre ascuţite. Ca să-i înţepe la picioare!
***
Celebrul orator roman Marcus Tullius Cicero avea o limbă extrem de ascuţită care nu ierta pe nimeni. Despre contemporanul său Cannius Revilius care a fost consul doar pentru o zi a spus:
-Am avut un consul foarte vigilent. Nu a dormit nici măcar o noapte în timpul consulatului său.
***
Lucius Cornelius Sulla Felix (138-78 i. Hr.) a purtat o serie de tratative cu parţii în jurul anului 105 i. Hr., dar care însă nu au dus la nici un rezultat. Ambasadorului care încerca să negocieze condiţiile Romei, dictatorul i-a spus scurt: “Prinţule, ori încerci să devii mai puternic decât romanii, ori execuţi fără murmur ceea ce îţi poruncesc ei”.
***
Poetul latin Pacuvius i-a povestit într-o zi vecinului său, Arius că în gradina sa se află un copac de care i s-au spanzurat toate cele trei neveste ale sale.
– Nu vrei să-mi dai şi mie un altoi să-l sadesc la mine în grădină? a intrebat Arius