Se povesteşte că pe când avea doar şapte ani, Mozart dădea deja concerte la Frankfurt. Într-o seară fu oprit lângă sala de concerte de un băiat de 14 ani care îi spuse:
-Cânţi minunat. Eu n-am să pot niciodată să fiu atât de bun.
-Cum aşa? replică micul Mozart. Trebuie să încerci iar dacă nu reuşeşti, apucă-te să scrii note.
-Eu scriu… însă doar poezii, spuse tânărul.
-Interesant! să scrii o poezie frumoasă e mult mai greu decât să compui muzică.
-Da de unde! E foarte simplu. Poate ar trebui să încerci şi tu…
Cel cu care stătea Mozart de vorbă era Goethe.
***
Goethe era un tip extrem de orgolios poate. Fiindcă avusese mereu parte de recunoaşterea şi preţuirea contemporanilor săi era convins că este faimos oriunde s-ar duce. Se povesteşte că în ziua în care marele scriitor l-a cunoscut pe titanul muzicii clasice, Ludwig van Beethoven, cei doi au ieşit la o plimbare pe bulevard cu trăsura. Prezenţa lor a stârnit imediat interesul trecătorilor care îi salutau şi se închinau ceremonios atunci când treceau pe lângă ei. Peste măsură de flatat, Goethe îi spuse lui Beethoven:
-E plictisitor să fii celebru. Toată lumea simte nevoia să te bage în seamă.
-Nu te enerva dragul meu, replică Beethoven. Poate mă salută pe mine…
***
Într-o zi Goethe fu obligat să asiste la recitarea unei lungi şi plictisitoare tragedii în versuri interpretată de un actor lipsit de talent. La un moment dat exclamă:
-Ia te uită ce vers minunat! Ăsta cum naiba s-o fii rătăcit pe aici?
***
Vestita doamna de Stael, renumită la vremea aceea pentru inteligenţă sa sclipitoare, a călătorit odată prin Germania unde l-a întâlnit pe Goethe. Iată cum le relata acest episod scriitorul, amicilor săi:
-A fost o întâlnire interesantă! Doamna de Stael vorbeşte frumos, dar mult, foarte mult. Eu n-am putut să spun niciun cuvânt.
***
Goethe se duse în vizită la un alt scriitor pe nume Maximilian Klinger. La intrare îl auzi pe acesta spunându-i servitoarei:
-Spune-i că nu sunt acasă.
Servitoarea se conformă şi făcu cum i se ceruse. Peste câtva timp veni rândul lui Klinger să-şi dorească să-l viziteze pe Goethe. Văzându-l de la fereastră că se apropie, Goethe scoase capul şi spuse cu seriozitate:
-Domnul Wolfgang Goethe nu este acasă.
-Te ţii de glume, spuse Klinger râzând.
-Deloc, răspunse Goethe. Eu am crezut-o deunăzi pe servitoarea ta când mi-a spus că nu eşti acasă. Tu de ce nu poţi să mă crezi pe mine?