Istoria îngheţatei foarte pe scurt

Cine o fi inventat acest delicios desert nu mai ştie nimeni. Cele mai vechi însemnări pe care le avem despre strămoşul îngheţatei provin din scrierile de la curţile suveranilor chinezi şi au  o vechime de 3 milenii.

În epoca elenistică, îngheţata ajunge prima dată în bazinul mediteranean. La curtea lui Alexandru Macedon se consumă un soi de salată de fructe combinat cu suc îngheţat şi îndulcit cu miere.

Scrierile antice vorbesc şi de ceva asemănător îngheţatei cu care se răcoreau romanii pe vremea împăratului Nero. Sub povara invaziilor barbare lumea antică se prăbuşeşte şi odată cu ea dispare şi amintirea îngheţatei. Cei care recuperează o bună parte din moştenirea greco-romană sunt arabii. În secolul VIII, califii din Bagdad se desfătau cu o îngheţată pe care o numeau Sharbet. Sună cunoscut? Vă mai amintiţi de şerbetul din copilărie? De aici provine cuvântul… Sharbet provine din cuvântul “sharaba” ceea ce înseamnă în arabă a bea. Îngheţata califilor trebuie să fi fost, probabil, un soi de sirop de fructe combinat cu gheaţă.

Mare ecou a stârnit în Europa medievală călătoria lui Marco Polo în Extremul Orient. Pacea instituită de mongoli pe un vast teritoriu le-a permis europenilor să descopere o lume nouă. Aşa a ajuns îngheţata din nou la noi. Italienii au fost cei care au preluat-o şi au îmbunătăţit-o. Din secolul XIII datează şi primele relatări cu privire la producerea sa în Peninsula Italică. Creditat cu readucerea îngheţatei în Europa este chiar Marco Polo, însă cred că până la urmă nu este decât o legendă.

La început, îngheţata avea la bază un amestec de lapte şi gheaţă. Acesta era cufundat într-un vas în care se găsea o mixtură de gheaţă şi sare care avea ca scop scăderea temperaturii amestecului sub punctul de îngheţ. Acesta este secretul producerii îngheţatei, foarte util, dealtfel, până în secolul XX. Cu această descoperire este creditat un oarecare Blasius Villa Franca, medic spaniol care a descoperit din întâmplare că în felul acesta procesul de producţie devine mai uşor.

În secolul al XVI-lea aflăm că îngheţata ajunge oficial în Franţa. Caterina de Medici, mare amatoare de sorbeturi, se căsătoreşte cu Henric al II-lea, iar în alaiul lor se află şi maeştrii ei bucătari.

În 1686 francezilor începuse să le placă desertul răcoritor atât de mult încât, un anume Procopio dei Coltelli (1651-1727) deschidea la Paris prima gelaterie şi cafenea literară din Franţa. Cafeneaua Procope (Café Procope), căci aşa se numea localul, se găsea la doi paşi de Comedia Franceză, iar patronul sicilian îşi servea clienţii cu cafea şi îngheţată. Şi încă ceva, Café Procope funcţionează şi astăzi fiind cea mai veche cafenea din Paris. Aici îşi savurau sorbetul J. J. Rousseau, Voltaire şi Diderot, iar mai târziu, în timpul Revoluţiei, aici se întâlneau Robespierre, Danton şi Marat.

Dar să revin la îngheţată. La sfârşitul secolului al XVII-lea, îngheţata înceta astfel să mai fie un privilegiu destinat exclusiv regilor şi clasei nobiliare şi se “democratiza”.

Îngheţata avea însă o mare problemă: gheaţa. Până la inventarea frigiderului obţinerea gheţii a fost o mare problema de-a lungul secolelor oamenii depinzând exclusiv de capriciile vremii. Acesta era şi motivul pentru care era considerată o mare delicatesă. Gheaţa era obţinută din apa lacurilor şi a iazurilor şi asta doar în timpul iernii, atunci când temperaturile coborau sub 0 grade. Gheaţa trebuia apoi depozitată într-o încăpere subterană, ferită de lumina şi căldură, la o temperatura constantă cât mai scăzută pentru a putea fi păstrată vreme de câteva luni.

Printre amatorii de îngheţată se mai numără şi alte nume ilustre. Thomas Jefferson, de pildă, şi-a petrecut multe seri la masă la Café Procope iar când s-a întors în State, a adus cu el şi o reţetă de îngheţată. I-o luaseră înainte coloniştii italieni, însă povestea spune că abia odată cu el, îngheţata a început să devină populară printre americani.

inghetata

Începutul fabricării îngheţatei la scară industrială are loc mult mai târziu.

Jacob Fussell (1819-1912), în statul Maryland, era la jumătatea secolului al XIX-lea doar un simplu negustor de produse lactate. Cumpără producţia micilor fermieri din apropierea sa şi o revindea în Baltimore. Pentru că marfa era perisabilă şi i se întâmpla să rămână cu mari cantităţi de produse lactate, s-a gândit să treacă la producţia de îngheţată. Prima făbricuţă este construită în Seven Valleys, Pennsylvania, în 1851. Doi ani mai târziu fabrica e mutată în Baltimore. Nefăcând faţă cererii crescânde de îngheţată, Fussel deschide în următorii ani şi alte fabrici în alte oraşe.

În 1890, o mare fabrică de lapte din Statele Unite îşi deschide un departament, Horton Ice-Cream and Co.

Fabrica, aflată pe strada Columbus 302, deservea cam jumatae din populaţia New York-ului. Steaua sa apune în anii 30 ai secolului XX când apar noi companii şi tehnologii de fabricaţie superioare, mai mecanizate, mai eficiente şi mai ieftine. Din amintirea fabricii nu a mai rămas decât această firma.

hortonicecreamsign

Cam tot pe atunci pe străzile marilor oraşe încep să-şi facă apariţia şi negustorii ambulanţi de îngheţată. Pe străzi, îngheţata era vândută iniţial în cupe de sticlă reutilizabile. Pentru vânzători era un coşmar. Trebuiau să aibă grijă de ele să nu se spargă, să le recupereze de la clienţi şi să le spele.

Prin 1904, un italo-american din New York, pe nume Italo Marchioni a avut geniala idee de a breveta cornetul de îngheţată.

Pe măsură ce aparatele frigorifice s-au răspândit şi perfecţionat, a crescut şi vânzarea de îngheţată. La jumătatea secolului XX industria alimentară a început încet, încet să înlocuiască ingredientele naturale cu tot soiul de emulgatori, îndulcitori şi substanţe care imită gustul celor naturale. Aşa se facă că dacă astăzi citeşti ingredientele de pe o cutie de îngheţată descoperi că mănânci praf de ouă, aspartam, lapte praf, emulgatori, grăsimi hidrogenate, pe scurt, o lungă lista de E-uri. Asta a făcut însă ca preţul îngheţatei să scadă semnificatv iar termenul de valabilitate să nu mai constituie o problemă. Dacă totuşi vreţi să savuraţi o îngheţată adevărată, cu smântână, lapte, fructe, arome naturale, cel mai bine ar fi să v-o preparaţi singuri. Este cu siguranţă mai bună decât orice cumpăraţi astăzi de pe piaţă.

Related Post