Următoarea povestioară pe care o să v-o istorisesc s-a petrecut acum mai bine de două secole şi jumătate în Prusia lui Friedrich al II-lea sau Frederic cel Mare (1740-1786). E foarte posibil, de asemenea, ca aceste fapte să nu se fi petrecut niciodată, să fie doar o scorneală. Cert rămâne însă un singur lucru: nemţii erau văzuţi şi atunci, ca şi acum, ca fiind foarte corecţi, ca oameni care nu se abat niciodată de la lege, indiferent despre cine sau ce ar fi vorba.
Poate cel mai frumos palat al regelui Friedrich al Prusiei era reşedinţa sa de vară. Aceasta era situată în apropiere de Berlin, în localitatea Potsdam, capitala landului Brandemburg. Este vorba despre Palatul Sanssouci, în traducere din limba franceză, “Fără griji”, aflat în partea estică a parcului cu acelaşi nume. Ei bine, povestea spune că taman lângă somptuosul său parc în care Hohenzollernii mai ridicaseră o mulţime de construcţii care de care mai interesante (ruine care imită un teatru roman, pavilion chinezesc etc.) se gasea şi o moară de vânt ţărănească. Atotputernicul rege al Prusiei s-a gândit că moara nu arată prea grozav lângă parcul său întins pe zeci de hectare (vreo 300), îngrijit de nenumăraţi grădinari şi conceput de renumiţi peisagişti. Aşa că s-a gândit că cel mai nimerit ar fi să cumpere proprietatea ţăranului şi s-o dărâme. Zis şi făcut, ţăranului i s-a oferit imediat o sumă consistentă. Omul a refuzat. S-a încercat să i se ofere teren la schimb, plus o serie de avantaje. Nici un rezultat. S-a trecut la ameninţări, dar ţăranul o ţinea una şi bună:
-Sire, eu nu pot să-mi vând casa în care mi-au murit părinţii şi mi s-au născut copiii.
Regele s-a făcut foc şi pară şi l-a ameninţat din nou. Atunci a venit răspunsul sec al ţăranului care l-a lăsat pe Friedrich fără replică:
-Sunt judecători şi la Berlin! sau “Il y a des juges a Berlin!”
Povestea ne-o spune François Andrieux, avocat, poet şi autor dramatic francez (1759 – 1833) într-o fabulă, celebră pe vremuri, intitulată “Le Meunier Sans-Souci” . Istoria ne este relatată, tot în franţuzeşte şi într-o biografie anonimă, datând din 1787, intitulată «Vie de Frederic II, roi de Prusse».
Ca un post scriptum, trebuie spus că moara se află şi azi tot acolo pentru că regele s-a temut să încalce legea. Ce elogiu mai frumos putea fi făcut justiţiei prusace ?
După unii cercetători actuali, regele nici nu şi-ar fi bătut deloc capul să dărâme vechea moară, aceasta încadrându-se perfect în planurile arhitecţilor săi.
În paranteză însă spunem că vechea moară a fost înlocuită la 1791 cu una mai aspectoasă de tipul celor aflate în Olanda. Aceasta a fost însă incendiată în 1945, în timpul luptelor dintre nemţi şi sovietici iar reconstrucţia iei a început abia în 1983. Moara a fost complet finalizată în 1993, ea imitând caracteristicile celei ridicate între 1787-1791.
Bibliografie
Constantin Graur “Morarul de la Sanssouci în Almanahul ziarelor Adeverul şi Dimineaţa 1937, pg.65-73
Gerhard Prause “Nimeni nu a ras de Columb” Editura: Politică 1969
Irina Stoica “Moara din Sanssouci” în Revista Magazin, iunie 2010