Brânza – un posibil brand de ţară?

Se ştie că limba română a moştenit un bogat inventar de cuvinte din latină, circa 200, ca de altfel toate limbile romanice. Multe altele sunt împrumuturi din limbile popoarelor cu care ne-am învecinat sau ne învecinăm, iar altele din limbile unor popoare care au exercitat asupra noastră o influenţă culturală. Despre alte cuvinte nu ştim mare lucru, nu le cunoaştem etimologia. Printre cuvintele cu etimologie necunoscută se numără şi cuvântul “BRÂNZĂ”. DEX-ul consideră că există 70 de cuvinte cu etimologie incertă. Iată şi o selecţie a acestora: adică, a atârna, bade, baltă, ban, a băga, băiat, a bârfi, biet, bot, brânză, bubă, burduf, , burtă, butuc, cârlig, a cicăli, ciocoi, a ciupi, creţ, dar (conj.), de (conj.), a ghici, hoţ, iar, a izbuti, înăuntru, jumătate, măi, mălai, mămăligă, matură, a migăli, a mişca, moţ, pălărie, petic, a pişca, pânză, pungă, puţin, a rezema, sas, a scotoci, sculă, a socoti, stăpân, stâncă, stuf, şold, taler, tâlhar, ţeapă, a ţipa, a ului, urmă, a zăpăci, a zburda, a zgâria, a zgudui, zmeură.

Mulţi lingvişti s-au grăbit să afirme că “brânză” nu poate avea decât un substrat traco-dacic. Alexandru Graur (tatăl comentatorului tv, Dumitru Graur) susţinea că după ce a intrat în toate limbile şi dialectele învecinate (bulgară “брънза”, sârbă “brenca”, maghiară, poloneză, cehă “brynza” sau “bryndza”, săsească şi ţigănească), “brânză” a intrat şi într-un dialect al limbii germane. Astfel într-o regiune a Elveţiei, în zona localităţii Brienz, brânza e denumită “Brinse”, iar Brinsenkase înseamnă “brânză produsă la Brienz”. Graur considera chiar că numele oraşului venea de la branza produsă acolo de ciobanii români. În acelaşi fel explică şi termenul dialectal “brousse” folosit în sudul Franţei ajuns acolo din Elveţia şi care se traduce prin brânză de vaci. Dacă ar fi să acceptăm această teorie, putem să considerăm cu mândrie că am îmbogăţit limbajul unor ţări cu tradiţie şi renume în producerea de brânzeturi.

Egiptologii sunt de parere ca in imaginea veche de vreo 4 milenii este prezentat procesul prepararii branzei.

Cercetând însă mai în amănunt istoria brânzei am descoperit că aceasta a călătorit, nu se ştie cum, şi prin Asia Centrală ajungând până în Uzbekistan! Limba uzbeka ce aparţine grupului limbilor turcice foloseşte un cuvânt similar pentru a denumi telemeaua albă.

Aşadar, dacă ciobanii noştri fie ei valahi, fie traco-geţi n-au călătorit în sens invers migraţiilor prin stepele Asiei ca să le vândă brânză uzbecilor se poate ca mult disputata brânză să fi venit pe filieră turcească în ţările române şi Balcani. Pe de altă parte, în studiile făcute cu privire la influenţa turcă asupra limbii române, nimeni nu a susţinut vreodată că turcii “mari amatori de brânză” ne-ar fi învăţat pe noi s-o fabricăm. Academicianul Marius Sala susţinea că există dovezi că ciobanul mioritic ar fi călătorit cu oile lui şi prin Asia ducând cu el şi numele brânzei.

Documentele bizantine nu lasă nici o urmă de îndoială cu privire la faptul că brânza este specialitatea vlahilor sud şi nord dunăreni. Vlahii sunt numiţi “barbari mâncători de brânză”. Trebuie făcută şi o precizare foarte importantă pentru a înţelege ce era cu acest epitet. Omul medieval se fereşte de brânză ca de Necuratu’. În concepţia acestuia, fermentaţia care dădea naştere brânzei producea procese urat mirositoare considerate supranaturale, dăunătoare omului, fatale şi chiar diavoleşti. Un cetăţean onorabil şi cu dare de mână nu ar fi consumat aşa ceva nici în ruptul capului. Ca fapt divers, chinezii nu pun gura pe brânză nici în zilele noastre, iar cea franţuzească cu mucegaiuri nobile le întoarce stomacul pe dos.

Vincenzo-Campi “Mancatorii de branza” circa 1580

Brânza şi transhumanţa sunt după toate probabilităţile o caracteristică a noastră ca popor pe care am putea poate să o exploatăm mult mai bine. Slovacii, de exemplu, care au cunoscut brânza târziu, prin secolele XIV-XV şi care o atribuiau valahilor, au transformat-o într-o mâncare tradiţională, aşa numita  bryndzové halušky.

Luată prin metodă eliminării brânza noastră pe care zice-se nu am împrumutat-o de la niciunul dintre migratorii care ne-au trecut pragul trebuie să fi fost la origine un cuvânt folosit de daci. Atenţie mare însă! Nu toate cuvintele a căror etimologie nu am depistat-o încă sunt de origine traco-dacă. Pe plaiurile mioritice au mai trecut o grămadă de năvălitori care au dispărut definitiv în negura istoriei şi despre ale căror limbi nu ştim mare lucru.

Am păstrat pentru final şi o anecdotă pentru a ilustra mai bine febra dacomanilor de a cataloga drept dacic orice cuvânt a cărui etimologie nu au descoperit-o lingviştii.

Se povesteşte că dacomanii au declarat că un regionalism întâlnit în zona Ploieşti- Valea Prahovei, “geamblac” cu sensul de “ansamblu format din mai mulţi scripeţi ficşi şi o ramă, montat pe turla unei sonde” ar fi musai de origine dacică. Expresia de “mă duc la geamblac” sună cel puţin ciudat şi nu avea corespondent în nici o limbă cunoscută. Cu siguranţă că şi Decebal o folosea când se ducea după păcură. Nu auziseră însă despre un anume domn James Blake care în perioada interbelică luase în concesiune terenuri petrolifere în zona Ploieştilor.

Bbliografie

Gheonea Valentin Hulita brânză, Magazin istoric, an XXXII, nr. 7, iul 1998, pag. 89

Graur Alexandru Dicţionar de cuvinte călătoare, Editura Albatros, Bucureşti, 1978

Rusu I. I. Limba traco-dacilor, Editura Ştiinţifică, 1967

acad. Sala Marius Cuvinte cu etimologie necunoscută, Historia, an VIII, nr. 78, iunie 2008, pag. 37

acad. Sala Marius Cuvinte călătoare, Magazin istoric, an XLV, nr. 10, oct 2011, pag. 71

acad. Sala Marius Originea cuvântului brânză, Magazin istoric, an XLVI, nr. 5, mai 2012, pag. 86

de Voicu Hetel