Sunt sigur că aţi auzit de multe ori spunându-se atunci când cineva voia să scape de vreun posibil ghinion, exclamaţia “bate în lemn” urmată şi de un “Doamne fereşte” ca să dea greutate şi tărie afirmaţiei. De multe ori vorba era însoţită şi de un ciocănit uşor în masă (dacă e din lemn) în tocul uşii sau în vreun alt corp de mobilă aflat la îndemână. Expresia o spunem când vrem să nu se împlinească ceva. Dar de unde vine această superstiţie?
Am citit undeva că unii etnologi sunt de părere că atingerea lemnului şi asocierea sa cu norocul este legată de răstignirea lui Isus Hristos pe crucea din lemn.
Personal cred că rădăcinile expresiei sunt mult mai vechi şi au origini păgâne.
Mitologia greacă cred că oferă cel mai bun răspuns. Driadele, în greacă Δρυάδες (numite şi Hamadriade) erau nimfe care sălăşluiau în interiorul copacilor alături de care trăiau până la moartea acestora. De altfel, driadă însemna în greacă stejar sau orice copac ce creşte în sălbăticie. Acestea îşi făceau rareori apariţia fiind foarte timide, însă când apăreau, ofereau sfaturi şi urări de noroc călătorilor care ciocăneau în scoarţă. De aici a apărut probabil superstiţia ciocănirii sau a atingerii lemnului pentru a avea noroc dar şi pentru a scăpa de o posibilă nenorocire.
Printre miturile legate de driade s numără acela al nimfei Daphne. Aceasta fuge prin pădure pentru a scăpa de avansurile nedorite ale lui Apollo şi este transformată în dafin (sau laur). O altă nimfă, pe nume Lotis, trece printr-o situaţie similară şi este transformată în lotus.
Credinţa în zeii ce vieţuiesc în copaci o aveau şi popoarele nordice. În miturile creatoare ale altor popoare apare ideea de copac ca simbol al vieţii.
Nici eu nu cred in faza cu batutu-n lemn, daca vrei sa nu ai ghinion, e de ajuns sa crezi in Dumnezeu, sa-I respecti poruncile.