Mi-am petrecut o mare parte a copilăriei la Orăştie. De aici şi până la Deva nu era o distanţă prea mare şi cum am acolo rude, nu de puţine ori am vizitat acele locuri. În minte mi-a rămas cetatea Devei care străjuieşte semeaţă oraşul de pe un vârf de deal. Anul trecut (2014) am vizitat-o din nou, după mulţi ani, alături de copii şi mare mi-a fost părerea de rău atunci când am realizat că nu le pot spune prea multe despre istoria locului. Ştiam totuşi, câteva legende şi mituri locale urbane despre cetate şi după ce m-am mai documentat niţel, m-am gândit să le adun la un loc în acest articol.
Cetatea Devei, puţini ştiu, se află pe un deal de origine vulcanică, la o înălţime de 184 de metri deasupra oraşului. Colina s-a format în era terţiară când apar şi munţii Carpaţi. Dealul împădurit este punctul cel mai înaintat spre nord, din masivul Poiana Ruscă fiind despărţit de Mureş de munţii Apuseni. Acum că v-am lămurit unde se află cetatea, (şi o să vedeţi şi de ce) să trecem la poveştile şi legendele populate de zâne, pitici, zmei şi feţi-frumoşi.
Cetatea Devei şi aurul Apusenilor
În cetate trăia o zână care avea o găină care făcea ouă de aur. Pentru că era foarte virtuoasă şi ţinea la libertatea ei, zâna decisese să nu se mărite vreodată. În schimb, le ajuta pe fetele sărmane să-şi încropească o zestre dăruindu-le câte un ou de aur. Un om din cetate a vrut să pună mâna pe găina fermecată dar lucrurile s-au terminat prost. Urmărit fiind, tălharul a scăpat ouăle care s-au răspândit în împrejurimile Apusenilor, iar de atunci oamenii din zonă au devenit căutători de aur. Povestea se aseamănă foarte bine cu legenda Muntelui Găina.
Cetatea Devei casa unei zâne cu păr de aur
Se spune că demult cetatea Devei era legată de castelele Uroi şi Colţ printr-un pod din aur. În fiecare castel trăia câte o zână nespus de frumoasă. Acestea erau fiicele unui uriaş iar părul lor era cu totul şi cu totul din aur. Cele trei minuni au trăit vreme îndelungată în bună pace, până când, într-o zi, armonia dintre ele s-a rupt. Zâna cetăţii Colţ, aflate la poalele masivului Retezat a avut o ceartă aprigă cu zâna ce stăpânea cetatea Uroi. Aceasta din urmă într-un acces de furie pune mâna pe o mistrie ce servise la zidirea castelului său şi o azvârle cu putere dorind să distrugă castelul de la Colţ. Lovitura nu-şi atinge ţintă, dar mistria retează cu totul vârful muntelui. Aşa apare, ne spune legenda, masivul Retezat.
Cetatea Devei construită de pitici
O altă legendă în care apare menţionată Cetatea Devei ne spune că aceasta a fost zidită de un grup de pitici care locuiau pe alte meleaguri. Ei reveneau la Deva doar din 7 în 7 ani. Numai că, într-o zi, în lipsa lor, castelul fu ocupat de un balaur cu 7 capete. Iar cifra 7! Ca să-i scape de balaur, piticii apelează la ajutorul lui Făt Frumos, numit în cazul de faţă, Iovan Iorgovan. Are loc o lupta iar balaurul e pus pe fugă. Iorgovan îl urmăreşte până într-o peştera aflată pe malul Dunării unde are loc ultima încleştare în care, evident, binele învinge răul. Din sângele veninos al balaurului pe care l-au supt muştele, ne spune legenda, s-a născut musca columbacă (Simulium colombaschense).
Legenda Meşterului Manole varianta transilvăneană
Nu-i aşa că aţi crezut întotdeauna că Meşterul Manole este o creaţie populară anonimă românească? Doar asta am învăţat la şcoală, iar mediul virtual e invadat în ultimii ani de dacomanii care ne spun că strămoşii noştri au inventat roata, respiratul pe nas şi gaura de la macaroană. Iată însă că în mediile ungureşti circulă o legendă foarte asemănătoare cu cea pe care noi o avem despre Mănăstirea Curtea de Argeş. Pe Meşterul Manole îl cheamă Komuves Kelemen şi este însoţit de alţi 12 meşteri pietrari (în varianta românească 9 meşteri mari, calfe şi zidari). Cei 13 (iar un număr plin de semnificaţii) trebuie să zidească Cetatea Devei. Pentru a-şi putea duce la bun sfârşit construcţia, meşterul Kelemen este obligat să recurgă la sacrificiul uman. La fel ca şi în varianta noastră, ce construiau ei ziua, se dărâma noaptea. (era să zic se fura noaptea, pentru că asta chiar mi-a fost dat să văd) Cetatea Devei este terminată şi impresionează prin semeţia sa, abia după ce soţia lui Kelemen pe care, ce să vezi, o cheamă tot Ana, e jertfită iar cenuşa ei amestecată cu mortar şi întrebuinţată la zidurile de piatră.
Cetatea Devei atestată prima dată la 1269 este mult mai veche decât Mănăstirea Curtea de Argeş ctitorită abia la sfârşitul veacului al XVI-lea. Este foarte posibil, aşadar, ca legenda Meşterului Manole să fi fost preluată şi prelucrată după cea transilvăneană a lui Kelemen.
Cetatea Devei este legată printr-o serie de tuneluri subterane cu Castelul de la Hunedoara şi cu Cetatea Orăştiei.
Îmi amintesc cum copil fiind auzeam vorbindu-se despre drumuri ascunse tainice astupate înadins prin care în trecut orastienii puteau părăsi oraşul în cazul unui asediu. Personal, mă îndoiesc că saşii şi-ar fi bătut atâta capul să construiască un tunel de 20 km până la Deva cum nu cred nici că Iancu de Hunedoara ar fi investit atâta timp şi cheltuială în realizarea unui astfel de proiect pentru a uni printr-o rută subterană cele două posesiuni ale sale: castelul Corvinilor şi Cetatea Devei. Tuneluri subterane exista insa nimeni nu a demonstrat ca acestea sunt atat de lungi.
Cetatea Devei distrusă ca urmare a unui atentat
O altă legendă auzită în copilărie este legată de nenorocirea care loveşte cetatea la jumătatea secolului al XIX-lea. Potrivit acesteia, cetatea era apărată de o garnizoană austriacă. Responsabilul magaziei de muniţie şi praf de puşcă este un tânăr caporal (dupa altii era locotenent) care are o soţie foarte frumoasă şi foarte aventuroasă. Femeia se îndrăgosteşte de un ofiţer, poate chiar de comandantul garnizoanei. Între cei doi se înfiripă o poveste de amor şi bineînţeles, până la urmă, prinde de veste şi bărbatul înşelat. Orbit de gelozie, omul pune la cale o răzbunare teribilă. Transformă întreaga magazie de pulbere într-o uriaşă bombă. În momentul în care află că cei doi s-au întâlnit în cetate, declanşează o formidabilă explozie care distruge cetatea omorându-i pe cei doi amorezi.
Ca în orice legendă sau mit avem şi un sâmbure de adevăr. Cetatea Devei are parte de un sfârşit tragic în anul 1849, când are loc puternică explozie în pulberărie, care afectează iremediabil zidurile de apărare. Cu această ocazie este distrusă şi mica garnizoană a cetăţii. Puternica construcţie de altădată va rămâne până în zilele noastre în ruină. Dar ca să încheiem într-un ton optimist, trebuie spus că de câţiva ani are loc un vast proces de reconstrucţie şi restaurare a fortificaţiei. Dacă vă hotărâţi să daţi o fugă până la Deva, garantez că nu veţi regreta pentru că zona cetăţii poate fi vizitată iar panorama oraşului este minunată.
Bibliografie
Cetatea Devei între mituri, realitate şi supoziţii, în Glasul Hunedoarei din 28. 08. 2013
Ardelean, Rodica, Legendele Cetăţii Deva în BTT Almanah turistic pentru tineret 1982, pag.237
Cucu, V., Ştefan, M. România Ghid-atlas al monumentelor istorice
Săveanu, Simion Cetatea de pe conul vulcanic în Almanah Magazin 1978, pag. 76-77
de Voicu Hetel
Pacat de aceasta cetate. Este foarte distrusa.