O să fiţi uimiţi să aflaţi cât de greu mi-a fost să întocmesc această listă. Dat fiind trecutul nostru zbuciumat şi datorită faptului că mai mereu teritoriul nostru a fost călcat de unul şi de altul, noi nu am reuşit, până în zorii secolului al XIX-lea, să ne punem trecutul istoric la adăpost. Unele dintre săbiile voievozilor şi conducătorilor din spaţiul românesc ni s-au păstrat doar datorită străinilor care le-au preţuit şi le-au găzduit sau le găzduiesc în muzeele lor.
1 Sabia lui Ştefan cel Mare 
Orice clasament al săbiilor celebre păstrate până în zilele noastre nu poate începe decât cu sabia lui Ştefan cel Mare. Din câte ştiu, este cea mai veche armă care a aparţinut unui domn român. Din fericire pentru noi, Ştefan cel Mare a reuşit să-i pună pe turci la respect de atâtea ori încât aceştia şi-au dorit foarte mult, după moartea eroului, să se poată lăuda cu sabia lui. Altfel, cu siguranţă, nu am mai fi putut să o admirăm astăzi. Împrejurările în care sabia lui Ştefan a ajuns la Constantinopol sunt destul de neclare. Se pare că turcii au primit-o plocon de la unul dintre urmaşii lui Ştefan. Ce semn mai mare de supunere din partea Moldovei puteau să dea cârmuitorii ei decât acela de a-i da sultanului paloşul cu care Ştefan i-a cotonogit pe păgâni de le-au mers fulgii? Autorul acestui gest cred că a fost Alexandru Ilias, fiu al lui Petru Rareş. Astfel, spada a ajuns să fie expusă în muzeul Palatului Topkapî din Istambul.
Ca urmare a excelentelor noastre relaţii cu Turcia din ultimii ani, aceştia au prins iarăşi drag de noi şi s-au hotărât să ne dea cu mult fast o replică a celebrei spade. Originalul a stat şi el vreo câteva zile la Muzeul Naţional de Artă unde am avut şansă să-l văd şi eu. Pe vremea aceea şeful guvernului era Adrian Năstase. În buna tradiţie psd-istă totul a devenit un bun subiect de propagandă. Ceea ce au uitat să menţioneze jurnalele de ştiri aservite puterii de atunci a fost că şi premierul moldovean Vasile Tarlev s-a ales şi el cu o jucărie similară.
Dar să revenim la sabia lui Ştefan cel Mare. Aceasta a fost realizată la Toledo (Spania) iar domnitorul a primit-o în dar de la Papa Sixt al VI-lea după bătălia de la Vaslui din 1475. Arma are o lungime totală de 1,25 m şi cântăreşte aproape două kg şi jumătate. Lama măsoară 1,02 m. Mânerul sabiei este îmbrăcat în fir de argint aurit şi se termină cu un buton sub formă de disc. Pe faţa superioară a discului apare inscripţia : “Eu domnul Ştefan, voievod!” împreună cu semnul crucii.
2 Sabia lui Gabriel Bethlen
Sabia lui Gabriel Bethlen lungime 0,98 m a fost lucrată între anii 1620-1621 de meşterii armurieri brasobeni. Mânerul cu garda frumos cizelată cu motive florale, păstrează un medalion bătut în peruzele. Pe partea din faţă a lamei este gravată în limba latină efigia principelui însoţită de titulatura sa. Pe avers se poate vedea stema Bethlenilor, o coroană împărţită în două, sprijinită pe un ecuson, la centru doi bâtlani străpunşi de o suliţa, în dreapta sus un soare sub care sunt dispuse cele şapte cetăţi ale Transilvaniei, în stânga sus un vultur, iar jos acelaşi vultur în zbor. Sub stemă apare din nou un text în limba latină, conţinînd şi celelalte titluri nobiliare pe care le avea Gabriel Bethlen la 1621, în afară de cel de principe al Transilvaniei şi anume: rege peste o parte a Ungariei, domn al secuilor, conte de Oppeln şi Ratibor, duce al Boemiei.
Teaca, acoperită cu catifea albastră, este întărită cu trei brăţări de argint aurit, fiecare având câte un medalion. Sabia este însoţită de un cordon, lucrat cu mare măiestrie din plăcuţe de argint aurit. Pe cordon, din loc inloc, sunt montate medalioane dreptunghiulare sau ovale, bătute ca şi cele de pe teacă tot în peruzele. Sabia se prindea de cordon prin două lanţuri de argint aurit. Sabia se află în colecţia Muzeului Militar Naţional.
3 Sabia lui Constantin Brâncoveanu
Sabia lui Constantin Brâncoveanu este poate cea mai preţioasă dintre săbiile domnitorilor români păstrată. Faptul că nu a încăput pe mâna turcilor după arestarea sa şi a familiei sale urmată de confiscarea averii, rămâne un miracol. Faptul că o putem admira astăzi nu ni se datorează. Până în 1940, sabia s-a aflat în colecţia muzeului Luvru din Paris. Într-un gest rar de curtoazie, guvernul francez a dăruit-o României spre a fi expusă în cadrul Muzeului Militar Naţional din Bucureşti. Actualmente se află expusă la Muzeul Municipiului Bucureşti.
Armurierii care au făurit sabia lui Constantin Brâncoveanu au rămas necunoscuţi. Lungă de 1,07 m, are lama puţin curbată, apucătoarea foarte scurtă şi mânerul în formă de baston. A avut încrustate 24 de pietre preţioase de culoarea chihlimbarului pal, din care au rămas numai 14. Lama are în lungime ornamente florale în bandă continuă, întreruptă de 5 floricele colorate în roşu închis şi albastru. Pe o parte a lamei sunt gravaţi doi amoraşi ţinând o coroană iar pe cealaltă madona cu pruncul. Teaca este din piele neagră, fiind împodobită cu plăcuţe de metal aurit şi ornamente florale.
4 şi 5 Săbiile lui Alexandru Ioan Cuza
Domnitorului Alexandru Ioan Cuza îi datorăm înfiinţarea Colecţiei de Armament alb şi de foc , una dintre primele colecţii ale Muzeului Militar Naţional. Printr-un ordin din anul 1865 se prevedea păstrarea la Arsenalul Armatei a pieselor ieşite din dotare şi care puteau prezenta interes pentru evocarea trecutului oştirii. De la el ni s-au păstrat mai multe săbii, dar eu voi vorbi doar despre două dintre ele.
Sabia de Toledo a lui Alexandru Ioan Cuza este un dar făcut de locuitorii din Turnu Măgurele în semn de recunoştinţă pentru înfăptuirea reformei agrare. Având lungimea de 1,07 m, cu garda din argint aurit este bătută în 17 diamante, un smarald mare, 55 de smaralde mici şi 28 de rubine. Pe o faţă a lamei apare următoarea inscripţie: “Suvenir de la cetăţenii comunei Turnu Măgurele, Mării sale domnitorul Românilor, pentru măreţele fapte ale anului 1864” iar pe cealaltă faţă “Arta de Toledo – 1864”.
***
Sabia de paradă primită de Alexandru Ioan Cuza de la principele sârb Milos Obrenovici are o poveste interesantă. Prin anul 1862, Serbia proaspăt ieşită de sub ocupaţia Imperiului Otoman dar ameninţată de vecini din toate părţile, primeşte un ajutor din partea Rusiei. Un convoi de care încărcate cu arme şi muniţii (40.000 de puşti, 10.000 de carabine, 30.000 de pistoale etc.) a tranzitat la jumătatea lunii decembrie teritoriul României. Domnitorului Al. I. Cuza i s-a cerut ferm din partea Turciei, a consulilor austriac şi englez să sechestreze acest transport. Domnitorul nu numai că nu a luat nici o măsură, cu toate că presiunile veneau şi din partea Franţei şi Prusiei, dar a mobilizat armata la Dunăre că să fie sigur că armele ajung cu bine la destinaţie. Turcii nu au îndrăznit să intervină iar Cuza a ieşit triumfător din această dispută. De ce a riscat principele român o intervenţie străină din partea Marilor Puteri? De ce şi-a asumat un risc de dragul “multisecularei prietenii româno-sârbe”? E greu de spus. Manualele de istorie vorbesc de abilitate diplomatică, vitejie, curaj etc. Personal cred că la mijloc se află relaţia de amor dintre Cuza şi amanta sa, Maria Obrenovici.
Dar să revenim la sabie că de la ea plecasem. Ulterior, domnitorul a primit o delegaţie de ofiţeri sârbi care i-a înmânat, din partea principelui Mihail Obrenovici, o sabie de paradă, lucrată într-un atelier vienez.
Lama poartă inscripţia “AMICUS CERTUS IN RE INCERTA” (Prieten sigur în vremuri nesigure). Mânerul îl înfăţişează pe Sf. Andrei (patronul Serbiei), la picioarele căruia se află un leu şi un vultur (simbolizând Serbia şi România) luptându-se cu un şarpe (simbolizând Turcia). Teaca, terminată printr-un cap de leu, este împodobită diamante şi smaralde. Pe ea apar monogramele lui Cuza şi Obrenovici. Sabia a fost purtată de Cuza la deschiderea sesiunii Corpurilor Legiuitoare la 15 noiembrie 1863.
Actualmente sabia reprezintă o atracţie a Muzeului Naţional Cotroceni.
6 Sabia lui Tudor Vladimirescu
Sabia lui Tudor Vladimirescu se găseşte la Muzeul Naţional de Istorie a României. Se ştiu destul de puţine lucruri despre istoria sa. Judecând după aspect este de provenienţă orientală, turnată cel mai probabil în Imperiul Otoman. Forma lamei este încovoiată având tăişul în exterior. Garda este deschisă cu extremităţile braţelor lăţite în formă de frunze cu nervuri. Originea gărzii este rombică şi incizată cu o floare cu cinci petale, alături de frunze pe fond galben închis. Mânerul din lemn, îmbrăcat în piele presată, are un cap încovoiat şi prăselele din lemn ţintuite cu nituri acoperite cu ornamente filigranate. Teacă susţine, pe două inele, un şnur roşu terminat cu două sfere metalice. Pe lamă există o inscripţie în limba turcă, indescifrabilă, iar în medalion anul Hegirei 1875. Mai există o inscripţie arabă, o stea cu şase colţuri şi inscripţia (adăugată, cu litere chirilice): “T VLADIM”.
7 Sabia lui Gheorghe Rakoczi al II-lea
Sabia lui Gheorghe Rakoczi al II-lea se află în patrimoniul Muzeului Banatului din Timişoara. Despre voievodul transilvan Gheorghe Rakozy al II-lea 1648-1660 se ştiu puţine lucruri în spaţiul românesc. Şi asta nu pentru că nu am dispune de date şi documente suficiente, ci din lipsă de interes. Acest voievod care a domnit şi peste românii noştri transilvăneni, care a fost aliatul lui Matei Basarab şi al lui Vasile Lupu, care a dus numeroase bătălii cu turcii şi polonii, a avut “neşansa” să fie ungur. Drept pentru care, dacă întrebi 100 de români cine a fost Gheorghe Rakoczi II n-o să primeşti niciun răspuns. Dar să revenim la sabia acestui domnitor care trebuie spus a murit la Oradea ca urmare a rănilor dobândite în luptă. Este foarte posibil, aşadar, ca sabia sa să fie una cât se poate de întrebuinţată şi nu una de paradă.
Sabia principelui este datată în secolul al XVII-lea. Are însemnele principelui Gheorghe Rakoczi al II-lea gravate pe tăişul sabiei. Mânerul este lucrat cu migală, are formă de acvilă, iar garda sabiei are o dantelărie deosebită.
8 Sabia lui Osman Paşa
Sabia lui Osman Paşa este fără îndoială cea mai importantă sabie capturată vreodată de armata română. La 1877 cele mai importantă lupte la care a participat armata noastră au fost cele de la Plevna. De cucerirea fortăreţei aparate de 50.000 de turci comandaţi de Osman Paşa depindea soarta războiului. Căderea Plevnei deschidea drumul spre Adrianopol şi de aici spre Istambul. La începutul lui noiembrie 1877, turcii încercuiţi şi lipsiţi de provizii au lansat un atac fulger menit să zdrobească armatele româno-ruse. Acesta a eşuat iar românii au reuşit să ocupe reduta. Osman Paşa se vede silit să capituleze aşa că alege să se predea colonelului român Mihail Cristodulo Cerkez. Considerând că onoarea de a primi sabia din mâna învinsului îi revine principelui Carol I, colonelul Cerkez a refuzat să o accepte. Între timp, ruşii au reuşit şi ei să intre în redută iar generalul rus Ganeţki n-a stat pe gânduri şi i-a confiscat turcului sabia. Până la urmă, ruşii i-au trimis sabia lui Carol I prin intermediul colonelului Cerkez.
Acum vine partea cea mai frumoasă. Sabia lui Osman Pasă care ar fi trebuit să stea fie la Muzeul de Istorie a României fie la Muzeul Militar Naţional ca semn al vitejiei ostaşilor români în Războiul de Independenţa, a ajuns la Muzeul Regiunii Porţilor de Fier din Turnu Severin. În anul 1992 sabia a fost furată după cât se pare la comanda unui cetăţean turc, care a ţinut să recupereze sabia lui Osman Paşa. Hoţul a intrat noaptea, prin efracţie, printr-un geam lăsat deschis. Cercetările poliţiei s-au încheiat fără a da de urmă acestuia sau de a sabiei.
9 şi 10 Săbiile lui Carol I
Carol I a fost primul rege al României. A avut o domnie lungă şi a participat activ la Războiul de Independenţă 1877-1879. Există probabil mai multe săbii care i-au aparţinut, eu însă nu am găsit informaţii decât despre două dintre ele. În colecţia de armament alb şi de foc aparţinând Muzeului Militar Naţional “Regel Ferdinand I” se află o sabie de ofiţer de infanterie model 1895. Aceasta era de fabricaţie românească şi are un cap de vultur la mâner. Suveranul României a primit-o cadou în anul 1902 din partea ofiţerilor armatei române. Prilejul era unul cu totul special: 25 de ani de la declararea independenţei României.
În Muzeul de istorie a României, la tezaur, mai există o sabie ce i-a aparţinut lui Carol. Aceasta este un model de paradă fabricat într-un atelier oriental din Imperiul Otoman. Lama este uşor încovoiată, teaca are garnituri din aur, iar garda este încrustată cu diamante. Sabia pe care, după câte ştiu, viitorul rege nu a purtat-o niciodată într-o ceremonie oficială, i-a fost dăruită de către sultanul turc Abdul Aziz. Aceasta avea practic rol de investitură, lucru pe care atât clasa politică românească cât şi Carol nu îl vedeau cu ochi buni.
Alte săbii celebre despre care nu am gasit suficiente date
Sabia lui Avram Iancu !824-1872 – supranumit Crăişorul munţilor, a fost unul dintre cei mai importanţi lideri ai revoluţiei de la 1848 din Transilvania. O serie de arme despre care se spune că i-au aparţinut se află în casă memorială din comună Avram Iancu, fosta Vidra de sus.
Sabia lui Iancu Jianu 1787-1842 – haiduc celebru din Otenia. Sabia sa se află la Muzeul Olteniei din Craiova.
Bibliografie
Macri R. Săbii de domnitori, Almanah Turistic 1971, pag. 209
de Voicu Hetel
