Istoria este de multe ori un izvor de întâmplări hazlii și bizare, uneori chiar greu de crezut. Ați crede că o armata a fost învinsă, într-o singură noapte, de o invazie de șoareci?
Un faraon identificat de egiptologi ca fiind Shebitku (714-705 i.Hr.), și-a văzut țară invadată de regele Asiriei, Sennacherib (705-681 i.Hr.)[1]. În ciuda tuturor așteptărilor, egiptenii au câștigat o bătălie împotriva unui adversar redutabil, fără prea mult efort , mulțumită unui aliat neașteptat. Iată mai jos un fragment din Herodot care în Istoriile sale (II. 141) ne relatează această întâmplare foarte interesantă asupra căreia istoricii încă nu s-au pus de acord. Potrivit părintelui istoriei, acum 2700 de ani pe tronul Egiptului se afla un anume Sethos[2]
“Acesta îi disprețuia pe războinicii egipteni nebăgându-i în seamă, sub cuvânt că n-ar avea nevoie de ei; ba le mai și aduse tot felul de ocări, între altele le luă îndărăt ogoarele cu care fuseseră dăruiți sub regii de mai înainte, fiecare cu câte 12 arure de pământ din cel mai bun. Când, mai târziu, regele asirienilor Sanacharibos a pornit cu oaste împotriva Egiptului, războinicii egipteni n-au mai vrut să sară în ajutor. Preotul, aflându-se la mare strâmtoare, intră în sanctuar și i se plânse statuii de primejdia ce-l amenința. În timp ce se tânguia, ațipi și în vis i se păru că zeul îi stă în față și-l îmbărbătează, încredintându-l că nu va păți niciun rău dacă se va împotrivi asirienilor, pentru că el însuși îi va trimite ajutoare. Încrezător în vis, regele luă dintre egipteni pe cine voia să-l urmeze și-și așeza tabăra la Pelusion[3]. Din tagma războinicilor nu-l urmă niciun bărbat, ci numai mici negustori, meseriași și vânzătorii de prin piețe. Dușmanii ajunși aici…[4] niște șoareci de câmp năpustindu-se puzderie în timpul nopții asupra lor, unora le-au ros tolbele, altora coardele arcurilor și curelele scuturilor, așa încât a doua zi, văzându-se lipsiți de arme, vrăjmașii au luat-o la goana și mulți dintre ei au și pierit. Până astăzi, în templul lui Hephaistos se află statuia acestui rege cu un șoarece în mână, glăsuind astfel printr-o inscripție: “Oricine se uită la mine, să-i cinstească pe zei”.”
Cât adevăr e în spusele istoricului grec nu putem spune. Ceea ce știm însă este că arcurile asirienilor aveau corzile realizate din fibre. Ca să le păstreze suplețea, aceștia le ungeau cu grăsime ceea ce poate explică apetitul rozătoarelor. Istoria mai păstrează și alte întâmplări similare. Pe cea cu gastele care au salvat Capitoliul o știți?
de Voicu Hetel
[1] Sennacherib era fiul lui Sargon II. Se remarcă prin campanii militare din care cel puțîn două se sfârșesc dezastruos pentru asirieni. A stabilit capitala Imperiului Neo Asirian la Niniveh, iar unii istorici sunt de părere că tocmi acolo și în timpul domniei sale ar fi fost realizate Grădinile Suspendate. În Vechiul Testament, Sennacherib e menționat în legătură cu o campanie militară eșuată asupra Ierusalimului. Potrivit Bibliei, regele evreilor Hezekiah este ajutat împotriva asirienilor de forță divină. Iehova ucide într-o noapte o armata uriașă. Inspirat de această relatare, Byron avea să scrie un poem intitulat “Distrugerea lui Sennacherib”.
[2] O derivare din numele Shebitku (714-705) din dinastia a 25-a
[3] Pelusium este o așezare antică aflată în Egipt în extremitatea estică a Deltei Nilulului, la 30 de kilometri sud est de Port Said.
[4] Aici lipsește un fragment din text.
