fotografie obtinuta prin amabilitatea Irinei Barladeanu
Cine isi mai aduce aminte de Alexandru Barladeanu? Cu siguranta ca pasionatii de istorie si cei care au trait epoca lui Dej nu l-au uitat. De numele sau se leaga evenimente majore din primii ani ai comunismului. Reforma monetara sau contributia activa la lichidarea sovromurilor, si o serie de masuri care au dus la stabilizarea economiei postbelice fac din el unul dintre putinii specialisti autentici ai regimului. George Pruteanu intr-un articol facind o paralela intre Germania lui Hitler si Romania lui Dej, vedea in el un Albert Speer, adica omul care isi face constiincios datoria sub un regim unde a avut nesansa sa traiasca.
Cei care am deschis ochii in Epoca de Aur sau mai incoace, in epoca lui Nea Nelu stim cu siguranta mai putine. Am auzit repetindu-se cu insistenta dupa ’89 despre “Scrisoarea celor Sase“, semnata si de Barladeanu. L-am vazut dupa caderea ceausestilor la TVR, apoi cooptat de ion Iliescu in CFSN. Dupa o vreme aceeasi presa care ni-l prezentase intr-o lumina pozitiva, ne-a spus ca era o relicva din vremea lui Dej, un baron rosu care, colac peste pupaza, devenise membru al Academiei Romane fara sa scrie vreo carte.
fotografie obtinuta prin amabilitatea Irinei Barladeanu
Cum se face totusi ca in ciuda faptului ca lui Barladeanu nu i se poate reprosa nimic din perioada comunista, el fiind doar un tehnocrat (si inca unul dintre cei mai buni) pensionat in 1968, imaginea sa in ochii publicului este una destul de sifonata?
In euforia evenimentelor din decembrie ’89, toti cei care pusesera umarul intr-un fel sau altul la rasturnarea dictatorului, ne devenisera simpatici. Ion Iliescu se identifica cu un pater familia, salvatorul poporului din ghearele tiranului. Idolul precupetelor devenise omul cu pulover rosu, Petre Roman. Oameni precum Tokes, Doina Cornea, Ana Blandiana s.a. dar si mai vechi activisti precum Brucan sau Barladeanu ne placeau tuturor. Armata era cu noi, iar generalii de armata ca Militaru (in fapt un spion KGB dovedit) erau niste eroi. Adevarul despre fiecare, l-am aflat mai tarziu, prea tarziu. Intr-o prima faza insa, mass media controlata de “emanatiile revolutiei”, i-a tocat marunt pe cei nu voisera sa le dea legitimitate noilor vechi conducatori. Astfel, oamenii idolatrizati ieri erau injurati la colt de strada a doua zi. Ceva similar se petrece si cu Barladeanu. Ajunge la conducera Parlamentului insa intelege drumul pe care a pornit Romania si decide sa se opuna. Exclus din FSN si in dezacord cu Ion Iliescu care-si doreste controlul absolut asupra vietii politice din Romania, cade in dizgratie. De aici toata imaginea negativa faurita de presa si o serie intreaga de speculatii legate de trecutul sau comunist sau de originile sale etnice.
In fata istoriei imaginea lui Alexandru Barladeanu cred ca ar fi avut mult de suferit daca n-ar fi avut sansa intalnirii cu istoricul Lavinia Betea. Adevarurile si dezvaluirile facute in dialogurile lor il exonereaza pe baronul lui Dej de multe din vinile reale sau imaginare ce i-au fost puse in carca. Cea mai elocventa afirmatie, in acest sens, facuta de intelectualul marxist, ramane cea referitoare la Corneliu Coposu. Barladeanu recunostea implicit esecul sistemului de gandire marxist. “Pentru clasa noastra politica si mai ales pentru tineret, Corneliu Coposu va ramane o pilda de urmat in ce priveste statornicia fata de crezul politic, cinstea si dezinteresul desavarsite, abnegatia pana la autojertfire, pana la martiraj. In tinerete, idealurile care ne-au animat, pe Corneliu Coposu si pe mine, au fost diferite, dar lasand la o parte framantarile izvorate din cotidian, istoriceste, idealurile sale s-au dovedit cele adevarate.”
de Voicu Hetel
Comments are closed.