Alexandru Marghiloman si Vila Albatros

Alexandru Marghiloman (1854-1925) a fost o figura marcanta a partidului Conservator si a gruparii junimiste din care facea parte. A ocupat rand e rand functia de parlamentar, diferite posturi ministeriale intre care si cea de prim ministru, fiind sacrificat pentru a semna pacea cu puterile Centrale (24 aprilie 1918), lucru pe care ceilalti politicieni se ferisera sa-l faca.

Pentru acest fapt Marghiloman avea sa-si traiasca ultimii ani din viata cu eticheta de tradator. Curajul sau de a ramane la Bucuresti si de a negocia soarta Romaniei cu ocupantul a fost, de altfel, si una dintre cauzele disparitiei conservatorilor de pe scena politica dupa primul razboi mondial.

Editeur Nicolas Georgescu, Debit Special

Vila Albatros pe o ilustrata din 1909 din arhiva personala

In viata privata, Alexandru Marghiloman era unul dintre cei mai bogati oameni ai tarii, avind si intinse suprafete de teren. Hobby-ul sau erau caii si cursele de cai, organizand primele curse cu pariuri pe hipodromul Floreasca din Bucuresti. La Buzau, locul in care se nascuse, a construit un hipodrom si crestea cai de rasa. Calul sau favorit se numea Albatros, de la numele acestuia provenind si denumirea vilei principale din complexul Marghiloman. Dupa moartea Mariei Marghiloman, cea de a doua sa sotie, vila  a revenit celor doi nepoti: Mihai Butculescu si Alexandru Pherekyde. Acestia au vandut-o Ministerului Aerului si Marinei, iar dupa 1945 devine depozit  I.L.F. Dupa 1989, aceasta apartine Ministerului Culturii si Cultelor.

 

Iata cum il descria Regina Maria pe “parintele hipismului romanesc”:

Alexandru Marghiloman era omul elegant al partidului conservator, bine imbracat, zambitor, apropiat si placut in purtare. Era bogat, tinea cai de curse si avea o casa intocmita cu belsug. Ii placea sa primeasca si primirile lui dovedeau o larga risipa si o oarecare dorinta de a uimi. Relatiile noastre infatisau pentru mine latura placuta si usoara a vietii; la el politica parea de mai mica insemnatate decat castigatorii derby-ului, decat Parisul si elegantele modei.

In locuinta de vara langa Buzau sotia lui, nascuta Stirbey (mai tarziu doamna Ion Bratianu), ii ajutase sa intocmeasca o prea frumoasa gradina. Tot acolo isi avea herghelia. Ne placea foarte mult sa mergem la vila “Albatros”; ne aducea aminte de viata in tarile straine; imi placeau caii si pretuiam mult capsunele cultivate, precum si frumosii trandafiri care deosebeau casa lor.

O zi petrecuta la vila lui Marghiloman era totdeauna o zi placuta si Marghiloman ne facea sa uitam cu totul ca era ministru.

Maria, regina Romaniei – Povestea vietii mele

© Copyright Hetel.ro 2011.

de Voicu Hetel

 

2 thoughts on “Alexandru Marghiloman si Vila Albatros”

  1. verovero says:

    Am citit tot articolul si sant impresioata de cele scrise.Deoarece ma cuprinde un fel de fior al amintirilor.Bunica mi-a povestit ca strabunicul meu adica tatal ei a fost joke-ul lui Alexandru Marghiloman.I-l chema Alexandru Gheorghiadis originar din Grecia.Drept pentru care nu-mi cunosc tot arborele genealogic.Atat pot spune,ca ingrijea caii lui Al.Marghiloman cu multa pasiune,ca sotia lui Alexandru Marghiloman(banuiesc ca cea de-a doua)iubea si ea f. mult caii.Ca Al.Marghiloman era mai mereu plecat la Bucuresti cu interese politice si din aceasta cauza familia a fost mai mereu neglijata.Tin sa mentionez ca strabunicul meu a locuit pina a inchis ochii pe STR.AL.MARGHILOMAN,nr. 247,loc.BUZAU,jud.Buzau.Bunica a locuit la aceeasi adresa dar la nr.249 si in prezent locuiesc aici parintii mei.Iar la nr. 247 locuind unchiul meu dupa tata,familia Ionescu.

    1. Voicu says:

      Pare hazliu cand ma gandesc, dar in poza apar siluetele unor oameni, probabil angajati ai lui Marghiloman. Strabunicul tau, este posibil sa fie si el in fotografie.

Comments are closed.

Related Post