Cum se naste un mit si cum se bagatelizează o faptă eroică
Ana Ipătescu
Am scris deunazi un articol despre mituri si despre demitizare. Sunt frapat de polarizarea care exista in istoriografia contemporana intre cele doua tabere. Pe de-o parte ii intalnesti pe cei care tin mortis sa-ti demonstreze ca eroul este intruchiparea tuturor calitatilor pozitive caracteristice unui personaj legendar. De cealalta parte stau, demitizatorii, cei care vor sa arate ca eroul are o gramada de bube in cap si ca faptele sale de vitejie sunt manate de scopuri cat se poate de lumesti. Nici unii nici ceilalti nu au dreptate in totalitate, cu toate ca ambele tabere incearca reflectarea adevarului istoric.
Un exemplu clasic de erou mitic dat jos de pe piedestal il constituie Ana Ipătescu. Imaginea ei clasica este aceea de eroina a revolutiei de la 1848 din Ţara Românească care rosteste tirade si aduna multimea. Chipul ei se potrivea de minune cu ambitiile istoriografiei comuniste, care vedea in cele doua revolutii, cea de la 1821 si cea de la 1848 precum si in rascoalele taranesti semnele clare ale instaurarii unei noi oranduiri. Figurile lui Balcescu, Vladimirescu ori Ana Ipătescu si-au facut loc in Panteonul eroilor comunisti. Asa a ajuns Ana Ipătescu nume de bulevard ori de liceu. Astazi insa daca mai intrebi cine a fost si ce a facut in afara ridicarilor din umeri, cel mai inteligent raspuns e care il poti obtine este ca era o eroina comunista, un soi de Ana Pauker.
Dar cine era Ana Ipătescu?
In perioada comunista a fost emisa chiar si o marca postala cu chipul Anei Ipătescu
Ana Ipătescu se naste la Bucuresti in mahalaua Olarilor, in anul 1805, (data exacta nu se cunoaste). Tatal, Athanasie Ghiulerasa, proprietar al unei cafenele divorteaza de mama Anei si se recasatoreste cu o alta femeie. Copilaria eroinei nu este dintre cele mai fericite. Mama vitrega, Safta, o va impiedica sa mai mearga la scoala dupa terminarea cursurilor Şcolii Normale din Bucuresti. In 1828 se casatoreste cu Ivancea Dimitriu, zis “Ulieru”, un arendaş, cu care insa, nu se intelege, divortand 3 ani mai taziu. Pe langa faptul ca ramane fara zestre, Ana ajunge in pericolul de a fi deposedata de orice avere. Dupa moartea tatalui are parte de lungi procese pentru avere, intentate de un fost slujitor al acestuia. Al doilea sot este Nicolae Ipătescu, tot arendaş si functionar la Departamentul Vistieriilor. Prin casatoria cu acesta, Ana Ipătescu intra in contact cu ideile politice revolutionare care circulau la acea vreme printre tinerii intelectuali. La întâlnirile societatii secrete „Frăţia”, i-a cunoscut pe câţiva dintre liderii care vor forma guvernul provizoriu după izbucnirea Revoluţiei
Cum era sa se incheie Revolutia de la 1848
Membri ai guvernului provizoriu din Muntenia
Cel mai important act al miscarii revolutionare din Muntenia fusese Proclamatia de la Islaz din 9/21 iunie 1848. Aici sunt pronuntate cerintele revolutionarilor si se formeaza Guvernul provizoriu. La 16/28 iunie 1848, când revolutionarii soseau în Bucureşti, Ana era în fruntea poporului. Ion Heliade Rădulescu scria că: „O doamnă se deosebea de asemeni prin entuziasmul ei. Ea avea la dânsa coroane de flori pe care le arunca în trăsurile membrilor guvernului”.
Trei zile mai tarziu o lovitura contrarevoluţionară orchestrata de marea boierime cu sprijinul unor conducatori ai armatei, coloneii I. Odobescu şi I. Solomon a încercat să înlăture noua putere, iar membrii guvernului provizoriu au fost arestaţi.
Atunci vine momentul de glorie al Anei Ipătescu. Aceasta se face remarcata prin gestul de la 19 iunie 1848, cand a condus multimea adunata in fata palatului domnesc si a infrant contralovitura pe care boierimea din Tara Româneasca o pregatise impotriva revolutionarilor pasoptisti.
Cum si de ce a aparut mitul Anei Ipătescu
Detaliu din tabloul "Ana Ipătescu" realizat de Alexandru Ciucurencu in 1949
Ana Ipătescu devine repede o figura legendara si asta in primul rand datorita presei. Imaginea unei femei in fruntea revolutionarilor era de natura sa impresioneze, sa produca emotie. Gazetele nemtesti, austriece, frantuzesti si unguresti s-au grabit sa preia povestea ei si s-o infloreasca. La Budapesta se tiparesc chiar si afise cu chipul ei.
Ziarul „Allgemeine Österreichische Zeitung” din 20 iunie 1848 relata că în momentul arestării revoluţionarilor, mulţimea a bătut în retragere iar „în acel moment de disperare, dinspre Podul Mogoşoaiei năvăleşte tânăra eroină Anica Ipătescu”. Astfel, mai relatează ziarul austriac: “Poporul devenise mânios, trebui însă, deoarece nu avea arme, să bată în retragere. Multora le pierea treptat curajul şi începură să se îndoiască de cauza poporului suveran, temându-se că libertatea, dobândită cu puţine zile în urmă, va fi pierdută. Alţii mai curajosi începură să construiască baricade, pentru a continua lupta inegală. Disperarea ajunsese de acum la un grad înalt, când o eroină parcă se năpusti din nori, venind pe Podul Mogoşoaiei cu două pistoale în mână. Ea striga din toate puterile: “Moarte trădătorilor! Tineri, curaj, salvaţi libertatea!”.
„Le Siècle” (jurnal parizian), scria pe 22 iulie, în articolul “Scrisoare din Bucureşti”: “Ieri, la douăsprezece şi jumătate, o altă revoluţie sângeroasă a izbucnit aici, dar, din fericire, poporul a înăbuşit-o. Odobeasca, fostul şef al miliţiei naţionale, şi Solomon, colonel al celui de-al 3-lea regiment de infanterie, au atacat, în fruntea a 400 de soldaţi, pe membrii guvernului care se aflau reuniţi, pentru a-i lua prizonieri; dar poporul se adună în grabă, în jurul unei tinere eroine, care rupse rândurile soldaţilor şi se năpusti spre palat. Mulţimea intră şi-l arestă pe Odobeasca. Solomon fugi. Soldaţii declarară că nu vor mai trage niciodată asupra fraţilor lor şi că fuseseră înşelaţi”.
„Allgemeine Zeitung” – Augsburg (cotidian bavarez) relatează evenimentele de la 19 iunie din Bucuresti, spunând: “Chiar acum, la orele 2, tumultul cuprinde strada principală. S-a făcut încercarea de a se aresta întregul guvern provizoriu, dar a eşuat total. O eroină a împins mulţimea către palat şi, trădătorii fură prinşi, iar revoluţia valahă a fost salvată”.
Faptele Anei Ipătescu sunt relatate si de „Gazeta Transilvaniei” si „Pruncul român” ambele glorificandu-i eroismul. Ecoul faptelor sale ajunge si in presa maghiara si cea austriaca unde curajul ei starneste admiratia revolutionarilor.
Revolutia pasoptista isi gasise eroul, simbolul capabil sa stimuleze spiritele celor care voiau schimbarea vechii oranduiri.
Reactia vanatorilor de mituri
Nicolae Golescu
In fata mitului acestei “Ioana d’Arc dambovitene” au aparut, in presa vremii, contrareactiile. Sigur, ca istoriografia comunista le-a trecut cu totul sub tacere, ele reiesind la lumina abia in ultimii ani. Potrivit acestora, gestul femeii nu a fost motivat de un simţământ patrotic, ci de o iubirea pentru unul dintre revoluţionarii arestaţi şi sechestraţi în Palatul domnesc. Cercetatori din cadrul Academiei Romane si Muzeului National de Istorie opinau ca cel vizat nu era nimeni altul decat fruntasul pasoptist Nicolae Golescu, pentru care Ana Ipătescu, ajunsa la 43 de ani nutrea o iubire infocata. Pentru el a pus ea mana pe pistoale si nu din cine stie ce patos revolutionar.
Numai ca gestul Anei Ipătescu din 19 iunie nu a fost singular. “Pruncul roman” din 6 iulie arata ca domnitorul Bibescu ordonand arestarea cumnatului ei, eroina a cutezat sa-l infrunte pe domn zicandu-i: “Asta e bucuria noastra, ca avem print roman, ca sa ne maltrateze zbirii politiei? Ce deosebire intre guvernul fanariotilor si al Mariei Tale?” Tot sub conducerea ei, populatia atacase la 1 iulie o casa conspirativa unde mai multi boieri, condusi de Ioan Solomon, puneau la cale o lovitura de stat.
Asadar poate ca eroina nutrea cine stie ce sentimente imorale pentru Golescu, numai ca implicarea sa in salvarea revolutiei nu este legata strict de acest aspect. Prezenta Anei in mijlocul revolutionarilor nu era un impuls de moment, ci rodul propriilor convingeri. Eroismul sau nu poate fi contestat, iar faptele sale indiferent de motivatie nu au cum sa fie puse la indoiala. Ziaristii mereu in cautare de senzational au fost si au ramas intotdeauna la fel. Povestea cu o Ana Ipătescu, femeie cu moravuri indoielnice, gata sa sara si-n foc ca sa-si salveze ibovnicul, suna mult mai ispititor si se vinde mai bine.
de Voicu Hetel
Bibliografie
Alexandru Nastase, “Barbata care i-a salvat pe pasoptisti” in Jurnalul National din 1 martie 2004
Enciclopedia Universala Britannica, Editura Litera, vol.VIII, Bucuresti 2010
Mirela Sorina Mateescu, “Ana Ipătescu – curtezana sau simbol al revolutiei pasoptiste?” in Informatia de Hunedoara An II, nr.42, 10-16 iulie 2009, pag.8
S. Orianu, “Ana Ipătescu” in Almanahul ostirii ’88; pag.37
