Diogene din Sinope (413-327 i. Hr.) a fost un filosof grec, discipol al lui Antistene şi reprezentantul cel mai de seamă al şcolii cinice. Doctrina sa dispreţuia bunurile materiale şi propovăduia simplitatea.
Despre faptele şi pildele lui Diogene ne-au rămas multe informaţii. Cele mai importante le găsim în „Vieţile şi pildele marilor filosofi” a lui Diogene Laertius ce datează de la jumătăţea secolului al II-lea d. Hr. Plutarh, Iulian Apostatul şi Lucian din Samosta au scris şi ei despre modul curios de viaţă adoptat de Diogene care-l făcuse faimos în toată lumea grecească. Aşa se face că numeroasele povestiri şi anecdote care au circulat în antichitate, puse pe socoteală lui, au ajuns până în zilele noastre, unele fiind chiar transpuse în imagini pe pânză de către pictori celebri.
Diogene a trăit toată viaţa asemeni unui cerşetor, fără a pune preţ pe lucruri, vagabondând fără ţintă prin oraşele Greciei, cu precădere însă, în Atena şi Corinth. Una dintre pildele care l-au făcut celebru este aceea cu el cutreierând străzile Atenei ziua în amiază mare cu un felinar aprins în mână. Întrebat de ce procedează astfel, Diogene a răspuns că este în căutarea unui om. Un alt amănunt foarte cunoscut din biografia lui Diogene este acela că locuia într-un butoi.
Când Alexandru cel Mare a ajuns în Corinth, a vrut să-l cunoască şi pe excentricul filosof. El l-a găsit pe Diogene la gura butoiului său bucurandu-se de soare. După ce l-a salutat şi au stat de vorbă, Alexandru a fost atât de impresionat de modul său de a gândi încât la despărţire i-a spus că-i poate îndeplini o dorinţă. “Bine, răspunse filozoful, dă-te puţin la o parte, să nu-mi iei ceea ce nu-mi poţi da!” şi i-a făcut semn să nu mai facă umbră butoiului său. Replica celui mai mare cuceritor a fost pe măsură: “Pe Zeus, dacă n-aş fi Alexandru, aş dori să fiu Diogene !”.
Iată şi alte câteva anecdote şi întâmplări mai puţin cunoscute din viaţa lui Diogene
Se povesteşte că odată, cumpărând un butoi cu zece drahme, Diogene s-a învoit cu negustorul să-i plătească cinci drahme, iar celelalte cinci să-i rămână dator.
După o vreme negustorul i-a cerut şi restul de bani.
– Eşti în toate minţile? a ripostat Diogene. Învoiala noastră a fost să-ţi plătesc doar cinci drahme, iar celelalte cinci să-ţi rămân dator. Dacă ţi le-aş plăti acum aş încălca înţelegerea, căci nu ţi-aş mai datora nimic.
***
Diogene fost întrebat odată care ar fi cea mai potrivită oră pentru masă. El a răspuns:
-Pentru cel bogat, când vrea. Pentru cel sărac, când poate.
***
Pe când tocmai îşi spălă nişte linte pentru o ciorbă, Diogene a fost surpris de Aristip, un fost elev de-al lui Socrate, care parvenise linguşind în stânga şi în dreapta. Acesta-i spuse:
-Dacă ai învăţa să-l linguşeşti pe rege, nu ai mai fi obligat să mănânci linte…
-Dacă ai învăţa să mănânci linte, îi răspunse dispreţuitor Diogene, n-ai mai fi obligat să-l linguşeşti pe rege.
***
Diogene a intrat într-o zi desculţ în şcoala lui Platon, păşind pe un covor bogat şi spunând:
-Iată cum calc eu în picioare fastul orgolios al lui Platon.
-Da, a răspuns marele filosof, dar îl calci cu un orgoliu mai mare decât al meu.
***
Ieşind de la o baie publică în care condiţiile de igienă nu erau dintre cele mai strălucite, Diogene întrebă un trecător:
-Eşti bun să-mi spui unde se spală cei ce fac baie.
***
Se spune că într-o zi Diogene cuvântă în palestră fără ca cineva să-l ia în seamă. Văzând aceasta filosoful începu să debiteze tot soiul de prostii lipsite de sens. Încet-încet o mulţime de oameni s-au adunat să-l asculte.
-Iată a spus el, vă daţi interesul pentru aiureli iar pentru vorbe înţelepte, doar nepăsare.
***
Diogene urmărea alături de un general pregătirea de luptă a unor soldaţi. Unul dintre aceştia părea din cale afară de neîndemânatic. Nu reuşea niciodată să nimerească ţinta.
-De când privesc exerciţiul ăsta am simţit o frică de moarte, marturisi filosoful. Dacă vreun arcaş ar greşi îndreptând o săgeată spre mine? Aici, în sfârşit, mă simt liniştit.
***
Înţeleptul Diogene a fost servit odată cu un vin ameţitor. El luă paharul… dar îl turnă pe jos.
-De ce-ai făcut asta? fu întrebat.
-Păi, răspunse Diogene, l-am răsturnat eu, ca nu care cumva să mă răstoarne el pe mine primul.
***
Diogene socotit de contemporani drept un exemplu de bunătate şi cinste trecu într-o zi prin faţa casei unui om pe a cărui uşă sta scris: “Nici un om rău să nu calce pragul casei mele.”
-Omul acesta s-a condamnat singur la sihăstrie; ce păcat că nici eu nu-l pot vizita.
***
Odată, cineva l-a întrebat pe Diogene de ce crede că toată lumea le dă de pomană săracilor şi cerşetorilor, dar se feresc să arate aceiaşi compasiune pentru un filosof cum e el.
Diogene a răspuns:
– Pentru că oamenii se tem că ar putea ajunge şi ei săraci, dar filosofi niciodată.