Johannes Brahms (n. 7 mai 1833, Hamburg – d. 3 aprilie 1897, Viena) a fost un mare compozitor şi pianist german, considerat de mulţi drept urmaşul lui Beethoven. Celebru şi bucurându-se de succes încă din timpul vieţii, a beneficiat de atenţia publicului, pe seama sa existând numerose anecdote.
Se povesteşte că în tinereţe lui Brahms i se reproşa mereu faptul că temele abordate în compoziţiile sale erau extrem de triste şi de deprimante. Într-o zi a fost apostrofat chiar de editorul său care i-a spus-o în modul cel mai direct cu putinţă:
–Scrieţi o muzică tristă. Ascultătorii ar prefera să se destindă şi să plece de la concerte într-o dispoziţie cât mai bună. Te rog ca următoarea dumitale compoziţie să aibă un ton ceva mai vesel, mai optimist.
-O să mă străduiesc, promise cu timiditate tânărul Brahms.
Peste câteva zile se prezentă înaintea editorului cu o mapă voluminoasă.
-Ei, sper că de dată asta ţi-a reuşit, zise omul.
–Aşa cred, răspunse Brahms aranjând partitura. Noua compoziţie începea aşa: “Eu vesel mă îndrept spre mormânt”.
***
Brahms era deja la o vârstă înaintată când a compus un ciclu de melodii intitulat “Cântece de dragoste”. Un amic de-al său, impresionat poate de acestea, îl întrebă pe maestru când o să i-o prezinte şi lui pe muza care l-a inspirat.
-Dragul meu, spuse Brahms, până acum n-am întâlnit nici o femeie care să dorească să–şi împartă viaţa cu mine. Dacă totuşi ar apărea vreodată una, aş refuza-o categoric considerând-o o femeie lipsită de gust.
***
Brahms era un tip extrem de temperamental. Dacă în timpul repetiţiilor pe care le făcea cu instrumentiştii, se întâmpla ca ceva să nu meargă cum trebuie, exploda imediat într-un torent de insulte şi de expresii deloc măgulitoare la adresa acestora. Bineînţeles regreta imediat că i-a ieşit porumbelul şi nu ştia apoi cum să se mai scuze. Se povesteşte că odată, după ce a înjurat o ora întreagă orchestra din Leipzig, când repetiţia a luat sfârşit, a arborat o mină surâzătoare spunând:
-Domnilor, dacă printre domniile voastre se mai află cineva care a scăpat astăzi nebălăcărit, îl rog să mă ierte. Ştiu prea bine că nu mă cheamă nici Bach, nici Haydn, nici Mozart, ori Beethoven. Dar eu sunt Johannes Brahms.
Orchestra s-a ridicat în picioare şi a început să-l aplaude.
***
Johannes Brahms a fost invitat într-o zi să cineze la un prieten. Erau şi alţi invitaţi, dar compozitorul era vedeta serii. La un moment dat, gazda se ridică şi ţine un toast:
-Domnilor, în cinstea înaltului nostru oaspete, am dispus să fie adus din pivniţe cel mai bun vin al nostru, un Brahms al vinurilor, aş putea spune.
În timpul mesei, gazda îl întrebă pe Brahms cum i se pare vinul.
-E bun spuse compozitorul, dar poate îl găsiţi în pivniţa dumneavoastră şi pe Beethoven.
***
Johannes Brahms era un om destul de retras căruia nu-i plăcea în mod deosebit viaţa mondenă. O doamnă din înalta societate îşi dorea însă atât de mult să îl aibă printre invitaţi ei la o serată şi pe ilustrul compozitor, încât s-a gândit că-l va îndupleca pe acesta să participe dacă îi va trimite lista invitaţilor, cu rugămintea de a-i şterge pe cei care nu îi sunt pe plac. Brahms i-a îndeplinit dorinţa şi i-a returnat lista de pe care ştersese un singur nume: Johannes Brahms.