Oscar Wilde a dus o viaţă aventuroasă, a fost abandonat de familie, a avut relaţii homosexuale care l-au făcut să cadă în dizgraţie, a fost închis în închisoare pentru înclinaţiile sale şi a trăit o bună parte a vieţii într-o sărăcie lucie hărţuit de creditori.
Se povesteşte că odată Oscar Wilde se plângea unui prieten:
-Nu ştiu ce să fac ca să scap de datorii şi să trăiesc liniştit.
-Însoară-te, îi spuse prietenul. Cu o zestre bună scapi de necazuri.
La care Oscar Wilde, spumegând:
-Pentru atâta lucru să mă însor? Dacă creditorii mei au nevoie de bani, să se-nsoare ei, lua-i-ar dracu!
***
Oscar Wilde îşi petrecea o seară de iarnă înconjurat de amici într-un han. La un moment dat unul dintre ei îi făcu un semn discret arătându-i că-şi dă cu scrum de ţigară pe pantaloni. După un timp amicul îl trerupse în toiul unei discuţii aprinse atrăgându-i din nou atenţia că o să se aleagă cu o gaură în pantaloni din cauza ţigării. Când povestea se repetă şi a treia oară lui Wilde îi sări ţandăra.
-Te rog, nu mă mai întrerupe când vorbesc. Paltonul tău atârnat lângă sobă din colţ fumegă de un sfert de ceas şi nu mă vezi pe mine deranjându-te.
***
Oscar Wilde avea obiceiul de a-şi verifica efectul povestirilor sale asupra publicului, înainte ca acestea să fie publicate. În cursul vreunui dejun cu amicii începea să le relateze subiectul câte unei nuvele pentru ca din reacţiile auditoriului să mai retuşeze textul. De multe ori lua replici auzite cu acest prilej şi le adăuga transformându-le după placul său. Într-o zi pe când stătea la masă cu pictorul Whistler auzi o replică foarte bună spusă de acesta.
-Aş fi vrut să fi făcut eu spiritul ăsta, zise Oscar Wilde.
Whistler îi răspunse ironic cunoscând obiceiul lui Wilde:
-Dar îl vei face, dragul meu, îl vei face!
***
Alfred Lord Tennyson (1809-1892) a fost unul dintre cei mai populari şi importanţi poeţi britanici. În timpul reginei Victoria el a primit titlul de Poet Laureat al Regatului Unit, funcţie onorifică, dar de mare prestigiu.
După moartea poetului Alfred Lord Tennyson, toată lumea aştepta cu înfrigurare să afle cine va fi desemnat urmaş al său. Diverse nume erau vehiculate ca posibili candidaţi. Prntre acestea însă nu se găsea şi cel al poetului Sir Lewis Morris (1833-1907) ale cărui versuri erau în mod clar inspirate de opera lui Tennyson. Într-o zi, acest Lewis se plânse tocmai lui Oscar Wilde de nedreptatea ce lui i se părea că i se face:
-E un complot al tăcerii împotriva mea, un complot al tăcerii! Ce crezi că ar trebui să fac, Oscar?
-Să i te alături.
***
Intrând într-o florărie, Oscar Wilde întrebă:
-Puteţi scoate florile din vitrină?
-Bineînţeles, răspunse forareasa. Pe care le doriţi?
-Oh, mie nu-mi trebuie nici o floare. Dar m-am gândit că unele dintre ele par cam obosite.
***
Oscar Wilde povestea că într-o seară, văzu pe malul Senei un om aplecat periculos de mult peste parapet. Părea abătut şi palid încât, cuprins de milă, scriitorul se apropie de el, îi puse o mână pe umăr şi îl întrebă cu blândeţe:
-Sunteţi disperat, domnule.
-Nu, coafor.