Păstorel Teodoreanu
Poate cea mai mare figură a cafenelelor bucureştene interbelice a fost Păstorel Teodoreanu. Fiu al unui vestit avocat pe nume Osvald Teodoreanu, frate cu autorul celebrului roman “La Medeleni”, Păstorel a rămas în amintire mai ales datorită epigramelor sale cu iz deocheat. Pe la sfârşitul anilor 40 lui îi erau atribuite o mulţime de astfel de scurte poezioare în care regimul comunist şi noile autorităţi impuse de Moscova erau luate în bătaie de joc. Păstorel nu era însă doar un epigramist dar şi un poet şi prozator talentat.
Mare amator de licori bahice era Păstorel. Acesta era marele său păcat de care nu l-a putut dezbăra nimeni.
Se povesteşte că în tinereţe a fost trimis la cură la Karlsbad. De acolo i-a scris tatălui său:
Dragă tată, ai dreptateŞi mă închin
Apa asta e sărată,
Cere vin!
***
Se povesteşte că unul din partenerii săi de chef era un mare moşier de prin părţile Botoşaniului, numit Costache Pillat. O epigramă mai puţin cunoscută astăzi s-a născut după o petrecere de pomină stropită cu vin în compania acestui boier moldovean.
“Costicuţă Costicuţă!
Setea-i mare sticla-i mică –
Totuşi noi ne-am îmbătat
Eu pi muche – tu pi lat.”
***
Odată, într-o braserie, a cerut un kil de vin şi un sifon la o oră foarte matinală.
-Cum dragă Păstorel, îi spuse amicul care-l însoţea, bei aşa pe inima goală?
-Ai dreptate, zise Păstorel şi întorcându-se spre chelner zise:
-Adu-mi întâi un rom!
***
Înafară de vin, Păstorel mai avea o pasiune care-l făcea foate asemănător cu regele Carol II. Îi plăceau teribil de mult uniformele bogate, galoanele înzorzonate, armata şi, har Domnului, în timpul regimului carlist, bucureştenii au văzut destule parăzi militare. Nimeni nu era mai fericit ca el când primea ordin de concentrare şi trebuia să se prezinte la unitatea sa de artilerie. Să nu va imaginaţi însă că la aceste concentrări aveau loc cine ştie ce exerciţii serioase sau istovitoare, de multe ori totul părând mai degrabă o joacă. Pasiunea lui Păstorel pentru militărie se oprea însă la parăzi. Odată la o concentrare a scris următorul catren:
Plutonierul Ieremia
L-a-ntrebat de dimineaţă:
-Ce să fac cu bateria?
-Pune-o repede la gheaţă.
***
Şi că tot veni vorba de uniforme… Se povesteşte că într-o seară, să fi fost pe la miezul nopţii, Păstorel a ieşit cherchelit bine de la Athene Palace. În uşă se ciocneşte de un individ în uniformă înzorzonată cu epoleţi şi cu chipiu pe care îl confundă cu portarul.
-Na cinci lei şi adu-mi un taxi, bolboroseşte Păstorel.
-Domnule, eu nu sunt portar, eu sunt amiral!
La care, Păstorel imperturbabil:
-Atunci, adu-mi un vapor!
***
Nu ştiu cu siguranţă dacă este aşa, dar cred că ultima epigramă a lui Al. O. Teodoreanu ar putea fi chiar epitaful apărut după moartea sa.
“Aici zace Păstorel
Oarecum neconsolat
Fiindcă-i prima oară mort
Fără să mai fie beat.”
Un alt epitaf al lui Păstorel sună cam aşa:
Aici zace Păstorel,
Suflet bun şi spirit fin.
Dacă mai veniţi la el,
Nu-l treziţi! Că cere vin!