Am mai scris despre Cleopatra. Un articol interesant găsiți aici. Viața și epoca sa s-au bucurat, din fericire, de atenția istoricilor, așa că avem numeroase izvoare care ne ajută să ne facem o impresie despre obiceiurile ultimului cuplu conducător egiptean. Cele mai gustate sunt însă excentricitățile, nebuniile și episoadele anecdotice din viață celor doi îndrăgostiți celebri. Iată câteva dintre cele mai savuroase.
Antoniu a avut mai multe mariaje, printre care și cu Fulvia. Aceasta era o femeie puternică, ambițioasă, și destul de rigidă, o adevărată contrapondere pentru spumosul și histrionicul ei soț. Poate că o considera prea serioasă sau poate doar îi plăcea să o scoată din pepeni, cert este că lui Marc Antoniu îi plăcea teribil de mult să îi joace tot felul de feste copilărești. De pildă, se amuza teribil când reușea să o bage în sperieți, ascunzându-se prin casă și sărind asupra ei pe neașteptate.
Ață dată i-a copt-o și mai rău. Bunul său prieten Iulius Caesar revenea din Spania, însă începuseră să circule zvonuri că fusese pus pe fugă și dușmanii aveau să fie curând la porțile Romei. Când a auzit știrea, Antoniu, care plecase deja în întâmpinarea lui Caesar, s-a gândit la gluma perfectă. Și-a schimbat hainele și înfățișarea și a făcut cale întoarsă spre casă. Astfel deghizat a intrat val-vârtej în propria casă, cu un aer agitat, spunând că este trimisul lui Antoniu și că a fost însărcinat să îi transmită Fulviei un mesaj. Neliniștită și așteptându-se la ce e mai rău, femeia l-a întrebat pe mesager ce e cu soțul sau. Fără să mai spun nimic, acesta i-a întins o scrisoare. Pe când aceasta o desfăcea grăbită, Antoniu și-a lepădat mantia și a prins-o de gât începând să o sărute.
Mai târziu, când a cunoscut-o pe Cleoptra, trebuie să-și fi dat seama că regina Nilului era sufletul său pereche. La ea a găsit ce poate nu întâlnise la nici o altă femeie. În compania ei va face tot felul de farse. Poate că stilul său exuberant, spontaneitatea sa debordantă și comportamentul său de puști au făcut-o pe Cleopatra părtașă la tot soiul de năzbâtii. De pildă, se deghizau, imbrăcandu-se în haine ponosite, ea în țărancă și el în sclav și alergau noaptea pe ulitele Alexandriei. Se distrau teribil bătând în ușile oamenilor adormiți sau spărgând geamuri și râzând de se prăpădeau. Alteori alergau zgomotoși prin palat, jucau jocuri de noroc și beau cot la cot și multe altele pe care le istorisește Plutarch.
Caesar o informase pe Cleopatra, pe vremea șederii lor la Roma, despre caracterul și slăbiciunile lui Antoniu, așa că atunci când i s-a cerut să vină în orașul Tars și să-l întâlnească, ea știa exact cu ce fel de om se va confrunta. S-a pregătit astfel temeinic ca să îl impresioneze, să îl seducă și să îl cucerească. În primele zile, a dat o serie de banchete în cinstea oaspetilor romani copleșindu-i cu daruri și atenții. Romanul a încercat și el să-i răspundă la fel, dar pur și simplu îi lipseau finețea, inteligența și eleganta reginei Egiptului. Contrariat că orice ar face, mesele sale nu se ridică la înălțimea celor date de Cleopatra, Antoniu și-a exprimat nedumerirea arătând când de mult îl costase pe el banchetul în curs de desfășurare. Cleopatra i-a replicat că asta nu înseamnă nimic și că ea ar putea cheltui cu ușurință 10 milioane de sesterti, adică aproximativ 375.000 $ la nivelul anilor 2000. Cum Antoniu nu a crezut, cei doi au pus prinsoare. A doua zi, un anume Plancus a fost pus să arbitreze. Regina a dat un banchet cu nimic mai deosebit decât cele anterioare. Plancus a fost pus să calculeze costurile bucatelor și al cupelor dar totalul era departe de suma vehiculată în pariu. Antoniu își freca mâinile de bucurie crezând că a câștigat.
-Ai răbdare, i-ar fi spus Cleopatra, ăsta nu e decât începutul.
Apoi le-a făcut semn sclavilor care au mai adus o cupă, care conținea oțet. Apoi cu o mișcare îndemânatică și-a scos din ureche un cercel cu o perla enormă, ce valora cam cât jumătate din suma pariată, și l-a aruncat în cupa cu pricina. Perla s-a dizolvat și regina a băut conținutul. Se pregătea să procedeze la fel și cu cea de-a doua perlă, dar Plancus a oprit-o declarând-o câștigătoare.
Cât de adevărată e această relatare a lui Pliniu cel Bătrân nu prea știm. Ce știm e că perlele nu prea se dizolvă în oțet.
Anecdota următoare m-a făcut să scriu articolul acesta. Pe vremea când erau în Alexandria s-a întâmplat ca cei doi amorezi să meargă la pescuit, pe puntea unui vas ancorat în port. De ciudă că nu reușea să prindă nimic, Antoniu a rugat un scufundător priceput să îi prindă în cârlig și lui niște pești. Și treaba a mers, toți îl aclamau pe iscusitul pescar, până când Cleopatra s-a prins de șiretlic. A doua zi, regina l-a rugat ea pe scufundător să repete aceeași poveste. Fără să bănuiască nimic, Antoniu și-a aruncat undița în apă și cât ai zice pește, ceva se prinse în cârlig. Când a tras spectatorii au început să râdă pentru că Antoniu prinsese un peste gata afumat.
De la un anume Philotas, student la medicină în Alexandria aflăm o altă poveste despre chefurile monstruoase ale celor doi amorezi. Trecând prin bucătăriile palatului acesta remarcă 8 mistreți ce urmau a fi pregatiti. Omul i-a întrebat pe bucătari, câți oapeti sunt invitați la masă. I s-a răspuns că nu mai mulți de o duzină. Mirat, omul a întrebat atunci de ce e atâta mâncare. Bucătării l-au lamurit că nu au de unde să știe la ce ora i se va face foame lui Antoniu și orice clipă de întârziere le putea ruina mesenilor apetitul. În consecință, li se pregătea de mai multe ori același ospăț.
de VH
