Istoria e plina de falsuri si mistificari, de interpretari gresite sau rau intentionate ale izvoarelor istorice ori ale artefactelor. Nu are rost sa amintesc cazurile unor mari istorici romani, care atunci cand nu aveau amanunte pentru a umple niste goluri in timp, fabricau ei insisi niste documente care sa le sprijine teoriile (vezi cazul lui Hasdeu, faimos in istoriografia de la noi) ca sa nu mai vorbim de istoricul care plasmuieste trecutul pornind de la traditii orale si speculatii iesite din tiparele cu care lucreaza specialistul (cum e cazul lui Nicolae Densusianu). Ceea ce este insa suparator pentru pasionatul de istorie, pentru cel care vrea sa se informeze este, ca indiferent de cat de categoric s-ar pronunta comunitatea stiintifica in privinta vreunei chestiuni, intotdeauna vei gasi o mana de amatori diletanti care sa-ti spuna ca esti in fata unei controverse, a unui complot generalizat menit sa ascunda adevarul. Sa nu credeti insa ca doar la noi exista un asemenea fenomen. De aceea am sa va relatez pe scurt o poveste oarecum asemanatoare cu ce se intampla la noi in cazul tablitelor de plumb de la Sinaia, ori al tablitelor de la Tartaria.
Povestea unui manuscris “controversat”
Pagina din Cartea salbaticilor. Actiunile sunt destul de sugestive ca sa mai solicite vreo explicatie.
Undeva pe la jumatatea secolului al XIX la Biblioteca Arsenalului din Paris se gasea un manuscris ciudat care fusese arhivat sub numele de “Livre des Sauvages”. Nimeni nu putea spune cu certitudine de unde provenea acest document aflat sub forma unui caiet, dar care avea sute de pagini de “pictograme” incarcate de mister. Se credea insa ca este opera unor populatii stravechi de pe continentul american. Cartea Salbaticilor cuprindea desene rudimentare infatisand diferite personaje creionate liniar dintre care multe sunt dotate cu organe sexuale supradimensionate. Altele sunt prezentate intretinand raporturi sexuale, urinand sau biciuind alte personaje. Documentul i s-a incredintat spre cercetare, de catre directorul bibliotecii, Paul Lacroix, unui anume Emmanuel Domenech. Abatele Domenech era in epoca un renumit geograf francez, acesta avand la activ numeroase expeditii in America de Nord si in special in Texas si Mexic. Interesul pe care il manifestase fata de populatiile precolumbiene faceau din el o adevarata autoritate in domeniu. Dar sa nu uitam ca ne aflam totusi la jumatatea secolului al XIX-lea. Ei bine, dupa ce a studiat documentul pe toate partile, francezul a conchis ca se afla in fata unei dovezi care revolutiona tot ceea ce se stia despre cultura pieilor rosii. Omuletii caraghiosi din caiet nu erau nici mai mult nici mai putin decat ideograme reprezentand scrisul. O asemenea descoperire senzationala nu putea ramane nepopularizata, asa ca Domenech a editat, in 1860, cu sprijinul statului francez, documentul in facsimil impreuna cu concluziile sale, intr-o carte intitulata pompos “Manuscris pictografic american, precedat de o nota asupra ideografiei pieilor rosii de abatele M Domenech, membru al Societatii geografice din Paris”. Cartea Salbaticilor, credea Domenech, descrie peregrinarile unui trib, obiceiurile lor religioase in care cultul falic juca un rol important.
Replica nemtilor
Numai ca opera lui Domenech ajunge si in mainile unui savant german din Dresda, pe nume J. Petzholdt. Acesta demonstreaza ca asa zisa “Carte a salbaticilor” nu este decat caietul unui copil de emigrant german din America. In multe desene se disting litere ortografiate mai mult sau mai putin corect de o mana stangace. Savantul francez nu stia insa boaba germana si nu avea habar de scrierea gotica, de aici si aceasta gafa monumentala.
Misterioasa figura lunguiata nu-i simbolul fulgerului, cum scrie Domenech, ci un cârnat. Se vede clar ortografiat cuvantul "wurst"
Silueta care sfichiuieste cu biciul nu este un vrajitor, ci învatatorul care bate un elev.
Figura cu sase ochi nu-i un sef de trib intelept si viteaz, ci doar un monstru nascut de fantezia copilului.
Domenech era convins reprezinta bautura de foc, adica rachiul distrugator de semintii. în realitate, alaturi scrie: Honig (miere). Pe caiet copilul a desenat urmatoarele: un stup, un butoi cu miere si faguri
Si sub celelalte ideograme misunau cuvinte germane: foeilig, hass, unschuldig, schaedlich, bei Gott si altele.
In fata argumentelor clare aduse de savantul german s-a inclinat pana si mandria francezilor. Cartea lui Petzholdt a fost curand tradusa in franceza.
In loc de concluzie
Lumea stiintifica s-a aratat destul de sceptica cu privire la teoriile lui Domenech si cu toate ca acesta s-a zbatut toata viata sa demonstreze ca are dreptate, documentul sau nu era decat subiect de gluma. Numai ca lucrurile nu s-au oprit aici. Samanta fusese aruncata si ca si la noi s-au gasit destui “stomatologi” care sa afirme ca ne aflam in fata unei controverse, acolo unde nu era nicii un dubiu. Daca aveti curiozitatea sa cercetati subiectul in mediul virtual veti descoperi, poate cu surprindere ca au si ei “dacomanii” lor. Cat priveste autorul caietului, identitatea acestuia nu a fost descoperita.
Bibliografie
Rath-Vegh Istvan “Istoria culturala a prostiei omenesti” ed. Garamond, 1992
Dorel Dorian “Istoria amuzanta a nui manuscris pictografic” in Almanah Magazin 1981, p. 45
de Voicu Hetel
