Expresia a devenit celebră şi este utilizată adesea atunci când vrem să vorbim despre cât de grozav este cineva, încât poate lua orice decizie fără să trebuiască să ţină cont
Category: ISTORIE
Articole pe teme de istorie universala
De ce cred că Istanbulul ar trebui să se numească ConstantinopolDe ce cred că Istanbulul ar trebui să se numească Constantinopol
De vreo două decenii colecţionez ilustrate vechi. Am adunat tot soiul din imagini din toată lumea cu locuri, oameni şi obiceiuri. Printre ele şi câteva vederi datând de pe la
10 lucruri pe care nu le ştiai despre hitiţi10 lucruri pe care nu le ştiai despre hitiţi
Despre civilizaţia dispărută a hitiţilor se ştiu puţine astăzi şi se scriu şi mai puţine. Nu sunt strămoşii nimănui, trecutul lor nu şi-l revendică nimeni, aşa că naţiunile moderne, aflate
Cel mai vechi spital din BucureştiCel mai vechi spital din Bucureşti
Am scris despre primele statui ale Capitalei, despre Casa Melic, considerată drept cea mai veche clădire a oraşului şi iată că am ajuns şi la cel mai vechi spital din
Anecdote cu Victor HugoAnecdote cu Victor Hugo
O anecdotă, nu ştiu cât de adevărată, pe care am auzit-o în mai multe rânduri, dar cu personaje diferite şi pe care mă grăbesc să v-o împărtăşesc şi vouă sună