Pe la 1900 când nenea Iancu Caragiale îşi scria momentele şi schiţele care aveau să-l facă nemuritor, prin Bucureşti, dacă treceai pe uliţa Moşilor, puteai să bei cu 5 bani o cafea gingirlie. Cel puţin aşa ne asigură autorul “Scrisorii pierdute” atunci când descrie târgul Moşilor. V-aţi întrebat poate, cum era această cafea şi de ce se numea aşa. Dicţionarele dau că sigur faptul că nu era decât banală cafea turcească cu caimac. Şi atunci de ce această denumire?
Ce înseamnă gingirliu?
Petre P. Carp (1837-1919)
La prima vedere ai spune că ai în faţa un termen turcesc, numai că în mod surprinzător, cuvântul are o poveste mult mai interesantă. Pentru asta însă e nevoie să facem mai întâi puţină istorie. Înainte de primul război mondial România era dominată de două partide mari: liberalii şi conservatorii. În Vechiul Regat nu funcţiona o democraţie reală chiar dacă exista un parlament, o constituţie, alegeri, pluripartidism etc. Regele Carol era, în realitate, cel care făcea jocurile politice, hotărând după bunul plac cine şi când să preia frâiele guvernării. Iată cum funcţionau concret lucrurile: regele îşi alegea un prim-ministru, şef al unuia dintre cele două partide mari. Acesta îşi forma guvernul şi organiza alegerile. Pe vremea aceea nu se instaurase votul universal aşa că dreptul de a alege îl aveau un număr relativ restrâns de cetăţeni raportat la mărimea populaţiei. Partidul câştigător a fost întotdeauna până la primul război mondial cel care deţinea puterea. Sigur că după un număr de ani, regele desemna premier pe liderul celuilalt partid aflat până atunci în opoziţie în încercarea de a avea un echilibru. Este ceea ce istoriografia noastră numeşte “rotativă guvernamentală”. Partidul Conservator avea o serie întreagă de personalităţi politice de prim rang. Printre acestea se numărau şi Alexandru Marghiloman şi junimistul Petre P. Carp. Dar ca să nu mai lungim mult introducerea, ei bine, trebuie spus că la nişte alegeri parlamentare, lui Petrache Carp i s-a opus la Vaslui un candidat liberal pe nume Iancu Gingir. Acest Gingir care îndeplinise funcţia de administrator de plasă[1] , era destul de înaintat în vârstă, însă reuşise să se facă remarcat prin barba sa lungă şi albă ca laptele. Şi aşa cum se întâmpla de obicei, când partidul tău organiza alegerile, Iancu Gingir se văzu desemnat câştigător şi ales deputat de Vaslui. Victoria în faţa lui Carp a acestui ins care stârnea mai mult zâmbete a făcut, ca multă vreme, să se vorbească despre el în cafenelele Bucureştiului. La Capşa, de exemplu, ca un omagiu ironic adus în cinstea lui Iancu Gingir, toată lumea cerea cafea “da’ numai gingirlie”.
Şi că tot îl pomenisem şi pe Alexandru Marghiloman, germanofil şi el ca şi Carp, lucru care avea să-i coste scump, şi poate nemeritat, în faţa posterităţii, ei bine, aflaţi că de numele său e legat un alt soi de cafea. Se numea “marghilomană” şi era o bautură apreciată din cafea combinată cu rom. Dar despre asta puteţi citi aici.
de Voicu Hetel