Cele şapte minuni ale lumii antice

Cele şapte minuni ale lumii antice reprezintă o lista scrisă în antichitate în care erau enumerate cele mai importante şi mai fascinante opere de artă şi construcţii făurite de om. Cine a alcătuit primul această clasificare este încă un caz aflat în dezbaterea istoricilor. Creditul pentru alcătuirea listei îi este de obicei acordat lui Antipater din Sidon, un scriitor grec din secolul II i. Hr. Acesta scrie un poem despre Templul Artemisei din Efes în care enumeră şi alte structuri măreţe existente în bazinul Mediteranei.

Tot în secolul al II-lea i. Hr. în oraşul egiptean Alexandria, Philon din Bizanţ a scris o carte intitulată “De septem orbis miraculis”, adică Cele şapte minuni ale lumii, în care enumeră şapte creaţii monumentale care uimeau oamenii din vremea sa. Acesta studiase mecanica la Alexandria şi arhitectura la Rhodos. Versiunea originală a lucrării sale s-a pierdut. S-a păstrat doar o traducere latină din 1640 făcută la Roma de către Leon Allatius şi inserată în volumul VIII al lucrării “Thesaurus antiquitatum graecarum”, alcătuită de Gronovius. În cartea lui Philon din Bizanţ cele şapte minuni alese de acesta sunt în ordine: Piramidele egiptene, Grădinile suspendate, Zidurile Babilonului, statuia lui Zeus din Olimpya, Colosul din Rhodos, Templul Artemisei din Efes şi Mausoleul din Halicarnas. Lipsea doar Farul din Alexandria înlocuit de zidurile Babilonului.

Numai că ideea de minuni ale lumii este mult mai veche. În secolul V i. Hr., “Părintele istoriei”, Herodot aminteşte şi el de şapte minuni ale lumii. Aşadar, listele cu minuni au varia de la un autor la altul în funcţie de cunoştinţele şi de afinităţile personale ale fiecăruia. Desigur, în timpul lui Herodot unele dintre minunile de care avea să scrie Philon sau Antipater nu fuseseră ridicate încă. Înafara de cei menţionaţi mai sus printre cei care au alcătuit liste cu minunile lumii se mai numără Vitruviu, Strabo, Diodor din Sicilia şi Plinius.

Un singur lucru rămâne însă constant la toţi autorii antici: numărul operelor, adică şapte. Din secolul al XIX-lea lista minunilor lumii antice a fost definitivată şi acceptată ca singura valabilă. Diferă puţin de cea a lui Philon, în sensul că Farul din Alexandria a înlocuit de zidurile Babilonului. De atunci ea aşa va figura în toate enciclopediile până în momentul de faţă.

Care sunt cele şapte minuni ale lumii antice?

scan0004

1.            Marea Piramidă

2.            Grădinile suspendate ale Semiramidei

3.            Statuia lui Zeus din Olympia

4.            Templul zeiţei Artemis din Efes

5.            Mausoleul din Halicarnas

6.            Colosul din Rhodos

7.            Farul din Alexandria

Dintre acestea doar una a dăinuit până în zilele noastre: Marea Piramidă din Giza, Egipt. Despre celelalte nu avem informaţii decât din izvoarele scrise şi din cercetările arheologice. Pentru mai multe informaţii despre fiecare dintre cele şapte minuni ale lumii, accesaţi link-urile.

Ce alte minuni s-au aflat pe listele anticilor?

Diferiţi scriiori şi istorici antici au trecut în listele lor şi alte clădiri printre minunile lumii. Iată câteva dintre acestea: Zidurile Babilonului, Templul lui Solomon din Ierusalim, Templul lui Esculap din Epidaur, Satuia Atenei Parthenos din Atena, Templul lui Apolo din Delos, Statuia lui Adrian din Cizic. Ceea ce îi uimeşte însă pe istorici este absenţa din toate listele a Marelui Zid chinezesc, construcţie uriaşă care în secolul III i. Hr. se întindea pe o lungime de câteva mii de kilometri.

de Voicu Hetel

© Copyright Hetel.ro 2015

Related Post