Cetatea Orhei situată astăzi pe teritoriul Republicii Moldova se află la aproximativ 15 km est de oraşul Orhei. Ea apare pentru prima dată în documente în data de 1 aprilie 1470. Atunci este menţionat un pârcălab[1] (comandant al cetăţii) de Orhei. Este foarte probabil ca aceasta să fi fost înălţată după lupta de la Lipnic din 1469, soldată cu înfrângerea şi alungarea tătarilor din acele locuri. Scopul ei a fost acela de a proteja Moldova de invaziile Hoardei de Aur. Fortificaţia înconjurată de apele Răutului fusese zidită pe o peninsulă formată de apele râului, în preajma satelor Trebujeni şi Butuceni. Un zid de piatră (azi complet distrus) şi două valuri de pământ protejau cetatea de un atac terestru, în timp ce malul înalt proteja, în mod natural, din trei locuri, cetatea de un atac dinspre râu. Malul ajungea până la o înălţime de 60 m. Cele două ziduri de pământ ridicate într-o epoca posterioară domniei lui Ştefan cel Mare erau realizate după o tehnică simplă şi eficientă.Între două şiruri de pari paralele se turna pământ argilos care era apoi foarte bine presat.Citadela făcută din zidărie de piatră avea o formă dreptunghiulară (rectangulară chiar) şi o amprentă de aproximativ 10.000 mp. Era străjuită de turnuri cilindrice şi semicilindrice, iar intrarea se făcea prin partea de sud. Clădirile din incinta aveau două aripi, cea de vest de 24 m şi cea de sud de 34 m lungime şi erau construite din cărămidă zisă de tipul tătar al Hoardei de Aur, cu format pătrat. Cetatea este înzestrată cu guri de foc (bombarde de mici dimensiuni) cu bătaie de 400-700 m, destul de eficiente dacă ne gândim că săgetile băteau până la 200 m. Despre acestea avem ştiri doar datorită informaţiilor arheologice, amplasarea lor exactă pe zidurile cetătii putînd fi cel mult aproximată.
Spre sfârşitul domniei lui Ştefan, tătarii au o tentativă de cucerire a cetăţii. Târgul este distrus dar garnizoană moldoveană rezistă. Cu toate acestea, Orheiul suferă de pe urma acestei invazii din 1499 şi nu se mai reface complet. În veacul al XVI-lea tătarii atacă de mai multe ori ţinutul şi cetatea iar campania lui Soliman Magnificul împotriva lui Petru Rareş produce un adevărat dezastru. Cetatea a fost reparată după acest episod în timpul celei de-a două domnii a lui Petru Rareş pentru a fi mai apoi dărâmată, la cererea turcilor, de Alexandru Lăpuşneanu.
Din cetate nu a mai rămas azi mare lucru. Stăpânirea rusească instalată în Basarabia după 1812 nu a fost niciodată interesată in păstrarea vestigiilor istorice ce puteau aminti de trecutul Moldovei. În interiorul incintei se mai disting doar intrările unor depozite subterane.
de Voicu Hetel
[1] Pârcălabul numit şi staroste era un fel e prefecti, de conducător al ţinutului din jurul cetăţii. Documentele vremii menţionează părcălabi la Hotin, Roman, Neamţ, Chilia, Cetatea Albă, Suceava. Printre pircalabii de Orhei, documentele menţionează o serie de boieri ca Radul Gangur, Galeş, Vlaicu care era unchiul domnitorului, Grozea Micotici, Ivanco şi Alexa.
Comments are closed.