Istoria matematicii, picturii, muzicii, ori literaturii sunt presarate cu mici mari genii. De-a lungul timpului talentele au aparut in locurile cele mai neasteptate, sensibilitatea unor mari artisti facandu-se simtita inca de la varste fragede. Se spune deseori si chiar s-au facut studii pe aceasta tema, ca talentul , in general, se educa. Adica, nu este necesar si suficient ca un copil sa posede unele trasaturi si simturi iesite din comun. Micul geniu are nevoie de un mediu propice ca sa “infloreasca”, sau altfel spus, geniul se educa. De multe ori insa parintii aluneca pe panta supraestimarii si supraantrenarii, incat copilul ajunge din stimulat, mai degraba un chinuit. Cultivarea talentului sau e receptata ca o corvoada si nu de putine ori dintr-un copil precoce nu iese in final decat un individ mediocru care stralucise candva. de multe ori, pentru un copil supradotat, talentul sau este o povara pentru ca il face diferit de ceilalti, il izoleaza si il priveaza de micile bucurii ale copilariei. Miciile genii ajunse la maturitate se pierd pe drum cateodata, in timp ce altele, ajung sa scrie istoria. Dar ce este talentul, cum se defineste acesta? Puskin, la randul sau un copil-fenomen definea talentul ca fiind “capacitatea de a sesiza fenomenele vietii si a le reda intr-o forma artistica specifica”.
Micile genii ale stiintelor exacte
Unul dintre primii copii teribili ai evului mediu a fost filosoful, medicul si scriitorul persan Avicenna (980-1037), caruia ii datoram o multime de lucrari stiintifice din varii domenii. Legat de copilaria sa avem putine amanunte provenind doar dintr-o autobiografie de-a sa. Avicenna afirma ca la doar 10 ani ar fi cunoscut pe dinafara invataturile Coranului, la 14 isi depasise majoritatea profesorilor, iar la varsta majoratului stia tot ce era de stiut.
Celebrul matematician si filosof francez Blaise Pascal i-a uimit pe cei mai cunoscuti matematicieni ai timpului prin teoriile sale. Tatal sau, matematician la randu-i, il tinuse departe de stiintele exacte insa, pasiunea lui Blaise pentru matematica il determinase sa-l ia cu sine la intrunirile oamenilor de stiinta din Paris. Asa se face ca, la doar 16 ani, acesta prezenta ceea ce in istoria matematicii poarta numele de triunghiul lui Pascal sau teorema lui Pascal.
José Raúl Capablanca y Graupera (1888-1942) a fost unul dintre miracolele sportului mintii, sahul. A fost campion mondial in anii ’20 devenind un adevarat superstar. Oriunde aparea presa si radioul se inghesuiau sa-l intervieveze. La vremea sa a fost cel mai cunoscut cubanez din toate timpurile. Celebritatea sa pleca si de la faptul ca reusea sa bata la sah cele mai mari minti la varsta la care cei de varsta lui abia invatau sa socoteasca.
Copiii minune ai muzicii
Compozitorul german Richard Georg Strauss (1864-1949) studiaza pianul inca de la 4 ani, iar la 6 apar primele incercari timide.
Joseph Haydn (1732-1809) compunea la 8 ani pe cand se afla la scoala Catedralei vieneze “Sf. Stefan”.
Wolfgang Amadeus Mozart (1756-1791) a invatat sa cante la pian la doar 4 ani, compunea sonate la 6 ani si tot atunci sustinea adevarate concerte in fata imparatesei Maria Tereza in sala Oglinzilor din palatul Schonbrunn. La 11 ani compunea opera “La finta simpice”.
Serghei Prokofiev (1891-1953) compunea la 7 ani un “galop indian”, iar la 9 ani opera in trei acte “Uriasul”.
Frederic Chopin (1810-1849), la doar 8 ani compunea doua “poloneze”.
George Enescu (1881-1955) improviza la 5 ani lucrari pentru vioara si pian (Paunul roman), iar la 5 ani si jumatate compunea si un vals.
De la Picasso la Micuta Picasso
Pictorul care a revolutionat modul in care se face si este perceputa pictura in secolul XX a fost Pablo Picasso. Conceptul de arta cubista dezvoltat de el i-a adus notorietatea fiind un adevarat deschizator de drumuri. Primele sale creatii valoroase apar la varsta de 8 ani. Atunci, la 1890, a pictat “Le picador” in care isi arata pasiunea mostenita de la tatal sau, pentru corida.
Pe la inceputul anilor 2000 jurnalele de stiri din Romania o prezentau o fetita pe nume Alexandra Nechita. La 8 ani cea care avea sa fie numita “Micuta Picasso” avea vernisajul primei sale expozitii de pictura la Los Angeles, iar panzele sale se vindeau, in strainatate, mult mai bine decat lucrarile unor artisti interbelici consacrati de la noi.
Geniul inseamna sa descoperi ceva nedescoperit inca sau sa dai sensuri noi unor lucruri vechi. Totul tine de un antrenament al mintii care te ajuta sa nu mergi pe cai stiute si sa incerci “altceva”. Ca sa existe acest geniu e nevoie de multa spontaneitate, de putina nebunie frumoasa care sa iti permita sa fii si sa faci altfel si nu in ultimul rand de o gandire complexa care sa iti permita asimilarea de informatii si recombinarea acestora.
Nu putem sti daca copilul nostru e un geniu si e dificil sa ne propunem sa il crestem spre a fi un geniu. Ce putem face este sa il ascultam cu adevarat cand spune ca ii place ceva, sa incercam sa il intelegem chiar si atunci cand pare diferit si sa il incurajam sa fie mereu el insusi.
de Voicu Hetel
De Capablanca, se spune ca pe la varsta de 5-7 ani (nu mai stiu exact), observa un joc de sah intre tatal lui si un prieten al acestuia. Copilul nu stia sa mute piesele, dar uitandu-se la acel joc, a invatat mutarile, ba mai mult a opservat si vreo 2 mutari gresite, iar cand i-a spui tatalui acele lucruri, acesta nu l-a crezut.
L-a pus sa joace sah cu prietenul lui, iar Capablanca a castigat.