Cronica pierdută a lui Ştefan cel Mare

În urma cu peste 500 de ani la curtea domnească de la Suceava, se scria cea mai veche cronică a Moldovei, având în centru domnia lui Ştefan cel Mare. Moldova eroică si glorioasă zugravită în acest letopiseț va fi evocată mai tarziu de marii cronicari moldoveni, iar faptele si intamplarile relatate au fost preluate creatorii literaturii romane istorice.[1]

Miniatură datand din 1473 din Tetraevangheliarul de la Mănăstirea Humor

Epoca lui Ştefan cel Mare a insemnat pentru Moldova nu numai o intarire a puterii centrale, dublată de un prestigiu international neegalat si sfarsitul luptelor intre pretendenții la tron. Este, de asemenea, si epoca unei infloriri a culturii. În nici un alt domeniu al creației spirituale efortul lui Ştefan de a da Moldovei o tradiție puternica, prin consolidarea, dezvoltarea si fixarea sensului elementelor de tradiție preexistente, nu apare mai evident decat in literatura istoriografică, ale carei inceputuri dateaza din timpul domniei sale.

Literatura istorică ce apare in a doua jumatate a secolului al XV-lea la curtea lui Ştefan cel Mare s-a facut in limba slavonă. Istoricii admit că diferitele cronici din secolul al XVI-lea privitoare la Moldova, păstrate in copii diferite, cu adaosuri si prescurtari, precum si in traduceri, deriva dintr-un prototip unic. Este vorba despre o cronică de curte scrisa de un contemporan, martor la intamplarile descrise. Acest letopiseț unic, citat de cronicarii contemporani ca si cei din veacurilor urmatoare, s-a pierdut, din pacate. Conținutul său poate fi, insa reconstituit din multitudinea de scrieri intocmite după el.

Letopisețul de cand s-a inceput cu voia lui Dumnezeu Tara Moldovei sau Letopisețul de la Bistrița

Letopisetul de cand cu voia lui Dumnezeu s-a inceput Tara Moldovii

Cele mai multe amanunte referitoare la cronica pierduta a lui Ştefan cel Mare le aflam din acest document redactat in secolul al XVI-lea si descoperit la Biblioteca Clubului Bulgar din Tulcea. A fost publicat in original si tradus de Ion Bogdan in “Cronici inedite atingatoare de istoria romanilor”, in anul 1895. In istoriografie manuscrisul a capatat si denumirea de Letopisețul de la Bistrita. Bogdan a presupus, ca textul este opera unui calugar de la manastirea Bistrița, ctitoria lui Alexandru cel Bun. Este totusi curios cum un calugar da informații detaliate despre luptele lui Ştefan cel Mare fara sa sufle o vorba despre cele 36 de asezaminte bisericesti zidite de acesta. Letopisețul descoperit de I. Bogdan este compus din patru parti. Partea I, prezinta in stil cronologic anii de domnie si domnitorii moldoveni incepand cu Dragos si terminand cu Alexandru cel Bun. In partea a II-a ce cuprinde domnia lui Alexandru cel Bun si se termina cu urcarea pe tron a lui Ştefan cel Mare, informația este mai exacta si mai detaliata. Partea a III-a este cea mai importanta si mai intinsa si cuprinde domnia lui Ştefan cel Mare. Atenția acordata domniei lui Ştefan cel mare caruia ii sunt consacrate 17 din cele 20 de pagini, laudele la adresa domnitorului precum si amanuntele oferite despre curtea voievodului, ne arata ca avem o cronica de stefanina, destinata conationalilor. Partea a IV-a incepe cu Bogan fiul si urmasul lui Ştefan cel Mare si se incheie brusc la 1507 in mijlocul unei fraze.

Letopisețul de la Putna

În “Povestire pe scurt despre domnii Moldovei” sau Letopisețul de la Putna povestea merge mai departe. Pana la noi au ajuns doua copii ale acestui text slavon. Prima este a calugarului Isaia incorporata intr-un zbornic de provenienta poloneza descoperit la Biblioteca Academii teologice din Kiev. Pe langa cronica de curte moldoveneasca se mai aflau cele mai vechi scrieri referitoare la istoria sarbilor si bulgarilor. Cea de-a doua copie, atribuita de Bogdan cronicarului Azarie era inglobata intr-un codice aflat la Petersburg. Titlul de Letopiseț de la Putna i-l datoram tot lui Ion Bogdan care a presupus ca originalul a venit din manastirea Putna , fiindca in cuprinsul textului se gasesc numeroase amanunte privitoare la aceasta. De aceeasi parere sunt si Nicolae Iorga si Dimitrie Onciu. In ceea ce priveste intinderea, in scrierea lui Isaia evenimentele se deruleaza pana in 1525, in timp ce in cea a lui Azarie, acestea merg pana in 1518. Partea cea mai bine creionata este si aici domnia lui Ştefan cel Mare. Faptul ca apare sub acest titlu de “Povestire pe scurt despre domnii Moldovei” dar si asemanarea cu Letopisețul de la Bistrita, i-a facut pe Nicola Iorga şi I. Bogdan sa considere Letopisețul de la Putna o prescurtare a celui de la Bistrita. Toate trei sunt compuse dupa modele bizantine si se adreseaza cititorilor din interior.

Într-o vreme in care rolul Moldovei crescuse, datorita actiunilor lui Ştefan cel Mare, in plan extern, a inceput sa se manifeste curiozitatea in cercurile politice si intelectuale europene fata de micul stat din estul indepartat al continentului. Cronica lui Ştefan a devenit un mijloc de a face cunoscuta si strainilor istoria Moldovei

Cronica moldo-polona

Cronica de la Putna a fost tradusă în limba polonă de Nicolae Brzeski, un sol trimis de regele Sigismund al Poloniei la Poartă, dar reţinut în Iaşi de către Alexandru Lăpuşneanu, care se temea să nu reclame contra lui. Cronica moldo-polona se pastreaza in trei manuscrise polone din secolele XVI, XVII si XVIII. Firul evenimentelor se derulează aici incepand cu anul 1352 (asa apare aici data intemeierii Moldovei) si se incheie in 1564. Pană in 1525 se crede ca a fost tradusă cronica moldovenească, completarile ulterioare apartinand autorului.

Lucrarea aceasta a fost publicată de Wojcki (1844) şi tradusă de Hasdeu în “Arhiva istorică”.

Cronica moldo-germană

Cronica moldo-germana

Istoricul polonez Olgierd Gorka a descoperit in 1911 la Munchen, intr-un Codex Latinarium, un text in limba germana medievala al cronicii lui Ştefan cel Mare. Cronica moldo-germana cum apare in istoriografia noastra se intitula “Cronica breviter scripta Stephan(i) Dei gracia voyvoda(e) Terrarum Moldannens(ium) necnon Valachyens(ium)” si este scrisa in 28 aprilie 1502. Lucrarea se refera strict la domnia lui Stefan cel Mare si cuprinde intervalul 1457-1502. Se pare ca umanistul Hartmann Schedel, istoric si geograf reputat, precum si medic sef al orasului, care scrisese o cosmografie universala publicata la Nurnberg in 1493, cautase sa obtina mai multe informatii despre vlahi iar manuscrisul era menit sa-l ajute sa-si completeze lucrarea. Cel mai probabil a ajuns la Nurnberg datorita unei solii modovenesti trimisa de voievod in cautarea unui doctor pentru sine. Imaginea lui Ştefan cel Mare in lumea germana difera insa de cea din lumea ortodoxa. Voievodul este prezentat ca un personaj inspaimantator gata sa treaca prin sabie orice suflare ii sta in cale[2] [3]

Cronica moldo-rusa

Este poate, cea mai saraca in informatii referitoare la domnia lui Ştefan cel Mare. Cronica moldo-rusa ne-a parvenit in sapte copii din secolele al XVI-lea si al XVII-lea si cuprinde o legenda despre originea latina a poporului roman, urmata de o varianta prescurtata a letopisetului Moldovei, de la Dragos pana la urcarea pe tron a lui Bogdan al III-lea (1504).

Bibliografie

Al. Piru, “Istoria literaturii romane I perioada veche”, Editura didactica si pedagogica Bucuresti, 1970

Dan Horia Mazilu, “Un Dracula pe care occidentul l-a ratat”, editura Floarea darurilor, Bucuresti, 2001

G Mihaila, Epoca lui Ştefan cel Mare Letopisetul de cand s-a inceput Tara Moldovei. in “Literatura romana veche (1402-1647), vol.I, Editura Tneretului, 1969

Serban Papacostea, “Ştefan cel Mare domn al Moldovei 1457-1504” Corint, Bucuresti, 2003