Am dat într-o zi o căutare chiar cu textul ăsta: “Cum a murit Decebal”. Mi-au apărut imediat câteva site-uri care anunțau din titlu, adevăruri zguduitoare, uluitoare, terifiante și cutremurătoare despre cum a pierit ultimul rege al dacilor. Mă gândeam că s-a descoperit cine știe ce document, inscripție sau mormânt și dintr-odată întreag lume științifică a luat lumină de acolo. Eram pregătit să fiu șocat, așa că m-am așezat comod și am început să lecturez cu sufletul la gură. S-a dovedit imediat a fi un mare fâs. Toată imensa știre prezentată senzationalist era doar o informație din 1965 pe care jurnalistul Dan Alexe o sucise puțin, o vopsise nițel și o desprafuise pe alocuri, ca să vină cu o nouă teorie abracadabrantă menită să ne dea nouă profanilor un subiect de meditație și de bârfă pe scara blocului.
Pe scurt, concluzia jurnalistului era că Decebal nu s-a sinucis așa cum în mod mincinos se învață la școală. Acesta ar fi murit ca un fricos, cu mâna întinsă, cerșind îndurare către ofițerul roman sosit în galop. Acesta îl capturează și îi taie capul. Mai multe site-uri, mai mult sau mai puțin traficate, au preluat articolul făcându-l să pară drept o descoperire epocală, ceva ce cercetătorii, arheologii și istoricii României și de aiurea au ascuns sub preș, cu bună știință, pentru ca tu, muritorule, să nu cunoști adevărul.
Marea descoperire
Chiar e o descoperire, deci nu trebuie puse ghilimele. În anul 1965 un profesor american pe nume Michael Speidel, de la o universitate din Hawaii a descoperit, nu știu cum, un monument funerar, o stelă cum se mai numește în vecinătatea anticului Filippi, Grecia. Această stelă de proporții considerabile conținea un basorelief și un text care făcea referire la sfârșitul lui Decebal.
Sculptura înfățișa un calaret în galop care atacă un războinic căzut lângă scut, ce poartă celebra bonetă frigiană caracteristică nobilimii dace. Textul reprezintă epitaful unui cavaler roman pe nume Tiberius Claudius Maximus ridicat la rangul de decurion, de împăratul Traian pentru că l-a prins pe Decebal, și i-a dus capul la Ranisstorum.
Monumentul a fost realizat în timpul vieții și la comandă acestui Tiberius Maximus, în jurul anului 120.
De menționat că aceste lucrări nu erau deloc ieftine, necesitau multă muncă și timp și se făceau pe cheltuiala celui care făcea comandă respectivului monument. Soldaților romani li se reținea anual o anumită suma din soldă pentru a acoperi costurile unei eventuale ceremonii funerare. Pe lângă asta, ei beneficiau și de realizarea unei plăci comemorative simple. Cine voia un monument mai acătării cu ornamente și brizbrizuri trebuia să bage adânc mâna în buzunar.
O copie în gips a lespezii funerare, a fost oferită de guvernul elen țării noastre și acum aceasta se gaeste la Muzeul de Istorie al României.
Faimoasa inscripție
Ti(berius) Claudius / Maximus vet(eranus) / [s(e)] v(ivo) f(aciendum) c(uravit) militavit / eque(s) in leg(ione) VII C(laudia) P(ia) F(ideli) fac/ tus qu(a)estor equit(um) / singularis legati le/ gionis eiusdem vexil/ larius equitum item / bello Dacico ob virtu/ te(m) donis donatus ab Im/ p(eratore) Domitiano factus dupli(carius) / a divo Troiano(!) in ala secu(n)d(a) / Pannoniorum a quo et fac/ tus explorator in bello Da/ cico et ob virtute(m) bis donis / donatus bello Dacico et / Parthico et ab eode(m) factus / decurio in ala eade(m) quod / cepisset Decebalu(m) et caput / eius pertulisset ei Ranissto/ ro missus voluntarius ho/ nesta missione a Terent[io Scau]/ riano consulare [exerci]/ tus provinciae nov[ae Mes]/[opotamiae….
Și o traducere aproximativă…
Tiberius Claudius Maximus, veteran fiind, a realizat acest monument în timpul vieții. A servit ca și calaret în Legio VII Claudia Pia Fidelis, a fost înălțat la gradul de quaestor equitum,(cvestor al calaretilor) apoi selecționat gardă de corp a legatului aceleiași legiunil, apoi vexillarius (stegar) al cavaleriei din acea unitate; de asemenea, a primit distincții din partea Împăratului Domițian pentru vitejie în războaiele cu dacii, a fost răsplătit cu titlul de duplicarius (adică primea solda dubla) în ala a doua de pannoni (Ala II Pannoniorum) de către Împăratul Traian și a fost numit cercetaș (explorator) în războaiele cu dacii și de două ori a primit medalii de bravură în războaiele cu dacii și parții și a fost ridicat la rangul de decurion în aceeași ăla de către el (Traian) pentru că l-a capturat pe Decebal și i-a adus capul la Ranisstorum. A fost lăsat la vatră ca voluntarius de către comandantul consular al armatei din Provincia Mesopotamia Nova, Terentius Scaurianus.
Ce am aflat în realitate
Nu, inscripția nu arată nimic deosebit de ceea ce știam deja în ceea ce privește moartea lui Decebal. Acesta s-a sinucis, cu siguranță, așa cum arată și Columna, așa cum arată și istoria lui Dio Cassius. Este posibil ca gestul să îl fi comis tocmai în prezența ofițerului roman care, altfel, l-ar fi capturat. L-ar fi ucis romanii dacă l-ar fi prins viu și nevătămat? Cu siguranță nu. În primul rând, nu era felul lor de a trata un comandant advers capturat. În al doilea rând, câștigaseră războiul, iar trofeul suprem era să defileze cu regele dac în lanțuri, ca toată lumea să priceapă că lucrurile s-au schimbat. Așadar, Claudius Maximus reușește să ajungă în apropierea regelui care căzut pe jos și nicidecum cerșind îndurare, trage să moară.
Dar ce aflăm cu adevărat din inscripție? Păi, aflăm cum îl chema pe acest cavaler care i-a adus lui Traian capul și mâna dreaptă a regelui dac. Aflăm și că a fost răsplătit cu un rang mai înalt și anume, acela de decurion și cel mai important lucru, textul ne spune că tabăra lui Traian se afla în localitatea Ranisstorum.
Un alt lucru interesant legat de această inscripție este de ordin lingvistic. Numele împăratului roman este ortagrafiat Troianus. Înlocuirea lui a cu o este similar fenomenului petrecut în limba română unde Alutus a devenit Olt, Altinum a devenit Oltina, Samus a devenit Someș.
Ce spun specialiștii
Iată ce spun istorici de prestigiu despre această descoperire de acum mai bine de jumătate de secol. Menționez că toți sunt specialiști reputați în Istoria Veche a României, nu dacopati sau savanți cu diploma obținută pe facebook.
Ion I. Rusu istoric, profesor universitar doctor, arheolog
Nu este o laudă, cum consideră M. P. Speidel, ci o realitate. Tiberius l-a prins pe regele dacilor dar în epitaful sau, nu precizează dacă acesta mai era viu sau nu. Rezultă că Decebal a fost capturat în momentul agoniei sale… Desigur, scena de pe lespedea-epitaf… este pasibilă și de alte interpretări. Reprezintă ea chiar sfârșitul lui Decebal (opinia lui Speidel)? Cel doborât nu este cumva (cum ar putea să indice formă caciulii cu vârful înainte) un dușman din Parthia, unde Maximus a făcut acte de bravură fiind distins cu decorații și prime? Textul inscripției este însă în favoarea primei supoziții.
Dumitru Tudor profesor universitar doctor docent
O impresionantă scenă de pe Columna lui Traian a imortalizat in marmură ultimele cuvinte din viața regelui-erou. De fapt, același lucru îl putem vedea pe tabloul sculptat pe piatra funerară a lui Maximus, unde de asemenea Decebal se sinucide mai înainte ca lăudărosul calaras roman să-l poată împiedica de la acest gest. Deci, în niciun caz, Decebal nu a ajuns viu în mâinile romanilor, ci i s-a retezat capul după aceea.
Radu Vulpe arheolog, doctor docent – primul cercetător român care a inspectat monumentul aflat la Muzeul arheologic din Kavalla
El înregistrează mărturia directă și palpabilă a însuși ofițerului roman care a participat la eroicul sfârșit al ultimului și marelui rege al strămoșilor noștri daci.
Bibliografie
Academia Romana coord. Acad. Petrescu Dambovita Mircea, Acad. Vulpe Alexandru, Istoria Romanilor, vol 1, Editura Enciclopedica Bucuresti, 2010
Goldsworthy Adrian, Totul despre armata romana, Rao 2008
Saveanu Simion, Superbul gest al lui Decebal, in Almanah Magazin 1978, pag 73-77
