Tenisul invenţia francezilor?
Tenisul are o poveste mai veche decât aţi putea crede. Majoritatea oamenilor cred că este o creaţie a francezilor, însuşi cuvântul tenis provenind din verbul tenir (a ţine). În realitate, tenisul de câmp este încă unul dintre nenumăratele lucruri pe care Europa evului mediu le-a deprins de la arabi. Ei bine, să nu vă imaginaţi acum că beduinii au inventat şi regulile după care jucăm astăzi. Povestea e ceva mai complicată. În primul rând nu exista o paletă sau o rachetă, cum spunem acum, ci se folosea… palma. Pentru ca oponenţii să nu se rănească, palma era înfăşurată cu fâşii din pânză pe care arabii le denumeau ruquatwas (sau rahat al-yad). Surprinzător, nu-i aşa, dar din acest termen arab va evolua mai târziu cuvântul rachetă. În Franţa un joc popular foarte asemănător tenisului medieval este aşa numitul “jeu de paume”, adică jocul de palmă.
Pe la începutul secolului al VIII-lea, în peninsula Iberică începe cucerirea arabă. Acela trebuie să fie momentul în care, pe bătrânul continent, este introdus pentru prima dată tenisul. Vor mai trece câteva secole, aproape trei ca să fiu mai exact, până când primele cruciade pornite din Apus, vor aduce acest joc şi în Franţa. Cruciaţii, după cum se ştie, erau oamenii bisericii, reprezentanţii unor ordine militaro-călugăreşti. Nu e de mirare atunci, că primele terenuri de tenis sunt de fapt chiar curţile mănăstirilor. La început terenul nu avea dimensiuni standard, el putând diferi de la o curte la alta. Era însă împărţit în două părţi egale, la mijloc fiind întinsă o funie la o înălţime oarecare faţă de sol. Cu timpul, aceasta avea să fie înlocuită de o plasa cu ochiuri suficient de mici pentru ca mingea să nu poată trece. Mingea era la început doar un cocoloş de cârpă bine strâns cu sfoară pentru ca obiectul să capete o formă cât mai sferică.
Dacă v-aţi întrebat vreodată de ce modul în care se contabilizează scorul la tenis este atât de atipic comparativ cu alte sporturi, ei bine, aflaţi că aici “vinovaţi” sunt călugării. Aceştia ţineau scorul folosindu-se ca punct de reper de ceasul mănăstirii. Aşa am ajuns să folosim ca diviziuni 15, 30, 45 şi joc, în loc de, să zicem 1, 2, 3, 4. Numărul 45 era apropiat însă, de un altul cu o puternică semnificaţie religioasă: 40. Avem 40 de sfinţi mucenici, 40 de zile a ţinut Potopul, 40 de zile a fost Moise pe muntele Sinai, 40 de zile a rătăcit Isus în sălbăticie şi exemplele pot continua. Aşa că, 40-ul biblic a apărut şi în jocul de tenis. Pentru că oul are forma unui zero, călugării foloseau termenul “l’oeuf” pentru cel care nu avea nici un punct. Astăzi, când arbitrul anunţă scorul foloseşte termenul “love”
Când doi jucători se aflau la egalitate, 40-40 de exemplu, s-a stabilit să fie desemnat câştigător cel care obţinea primul două puncte consecutive. Călugărul francez ştia că are nevoie de “deux points”. Astăzi, în caz de egalitate arbitrul strigă deuce.
Prin secolul al XVI-lea tenisul trece Canalul Mânecii la curtea lui Henric al VIII-lea. Acesta era un mare fan al acestui sport punând să-i fie construit în acest scop un teren la curtea să din Hampton. Englezii preiau şi asimilează sportul alb stabilind regulile după care jucăm azi.
După cel de-al doilea război mondial francezii descopereau cu stupoare că nu mai sunt o mare putere. Rând pe rând vechile colonii se desprindeau uneori pe cale paşnică, alteori prin violentă şi îşi proclamă independenţa în Asia şi Africa. Mai mult, Franţa se trezeşte şi ea supusă fenomenului de anglicizare şi macdonaldizare, al americanizării care invadează întreaga lume. Reacţia este o răbufnire de orgoliu naţionalist. Pentru francezul de rând este greu de acceptat faptul că după ce patria lor şi cultura franceză au dat, secole de-a rândul, tonul în Europa şi practic în întreaga lume civilizată, trebuie să se mulţumească acum cu statutul de cetăţeni ai unei puteri de rangul al doilea nevoite să asimileze elemente culturale de sorginte anglo-saxonă şi americană.
În lumea tenisului, reacţia franceză a fost aceea de a combate invazia termenilor englezeşti, care după cum am văzut, sunt de fapt o preluare aproape mot a mot a cuvintelor folosite în Franţa medievală. Rezultatul este unul hilar: francezii, franţuzesc şi ceea ce era deja francez. Astfel, dacă britanicii folosesc termenul “deuce” pentru egalitate, francezii nu se mai întorc la vechiul “deux”, ci spun “egalite” Dacă englezii spun, în timpul unui meci fifteen-love (15-0), francezii nu se întorc la vechiul şi pitorescul termen “l’oeuf”, ci preferă quinze-zero.
Bibliografie
Peţer Ryding “Did Noah invented tennis?”, Pathfinder Partners Ltd., 2006
de Voicu Hetel
