Istoricii nu s-au pus de acord nici până în ziua de azi, despre cum suna limba dacă. Se fac doar multe speculații pornind de la faptul că limba vorbită de Decebal era cumva înrudită cu limba vorbită de traco-iliri. Urmașii ilirilor sunt albanezii și astfel, comparand albaneza cu româna se poate deduce că acele cuvinte care seamănă între ele au origini tracice. Unii cercetători (lingvistul bulgar Vl. Georgiev) sunt de părere chiar că limba albaneză ar avea ca substrat principal daco-moesica peste care există și o component ilirica. Istoricul roman I.I.Rusu, poate cel mai mare specialist al nostru în tracologie opina despre originea limbii albaneze că trebuie considerată ca o continuare a limbii trace.
O altă metodă de detectare a cuvintelor dace din limba noastră este compararea cuvintelor cu cele ale tuturor popoarelor cu care românii au intrat în contact de-a lungul veacurilor. Dacă cuvântul nu are origini latine, slave, maghiare, turcice etc., atunci există o bună probabilitate că acesta să fie moștenit de la daci. Pentru că pe marginea acestui subiect unii au scris cărți întregi, eu mi-am propus să menționez în acest articol doar nume de copaci a căror origine, ați ghicit, este dacică.
Copacii dacilor
Care dintre denumirile arborilor care cresc în pădurile noastre au origini dacice? Înainte de a începe trebuie să spun că de certă origine autohtonă sunt cuvintele butuc, curpan (arbust cu trunchi subțire) mărăcine, mugure, ghimpe, copac și codru. Toate acestea sunt legate de pădurile nesfârșite ce acopereau cândva teritoriile locuite de daci și în care aceștia s-au adăpostit ori de câte ori teritoriile lor erau luate în stăpânire de alte popoare.
În țara noastră se crede că existau 100 de specii principale de copaci și arbuști. Nu îi luăm în considerare pe cei aduși la grădina botanică, în parcurile dendrologice sau mai știu eu unde, ci doar pe cei care existau aici în mod natural la începutul primului mileniu. Din analiza numelor acestora s-a stabilit că 62 sunt de origine latină, 24 de origine slavă, 2 de origine turcică și 12 de diverse alte origini sau de origine dacică. De altfel, lingviștii sunt de acord cu faptul că 8 până 15% din totalul elementelor lexicale ale limbii române au o etimologie sigură sau incertă.
Ceea ce este interesant este faptul că în zonele de deal și câmpie unde crește salcia, plopul, arinul frasinul sau fagul avem denumiri latine pentru că arealul era locuit preponderent de populația romanizată. Mai târziu năvălesc slavii și apar în limba română cuvinte precum garniță, iar unii cred că și gorun și stejar. În zonele alpine unde influența năvălitorilor este mai mică, unde dacii se pot refugia, au supraviețuit și cuvintele de origine dacică care desemnau arborii coniferi. Așa au ajuns la noi cuvinte precum: brad (Abies), molid (Picea abies) sau zâmbru (Pinus cembra)
În ceea ce privește cuvantelel stejar, originea sa e disputată. În etimologiile propuse de Cantemir, stejarul apare ca element autohton, fapt susținut și de A. Pârvulescu. Aceeași părere o are și B.P. Hasdeu care identificase 84 de termeni de origine daca. Majoritatea lingviștilor din a două parte a secolului XX nu îl menționează însă în listele lor de cuvinte.
În listele de cuvinte dacice din Tratatul de istorie al limbii române apare menționat și gorun la rubrica, cuvinte românești apropiate de cuvinte atestate în daco-moesiana sau în alte limbi vechi balcanice. Tot aici regăsim zâmbru (nu zimbrul care este după majoritatea dicționarelor de origine slavă).
Cuvintele brad, codru, copac, ghimpe, mugure sunt cuvinte comune cu albaneză, deci provin din substratul traco-dacic al limbii române.
de V.H.
